Horoscopul lui Dom' Profesor. Viitorul netului și roboții cu adevărat inteligenți
- Radu Ştef ănescu
- 17 mai 2016, 00:00
Pe 17 mai s-au născut Ayatolahul Ruholah Khomeini, Jean Gabin, Enya, James Last, Virgil Ogăşeanu, Geo Dumitrescu, Călin Căliman.
În calendarul creștin ortodox sunt Sfinții: Andronic și soția sa, Iunia. Nectarie și Teofan. Nimic în ”Kalendar”.
Prietenii mei din UE, de la DGC și CI, sunt foarte ocupați cu Brexit. Deocamdată intenția de vot este 46 la 42 în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE. Evadarea britanicilor va însemna începutul sfârșitului UE. Și eu am vorbit UE de rău, dar este un rău necesar. De bine, de rău, cu gafe monumentale, UE a reușit să păstreze pacea pe bătrânul continent. Sigur, când nu se bagă cow-boy-ii, care după obiceiul lor, întâi mitraliază și apoi întreabă, vezi cazul Yugoslaviei. Așa că la sugestia unui comisar o să fac ceva vrăji ca, pe 23 iunie, zi aleasă cu cântec, de solstițiul de vară, Marea Britanie să aleagă să mai rămână în UE. O să mai obțină unele avantaje, că asta vrea. Dacă ne ies vrăjile, înseamnă că mai am ”baraka”!
Iată ce mai am primit de la UE, în legătură cu viitorul netului:
Mai multe media americane nu mai detin site-uri Web, ci creeaza continuturile direct pe Facebook sau pe Snapchat, mai ales pentru publicul de 14-24 ani. Posibilitatile de a face profit sunt inca limitate. Este vorba despre continuturi care vorbesc despre moda, frumusete si cultura si care sunt prezentate pe pagina de start ca o simpla vitrina cu logo-uri : Instagram, Facebook, Snapchat, Tumblr, You Tube, Pinterest, Twitter, etc. “Daca revistele au trecut de la print la site-urile web, noi trecem de la “.com” la “retelele de socializare”, afirma una dintre companiile media care intentioneaza sa produca pentru tinerii de 14-24 de ani, o audienta care se informeaza in special pe smartfon, prin intermediul retelelor de socializare. Printre companiile media care se lanseaza in aceasta abordare se numara Popular, The Shade Room, dar si producatorii de video AJ+, NowThis si Insider (o ramura a site-ului Business Insider). La originea lui NowThis se afla Ken Lerer, actualul presedinte AL Buzzfeed. De altfel, si fiica magnatului media Rupert Murdoch a lansat un canal Snapchat rezervat abonatilor si numit “Brother”. Acesta va fi un soi de platforma care va gazdui un numar limitat de editori de presa care vor publica zilnic si care este destinata generatiei “Millenial-25-35”, in special barbati.
Economia digitala in 2025: viitorul telecomunicatiilor si al ecosistemelor pe Internet : o piata ce s-ar putea dubla si ar putea atinge 3,000 de miliarde de euro. Previziunea apartine “Digiworld IDATE”si contureaza cateva tendinte interesante. In primul rand generalizarea folosirii 5G in paralel cu 4G, urmata de extinderea folosirii internetului pe din ce in ce mai multe dispozitive conectate(inclusiv de catre automobile), va dezvolta piata in directii ce nici nu se pot banui astazi, mai ales ca model de afaceri. O incertitudine planeaza si asupra modului in care Internetul va fi disponibil: va ramane “liber” sau va adopta oferte cu plata pentru a proteja viata privata a celor care nu doresc sa se expuna public? Patru scenarii posibile se contureaza: primul este scenariul “Mall”, in care internetul devine un soi de ghiseu unic pentru toti utilizatorii digitali. In acest caz, concurenta ramane deschisa si puternica intre operatorii de telecomunicatii si cei care activeaza pe Internet. Urmeaza scenariul “Open” care presupune interoperabilitate transparenta si deschidere: acces liber, date accesibile, inovatie. Exista si un scenariu “Automatizat”, in care Internetul devine vector principal pentru vanzari, productie si servicii, iar cererea determina oferta. In sfarsit, scenariul “Trust” , care defineste lumea digitala asa cum o stim, cu o nesiguranta in crestere si supraveghere cibernetica. Utilizatorii apeleaza la un numar restrans de furnizori de servicii capabili sa le ofere nivele ridicate de siguranta si protectie, mai ales prin tehnologiile avansate pe care le folosesc. Par sa piarda viteza tehnologiile “cloud”, in timp ce castiga teren serviciile cu plata.
Și, o informație primită de la un fin din State, lucrează la Quantico:
”Star and Stripes” anunță că, luna trecută, producătorul american de armament ”Raytheon” a pus la teste trei roboți înzestrați cu inteligență. Nu AI, nu sunt înzestrați cu inteligență artificială furnizată de sanvișul de siliciu, ci bio-creaturi, ”bio-techne”, ca să folosim cuvântul vechi, grecesc. Pentru că cei trei roboței, hai totuși să le spunem așa, pentru că sunt din metal, numiți Zeus, Atena și Hercule nu au un procesor drept creier, ci un sistem neural care imită perfect sistemul nervos central al unor... gândaci de bucătărie! Cu unele îmbunătățiri, provenite de la o sepie! Cele trei ”creații” pot să învețe, să se descurce în ”viață”. Au un sistem de propulsie electric, care se alimentează de la celule solare. Instrucțiunile de viață ale lor sunt simple: să se ascundă cât mai bine și să supraviețuiască cu orice preț. În luna care a trecut, Zeus, Atena și Hercule au învățat că cele două instrucțiuni sunt în contradictoriu. Locurile de ascuns sunt, deobicei, întunecate. Au ales să se expună cât mai mult la Soare, ca să-și încarce bateriile și să rămână în viață și au renunțat la deplasări inutile, la căutarea unor colțuri întunecate unde să se ascundă.
Un general, cu patru stele, spune că roboțeii cu creier de gândac dau omenirii o mare lecție. Ei au ales viața la vedere, în plin Soare, față de ascunzișul întunecat al războiului. Și mai spune că, la o sută de ani de la Marele Război, de la Primul război mondial, omenirea ar trebui să folosescă armatele doar pentru parăzi și situații de urgență, cutremure, inundații. Militarii, declară generalul, sunt ultimii care doresc un război. În război militarii mor cu milioanele și tot atâția rămân mutilați pe toată viața. Pentru ce, dacă și un gândac de bucătărie este mai deștept!
Gândiți-vă dragi lupi, padawani și hobbiți, punându-vă mereu aceste două întrebări fundamentale: ”pentru ce” și ”cui folosește”. Așa, poate o să aveți o rețea neurală care să vă permită supraviețuirea în jungla de beton unde ați fost exilați și asta nu numai până mâine, cu toate că, mâine este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Cei din jurul tău îți sunt favorabili, printr-o ciudată alchimie socială, energia ta le dă certitudinea rezolvării unor probleme. Dar e timpul unor clarificări, cine, cum, de ce și ce face! Totuşi disciplina inerentă zodiei – în Berbec sunt cei mai mulţi militari şi sportivi – te ajuta să-ti ordonezi simţămintele şi planurile. Pentru că este vremea planurilor de vacanţă, dar şi timpul pregătirii pentru examene sau alte praguri de trecut. Incep să se lămurească unele probleme legate de bani. Dar ceea ce este caracteristic perioadei în cauză, zilei de 17 mai, ca şi pe termen mai lung este dorinţa ta de schimbare. Nimic nou sub soare… sau totul este nou şi îmbietor!
TAUR Păstrează atitudinea ta în limite normale. Nu te lăsa sedus de promisiuni generoase şi de vorbe frumoase, nu reacționa disproporționat. Evită tot ce este exagerat, neobişnuit, ciudat. O zi obişnuită în care rutina te cam enervează. O veste care se vrea senzatională, dar nimic interesant, până la urmă. Intalniri care iti fac placere. Curiozitatea ta înnăscută te împinge înainte, către noi orizonturi. Nu trebuie să fie neapărat expediţii geografice, sfera socialului te îmbie la fel de mult ca şi spaţiile savanei africane. Constelaţia internă a omului, motivaţiile şi influenţarea lui, ce imens spaţiu de explorare!
GEMENI Nu ai nicio reținere să te bagi astăzi în tot feluri de treburi, care nu te privesc. Curioazitatea ta zodiacală. Dacă ți se reproșează lipsa de discreție, spune că vrei doar să ajuți! Se apropie zodia ta şi energia debordează. Există o conştiinţă ascunsă a zodiei care te împinge înainte şi te păzeşte de necazuri - care functioneaza bine in perioada menţionată, adică astăzi. Ai nevoie permenta de bani ca sa-ti satisfaci micile si mai marile capricii, dar acest lucru este un motor si o motivatie. Vremea schimbatoare te avantajeaza si te inspira să incepi noi proiecte, să ai noi idei. Esti intr-o perioada creativa.
RAC Ritmul activității pare că te obosește şi tu nu te simți confortabil. Te gândeşti la lucrurile importante pentru tine şi cauţi soluţii. Nu lua riscuri inutile şi nu te zdrobi pentru alţii! Atenţie astăzi şi la zilele următoare, deoarece îţi va fi solicitat sprijinul într-o problemă, care nu este chiar din domeniul tău de expertiză, dar pe care o vei rezolva foarte profitabil. Toată lumea o să fie mulţumită, spune horoscopul tău. Din trecutul tau apare o situatie uitata, dar pe care poti sa o rezolvi rapid cu ajutorul anturajului. Nu te baga in sufletul si problemele altora. Ofera-ti ajutorul numai daca este cerut cu insistenta. Pentru un timp este bine sa pastrezi judecatile de valoare si sentintele pentru uzul propriu.
LEU O zi plăcută. Toată lumea îți zâmbește și tragi concluzia că ești chiar avantajat! Ia uităte-te mai bine! Îți zâmbesc doar ierbivoarele, ceilalți îți arată colții. Ia fii tu mai atent! Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a domina pe alţii se traduce şi prin reciclarea unor idei vechi, sau emise de alţii, în concepte noi şi profitabile. O zi ceva mai plictisitoare şi enervantă, în acelaşi timp. Evită intervenţiile bruşte şi deciziile pripite. Investiţiile făcute astăzi se vor dovedi foarte profitabile. Trebuie sa dai curs generozitatii care te caracterizează. Generozitate bine investita, care va aduce in viitor dividente foarte frumoase. Spirituale sau materiale, depinde in ce investesti.
FECIOARĂ Dacă ai o întâlnire sentimentală şi îţi faci mari speranţe, sau, în general, ai de trecut un prag, se pare că azi este ziua! Eşti norocos, convingător, abil și conjunctura indică succes. Relaxează-te înainte să adormi şi gîndeşte-te la lucruri plăcute - aşa te vei odihni complet. O perioada buna, pe care o meriti. Fecioara este metodica si cu geniul detaliului, deci ai certe calitati pe care perioada aceasta de timp le pune in valoare. Daca cauti ceva de lucru, sau ceva mai bun, atunci ai toate sansele sa gasesti incepând de astăzi. Proiectele începute în această perioadă vor aduce rezultate bune. Totuşi este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doresti sa cumperi echipamente pentru menaj. Seara este mai putin prielnică, dar cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, poți evita neplăcerile.
BALANŢĂ O zi cam obositoare, mai ales pentru că amesteci lucrurile, utilul cu plăcutul. Fii eficient și plăcut în ceea ce faci, mai ales dacă este vorba de domeniul sentimental. Nu pierde timpul! Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei din familie. Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. De asemenea, supraveghează-ţi regimul alimentar. Posibile schimbări şi veşti plăcute. O perioadă indicată pentru studiu şi activitate laborioasă. Noi prietenii sau relaţii vor face perioada zilei de astăzi, mai precis pe seară, interesantă.
SCORPION De dimineață începând, gândurile nu te lăsă să te relaxezi. Fă puţin sport, sau du-te la masaj, ca să “arzi” principiile negative. Poate ai timp și pentru nelipsitele probleme cotidiene! Mai seducător decât oricând, astăzi poţi obţine multe. Evită persoanele pretenţioase, cu fiţe, gen vampiri energetici. Te sleiesc de energie şi te şi enervează. Astăzi pe lângă seducţie şi încăpăţânarea ta este la cote maxime. Nu ai ceda la părerea ta, în ruptul capului! Ca să nu-ţi rupă cineva capul, pregăteşte-ţi o ieşire onorabilă, planul “B”. Ai așa ceva? Curajul tău este răsplătit astăzi. Curajul de care ai dat dovadă în trecut şi ai luat o atitudine tranşantă. Pe seară realizezi că ar trebui să-ţi mai triezi cunoştiinţele care se autointituleză prieteni. Renunţă la balastul sentimental cu proverbiala ta răceală.
SĂGETĂTOR Fără să faci pase de magie, lucrurile se aranjează astăzi cam cum vrei tu. Eşti surprins plăcut, dar nemulţumit că nu înţelegi cum s-a întâmplat asta. Sunt multe taine între Pământ şi Cer! Gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune! Până la urma o sa adopţi o pisicuta rătăcita, dar la scara cosmica este o victorie mai mare decat cucerirea Ierusalimului, pentru că ai salvat nouă vieţi dintr-o lovitură. Au apărut pisoii de mai, ai de unde alege! Semnele de apa şi de aer îţi sunt favorabile toată lună, dar este mai bine să nu te iei în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi foc. Sanatatea este bunicica, cine oare este complet sănătos in zilele astea bolnave?
CAPRICORN Se poate spune că este o zi fără griji. Te simţi în relativă siguranţă, calm şi motivat şi acest lucru este productiv. Dar, pot exista unele tensiuni produse de defecte de comunicare! Relaxeaza-te şi încerca să nu mai porti de grijă altora, mai ales că, până la urmă, nimeni nu iti multumeste. O perioadă de timp care este propice pentru planuri de viitor. O veste bună de la prieteni sau din presă. Activităţile legate de speculaţii financiare sau imobiliare sunt avantajate. Un incident neplăcut, sau o gafa monumentala, pot fi evitate cu prudenţă şi respectarea regulilor jocului. În orice caz, responsabilităţi crescute, acasă şi la serviciu, sau la școala, te cam bagă în corzi! Ai nevoie de mai mulţi bani şi nu ştii de unde. Problema nu se rezolvă astăzi, mai ai răbdare.
VĂRSĂTOR Astăzi, o dispoziţie instabilă te face să visezi când la concedii de vis şi clipe pasionate, când ai nevoie imediată de acţiune şi mişcare fizică. Atenţie la crampe şi la durerile de spate! Ziua de astăzi este o perioadă mai stabilă şi cu şanse mai mari de succes, atât profesionale cât şi în amor. Comunicarea este bine aspectată, aşa că vei avea un debit verbal de invidiat şi o carismă pe măsură. În a doua parte a zile poţi să faci ordine. Adică să încerci să pui o ierarhie firească în camera ta, la serviciu sau la şcoală, unde activezi, sau chiar în anturaj. Un prilej, o oportunitate pe care nu trebuie să o scapi mai pe seară, mai ales că este în ciuda sau chiar în paguba unui nesuferit dintr-o zodie de foc. Este un armistiţiu înainte ca mâine să o iei de la capăt. Dar este în avantajul tău!
PEŞTI Este o zi în care trecutul este important şi poţi să te simţi bine depănând amintiri şi schimbând informaţii şi impresii. A venit timpul să suni pe vechiul tău prieten din copilărie! Emite semnale dar nu sentinţe, adică nu întrerupe legăturile şi comunicaţiile. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Nu lua decizii importante, nu intra în jocul altora, impune-ţi propriile regului, dar nu juca de unul singur. Întotdeauna trebuie să existe ceva ascuns, neexplicabil, tainic, chiar un partener imaginar. Eşti obosit şi ai nevoie de un răgaz. Oferă-ţi seara acesta ca să te relaxezi. Competiţia este bună dar nu trebuie să stoarcă din tine ultima picătură de energie. Işi mai aminteşte cineva de cei care au murit din cauza epuizării, de Raluca Stroescu, de exemplu?