Dacia nu va mai produce motoare, după ce Horse Romania a devenit funcțională

Dacia nu va mai produce motoare, după ce Horse Romania a devenit funcțională

Noua companie a Renault, Horse Romania, a devenit funcțională și a început producția motoarelor pentru Duster 3. În acest moment, Dacia a rămas fără activitatea de producție de motoare.

Horse România a devenit funcţională. Schimbările majore care au fost organizate la Mioveni, în cadrul Uzinei Dacia, au ajuns la final, odată cu intrarea în funcțiune a companiei Horse România.

Horse România lasă Dacia fără producţia de motoare

În acest moment, Dacia a rămas fără activitatea de producție de motoare. Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider.

Renault a schimbat numele și forma de organizare a fostei companii Renault Mecanique Roumanie. În prezent Uzina Mecanică Dacia nu mai există, ea fiind înlocuită de Horse Romania SA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Schimbarea a început cu separarea activelor Uzinei Mecanice, acestea fiind preluate de RMR. Ulterior, compania specializată în producția de motoare și cutii de viteze și-a schimbat și forma de organizare, din SRL, în SA.

Cum a fost reorganizată întreprinderea

În acest moment, compania face parte din rețeaua complexă Horse la nivel global. Aceasta a reunit mai multe fabrici de motoare și cutii de viteze din lume, toate ale Renault.

Pasul următor, despre care Renault nu a mai anunțat nimic, este asocierea cu unitatea similară, specializată în producția de motoare, a gigantului chinez Geely.

În luna iulie a acestui an, Renault și Geely au semnat un acord angajant care prevede crearea unei noi companii, în care cele două vor deține acțiuni în procente egale, 50/50.

Renault va intra în noua companie cu Horse, divizia care deține integral Horse Romania SA.

În total, vor fi aduse la un loc 17 fabrici de motoare și 5 centre de cercetare, inclusiv cel din Titu, cu un total de 19.000 de angajați.

 

acia devine Horse România

Sursa foto: arhiva companiei

Horse România va prelua 2.000 de angajaţi

Compania Horse, deținută de Renault și Geely, va prelua aproape 2.000 de angajați ai grupului francez din România.

Conform oficialilor Renault, în România, compania denumită deocamdată Horse România, nume care ar putea fi schimbat în viitor, va prelua părți din două activități. Cea de inginerie și cea de producție a motoarelor.

„În zona de inginerie vorbim despre 450 de angajați dintr-un total de 1.700. Iar la uzina de motoare și cutii de viteze circa 1.500. În care intră atât cei de la producție, cât și cei de la verificarea calității.

Vorbim despre oameni implicați în activitatea desfășurată la uzinele de motoare și cutii de viteze din Mioveni. În total, noua companie Horse va prelua ceva mai puțin de 2.000 dintre actualii angajați ai Renault din România”, a explicat directorul executiv al mărcii Dacia la nivel global, Denis le Vot.