Hoț capturat în timp ce încerca să spargă Trezoreria Constanța

Hoț capturat în timp ce încerca să spargă Trezoreria Constanța

Un tânăr de 27 de ani a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat după ce a fost prins în timp ce încerca să fure casa de bani din incinta Trezoreriei din Constanța. Poliția se află și pe urmele a doi complici care l-au ajutat să spargă Trezoreria.

Magistrații Judecătoriei Constanța au decis, astăzi, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătorie, arestarea preventivă a lui Ionuț V. de 27 ani, din comuna Valu lui Traian, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat. Din probele administrate de polițiștii de la Investigarea Criminalității, s-a reţinut că în noaptea de 22/23 mai, în jurul orei 1:30, împreună cu două persoane, folosind o scară metalică și spărgând o fereastră, a pătruns în incinta Trezorieriei Constanța. 

Complicii au știut exact ce geam să forțeze pentru ca tânărul să intre în Casieria Trezoreriei  cu intenţia de a sustrage casa de bani. Odată ajuns în incintă, el a modificat poziţia unei camere de supraveghere video montată în interiorul unităţii, cauzând un prejudiciu de 1000 lei. Și atât a rămas paguba pentru că, imediat, s-a activat sistemul de alarmă, iar agenții de pază au ajuns în mai puțin de două minute. Suspectul a fost prins, însă cei doi complici fugiseră.  Au abandonat și scara metalică la locul faptei, scară care ar aparține unei firme de cablu-tv.