HOTĂRÂRE! Magiunul de Topoloveni tranșat la Curtea Supremă
Editura Evenimentul si Capital

HOTĂRÂRE! Magiunul de Topoloveni tranșat la Curtea Supremă

Autor: | | 1 Comentarii | 2742 Vizualizari

Magiunul de prune de la Topoloveni a ajuns pe masa judecătorilor care au tranșat povestea celor care pot să-l producă. Disputa a porit de la Tribunalul Cluj și s-a terminat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Patroana firmei Sonimpex Topoloveni SRL, Bibiana Stanciulov, din Cluj se comportă ca o autoritate care apără magiunul de prune și a atacat în ultimii ani alți producători din țară, notează cei de la clujust.ro. Între aceștia și firma MIB Prodcom din Cluj, care deține brandul și fabrica AROVIT. Aceasta a câștigat definitiv procesul în care era acuzată de concurență neloială, iar producătorul de magiun din Topoloveni are de plătit cheltuieli de judecată de peste 80.000 de lei.

Reclamanta Sonimpex Topoloveni SRL este titulara mărcii înregistrate combinate „Topoloveni Magiun de prune”. În baza acestui fapt, atacă, invocând interesul general, alți producători pe motiv că nu ar respecta rețeta magiunului de prune, reglementată prin Ordinul comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Sănătăţii, şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 852/2014, notează http://clujust.ro.

Avocata Luiza Budușan a susținut în instanțăm că Sonimpex deține marca ”Topoloveni magiun de prune” și nu ”magiun de prune”, care poate fi produs de oricine, la fel cum o făceau strămoșii noștri. MIB Prodcom produce magiun de prune AROVIT.

Instanțele au constatat că nu există un interes public general în acțiunea Sonimpex, ci doar un interes comercial: ”În cauză, nu a fost nici invocat un interes public la determinarea legitimităţii demersului din perspectiva interesului alegat. Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut doar existenţa interesului fundamentat pe raporturile de concurenţă”

Înainte de intrarea în vigoare a Ordinului 852, fabrica Arovit producea magiun de prune după alte standarde existente în piață. Cei de la Sonimpex au găsit câteva borcane de magiun Arovit produse înainte de Ordin și vândute de un terț – Metro Cash&Carry – după intrarea în vigoare și s-au agățat de asta pentru a ataca firma din Cluj. De precizat că aceasta a avut nu mai puțin de 19 controale de la diverse autorități ca urmare a plângerilor firmei Bibianei Stanciulov.

Reclamanta a solicitat în instanță ” constatarea caracterului incorect al practicilor comerciale utilizate de către apelantă în producerea şi comercializarea produsului „Magiun de prune AROVIT”, produs ce nu corespunde cerinţelor minime stabilite prin Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii. Ministrului Agriculturii si Preşedintelui A.N.P.C. nr. 852/623/2ie/12.06.2014 (în continuare. Ordinul nr. 852/2014), şi încetarea respectivelor practici comerciale incorecte şi obligarea apelantei la retragerea din circuitul comercial a tuturor produselor neconforme, prin a căror comercializare sunt realizate respectivele practici comerciale incorecte

Reprezentanții MIB Prodcom au explicat că după intrarea în vigoare a Ordinului nr. 852/2014 nu au mai produs, până la noua recoltă de prune, şi nu au mai comercializat produsul „Magiun”. ”Produsele anterioare ordinului au respectat toate normele obligatorii în vigoare la data producerii si la data comercializării lor.”, arată reprezentanții Arovit.

”Pentru producţia anului 2014, apelanta (MIB Prodcom – n.red.) a schimbat reţeta, produsul fabricat ulterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 852/623/2016 din 12.06.2014 respectând întocmai prevederile acestuia. Dealtfel, singura diferenţă consta în cantitatea de substanţă solubilă uscată (produsul fabricat anterior având 40% faţă de 55%), respectiv produsul nou a fost fiert mai mult.”, se precizează în decizia judecătorilor.

Același document arată că ”la data de 18.08.2014 reclamanta a formulat o sesizare către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor contra apelantei. Ca urmare a sesizării formulate a fost organizată o acţiune de control a apelantei în urma căreia Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj a constatat faptul că produsul „Magiun de Prune 240 g” care a fost fabricat şi comercializat de apelanta până la data de 09.05.2014 nu este etichetat conform Ordinului 852/623/216 din 2014 (fapt logic – produsul fiind fabricat şi vândut în totalitate anterior intrării în vigoare a ordinului în mod intempestiv). Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj a mai constatat şi că ulterior apariţiei Ordinului 852/623/216 din 2014, apelanta a modificat specificaţia tehnică pentru producţia viitoare în conformitate cu prevederile ordinului”.

Și în urma controlului efectuat de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale au reieşit aceleaşi concluzii: firma din Cluj nu a fabricat şi comercializat produsul „Magiun” ulterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 852/623/216 din 2014 şi a răscumpărat din marile reţele de magazine o serie de cantităţi de produs.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate