Horoscopul lui Dom' Profesor: ”Este esenţial pentru democraţie ca media să-şi joace rolul de supraveghere a puterii şi să critice guvernul”
- Radu Ştef ănescu
- 12 mai 2016, 00:00
Pe 12 mai s-au născut: Florance Nightingale, Katherine Hepburn, Gabriel Faure, Emilio Estevez, Aurelian Andreescu, Dumitru Fărcaş, Jolt Kerestley, Constantin Ciopraga.
În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Ioan Valahul, Epifanie al Ciprului şi Gherman, patriarhul Constantinopolului.
Tradiţional, în ”Kalendar”, 12 mai este “sărbătoarea uitată”, Harmanul Viermilor. Sf. Gherman, divinitate complexă, patron al grindinei, al ploilor mari, distructive, al animalelor mici, al gângăniilor şi al viermuitoarelor – trebuie cinstit cum se cuvine. (Olteanu). Altfel… o să vedeţi voi!
Cei de la DGC și CI mi-au trimis, din nou, miercurea, prin curier, ”cartea de telefon UE”. Încă de la început un scurt raport mi-a atras atenția. Iată:
Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland a facut apel la cele 47 de state membre ale Consiliului Europei sa vegheze asupra legislatiei nationale a defaimarii care nu ar trebui sa conduca la autocenzura in media si nu ar trebui sa slabeasca dezbaterea publica.”Observam o tentinta ingrijoratoare a unor guverne de a utiliza procesele pentru defaimare in scopuri politice, aplicand arbitrar legea si trimitand jurnalistii in inchisoare. Este esential pentru democratie ca media sa-si joace rolul de supraveghere a puterii si sa critice guvernul. In acest scop, jurnalistii trebuie sa beneficieze de garantiile acordate de Conventia europeana pentru drepturile omului, in limitele pe care le stabileste aceasta..”, a declarat secretarul general cu ocazia Zilei Libertatii Presei. Defaimarea a fost depenalizata progresiv in cele mai multe state europene, iar in tarile unde inca este considerata o infractiune penala, este rareori sanctionata. Totusi, in ultimii ani, s-a observat o crestere considerabila a numarului de urmariri in justitie si de condamnari la plata unor daune-interese excesive, uneori superioare amenzilor prevazute in dreptul penal. Anul acesta Comitetul de Ministri al Consiliului Europei a adoptat o serie de ”linii directoare” in scopul protejarii jurnalismului si pentru a garanta siguranta jurnalistilor si a altor actori din media.
Și ca să nu aveți nicio îndoială asupra îndemnului: ”Pe ei, Lică, că nu au gloanțe!” vă dau și sursa menționată în text, sper că este cea bună: http://www.coe.int/fr/web/freedom-expression/home/-/asset_publisher/RAupmF2S6voG/content/world-press-freedom-day-3-may?inheritRedirect=false&redirect=http%3A%2F%2Fwww.coe.int%2Fen%2Fweb%2Ffreedom-expression%2Fhome%3Fp_p_id%3D101_INSTANCE_RAupmF2S6voG%26p_
Și o informație pentru tineri, dar nu numai pentru ei:
Companiile creeaza noi posturi bine platite pentru expertii in “date”. Noi denumiri de posturi apar pe piata muncii :« Chief data officer » CDO, « data protection officer » DPO, « data scientist », completand organigramele cu competente legate de colectarea si analiza datelor. Cea mai noua meserie este cea de « data scientist », acest magician capabil sa descifreze bazele de date atat de diverse si uriase pentru a le traduce in propozitii simple, operationale. Pe langa start-up-urile si gigantii din Web, magicianul respectiv este curtat in ultimii patru-cinci ani de catre bancile comerciale si companiile de asigurari. Sigur ca unii vor un asemenea specialist pentru propriile afaceri, iar altii pentru a comercializa bazele de date, completate și cu cu analiza lor. Cea mai inalta pozitie in ierarhia profesionala este cea de “arhitect Big Data”, adica cel care construieste infrastructura, urmat de “data engineer”, care colecteaza datele brute, urmat si el de “data anlyst” care recupereaza rezultatele pentru a le compila sub forma unor tabele usor de citit pentru restul echipei. Se mai lucreaza cu « lead data scientist », cu « chief data officer ». Dar nu este de loc simplu sa gasesti acesti specialisti care detin, pe langa cunostintele domeniului de baza, si cunostinte de statistica, dar si cunostinte din domeniul afacerilor. Astfel incat, acesti specialisti sunt “rara avis”, pentru ca numarul de specialisti formati deja este insuficient si, practic, nicio companie serioasa nu se mai poate lipsi de ei. In consecinta, vanatoarea de specialisti este sub mare tensiune: de la 30.000 de euro brut pe an in urma cu trei ani, salariul unui “data scientist” debutant poate atinge usor astazi 50.000 euro si poate sari la 80.000 euro pe an dupa trei ani de experienta.
Și republica o să vadă mai mult fotbal, cred că prietenii mei de acolo o să se bucure:
Moldova are un nou post public de televiziune : Moldova 2. Este al doilea canal TV lansat de către Compania Publică „Teleradio-Moldova”. “Deși ne aflăm în plină criză economică, iar în țările vecine Ucraina și România companiile publice renunță la unele canale, lucrurile stau altfel în Moldova, unde începând de marți, 3 mai, va emite Moldova 2. “ , se spune in comunicatul oficial. Conducerea „Teleradio-Moldova” a solicitat anterior de la CCA licență de emisie pentru acest post de televiziune, motivându-și decizia prin faptul că în acest an compania publică va transmite Campionatul European de fotbal și Jocurile Olimpice, iar postul Moldova 1 nu ar acoperi integral transmisiunile, care ar trebui să includă câte 12 ore zilnic. „Dar aceasta este imposibil. Posibilitatea de a lansa încă un post, care să emită sport cât este nevoie, este o prioritate. Am decis că atât timp cât nu vom avea finanţări externe, vom folosi resursele interne ca să lansăm postul de televiziune Moldova 2”, declara anterior Olga Bordeianu, președintele „Teleradio-Moldova”.
„Teleradio Moldova” a obținut drepturi exclusive de difuzare a Campionatului European de fotbal și teoretic ar putea asigura transmisiunea tuturor partidelor și prin Moldova 1, cu excepția unora din ultima etapă a grupelor. Zilnic, pe perioada Campionatului European se vor desfășura câte maximum trei partide (cu excepția ultimei etape, când se vor juca 4), la orele 16:00, 19:00 și 22:00. Deocamdată nu este clar dacă Moldova 2 va obține și frecvențe terestre cu acoperire națională, deținute în prezent de Moldova 1 și posturile din trustul GMG, controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc.
Dragi lupi, padawani și hobbiți pomenind-o astăzi pe Katherine Hepburn nu pot să nu văd un film de artă, alb-negru, cu ea. Sau o să mă uit în sacoșa cu DVD-uri dăruită de prietenul meu, Zoltan Tussai, cu ocazia Sf.Paști. Trebuie să fie ceva intresant, Zoltan face o bună parte din producțiile pe suporturi optice de pe piața din România. De o calitate excelentă și la prețuri rezonabile. Și mie mi-a făcut un DVD, cel cu anul 2012. Mă tot întrebați de cărțile mele, dragi lupi, padawani și hobbiți. Dar am deja cinci cărți. Electronice, pe suport CD sau DVD. Așa sunt ieftine.
Prima și cea mai cuprinzătoare, ”Enciclopedia Astrologiei” a fost produsă, un CD multimedia, în anul 2000 de ”Mensa Multimedia” și de BAT. Conține cam 2.500 de pagini de text, scrise de subsemnatul, o muzică superbă compusă special de Dan Creimerman și o grafică de excepție, foarte inspirată, a lui Roman Tolici. Tirajul a fost de 50.000 de exemplare și a fost multiplicat, parcă, la Londra. Pe piața românească s-a epuizat în trei zile. Nici nu mi-au dat ”deștepții de la Mensa” cele 25 de exemplare de autor, conform uzanțelor uniforme. Nu au mai avut. A fost considerată, în anul 2000, a zecea producție europeană pe suport optic. A fost piratată imediat și tradusă în spaniolă și engleză, ceea ce mi-a confirmat valoarea cărții mele.
Dar, nu mă supăr, nu banul este scopul meu în viață.
Mâine dacă bunul Dumnezeu este de acord o să vorbim, un pic, despre planetele retrograde. Haide să facem puțină lumină!
Acum am de răspuns la o propunere. Zoltan mă îmbie cum știe el, un foarte bun afacerist și un om onorabil, să scriu horoscopul pe zodii pentru anul 2017, pe larg și să mai adaug câte ceva din cărțile mele de sertar. Cât să facă un DVD multimedia cuprinzător și atrăgător. Este puțin cam târziu, ar trebui să fie gata până la 1 octombrie, dar vreau să aflu și părerea domniilor voastre. Scrieți-mi la dom.profesor@gmail.com ca să aflu și părerea unor oameni inteligenți și aceasta repede, ca să nu încurc omul, cu toate că mâine este, în definitiv, o altă zi.
BERBEC Dacă poți, ocupă-ți ziua cu ceea ce îți face plăcere, fă o cură de starea de bine. Dimineața, gândește-te dacă răspunzi la mobilele pe care nu le cunoști: sunt greșeli, sau vești proaste! Selectivitatea şi intuiţia ta sunt la valori pozitive, aproape de maximum. Acest lucru îţi permite să foloseşti bunele oportunităţi, mai ales în domeniul social. Pe plan sentimental, astăzi, ai posibilitatea să te debarasezi de o prejudecată, o frână care era un fel de blocaj mental. Talentele de diplomat, pe care poţi să le foloseşti astăzi cu succes, te ajută, pe seară, să te simţi bine şi echilibrat.
TAUR Astăzi, liberul arbitru are prioritate! Nu ești în cea mai bună formă, așa că, dacă depinde de tine, amână tot ce pare important şi mai ales dacă e în legătură cu planurile tale de viitor. Dimineaţa, la serviciu, la muncă, sau unde îţi desfăşori activitatea, o discuţie este ca un balsam pentru sufletul tău, îţi face mare plăcere şi te motivează pentru viitor. Ca să fie totul simetric, în echilibru, astăzi te enerveză atitudinea infantilă şi capriciile cuiva din anturaj. Pe plan financiar sunt nişte oferte seducătoare care te-au cam ameţit de cap – tocmai de aceea, nu trebuie să le dai curs!
GEMENI Ai ceva personal de ascuns așa că trebuie să afişezi un surâs încântător, dezarmant! Aşa îi îmblânzeşti pe cei care vor să-ţi facă reproşuri. Asigură-i de toată cooperarea ta. Mâine! O zi mai puţin favorabilă în ceea ce priveşte munca. Se pare că nicio lovitură grea, niciun complot financiar nu vizează banii tăi. Poate unde sunt prea puţini. Te-ai descurcat întotdeaună, o să treci şi peste obstacolul acesta. La serviciu, sau unde activezi, este o atmosferă cam neplăcută, probabil din cauze meteorologice – reflectezi. Nici tu nu ai gânduri mai roze, aşa că fă-ţi o cafea fierbinte şi înmiresmată care te face să te gândeşti la locuri exotice, unde, crezi tu, totul este facil şi plăcut. Aiurea, am fost acolo!
RAC În curând se termină o etapă, un modul din viața ta. Fie că ești conștient, sau nu, de acest lucru, trebuie să-ți faci planuri de viitor, o foaie de parcurs. Cere și un sfat, competent! Pentru rezolvarea unor situaţii în domeniul profesional trebuie să dai dovadă de mai multă obiectivitate, să ai o perspectivă mai largă a problemei urmărite. Uneori, specializarea prea îngust nu serveşte scopului. Pe de altă parte ziua de astăzi este favorabilă domeniului sănătăţii, a tratamentelor, a îngrijirii sănătăţii, a cosmeticirii până la extremul unui răsfăț princiar. Nu costă mult, dar te face să te simți bine!
LEU O situație obișnuită pentru tine, nu ai timp! Pune o ordine fireacă în acțiunile tale, fă-ți o listă de priorități. Atenție la durerile musculare și de spate, nu le lăsa să-și facă de cap! Tăcerea este mai importantă, uneori, decât un discurs elocvent. Dimineaţa, la orele de program, te concentrezi greu la munca ta. Visurile îţi par mai importante şi este dificil să te reîntorci la realitatea prozaică şi monotonă. Este momentul să te ocupi de imaginea ta profesională, de „legenda” pe care trebuie să o construieşti. Foloseşte acestă zi când imaginaţia îţi zburdă ca să profiţi şi să obţii ceva palpabil.
FECIOARĂ Eşti într-o formă fizică bună şi într-o dispoziţie pozitivă. Încerci să faci parte dintr-o poveste de succes, dar parcă ai fi invizibil! Insistă, convinge-i, norocul ajută pe cei curajoşi! O zi cam dubioasă, obositoare şi aglomerată. Onorează promisiunile făcute. Supraveghează cu atenţie cheltuielile. Nu lua decizii importante. La serviciu, birou, fabrică, şcoală, în fine, pe unde îţi petreci jumătate din zi şi uneori chiar toată ziua, astăzi trebuie să joci rolul de „mama răniţilor”. E un rol care te prinde, zodia ta este expertă în ”servicii oferite altora”!
BALANŢĂ Astăzi ai o intuiţie, un fler deosebit! Poţi să descifrezi unele motive ascunse ale celor din jurul tău. Aşa poţi să-i ajuţi, sau să-i eviţi, dacă sunteţi pe curs de coliziune a intereselor! Evită activităţile care nu sunt absolut necesare. Puţină comoditate, o pauză, nu îţi strică, pentru ca repausul, relaxare sunt uneori foarte necesare având virtuţile lor de refacere a vitalităţii. Zi favorabilă corespondenţei, scrie e-mail-uri, poate demodatele scrisori şi ilustrate, socializează pe net, vorbeşte cu cei dragi, cu anturajul, comunică, în general. Acea parte excesivă din natura zodiei se ilustrează astăzi din plin.
SCORPION Perioadă favorabilă pentru proiectele pe termen lung, strategice. Nu lăsa lucrurile nelămurite, încearcă să clarifici situațiile tale sociale și sentimentale. Este o problemă complexă, nu? Eşti într-o situaţie complexă, trebuie să negociezi! Punctualitatea este politeţea regilor – ai auzit uneori acest proverb, mai ales când erai tu în întârziere. Tragi concluzia că nu poţi deveni rege. Nici nu îţi doreai prea tare, dar totuşi trebuie să ajungi la timp, când ai convenit o întâlnire, o oră fixă. Este respectul pe care îl datorezi celuilalt sau celorlaţi parteneri de întâlnire. Evită deciziile care duc la schimbări majore. Unele lucruri sau persoane pot întârzia din cauze obiective, însă.
SĂGETĂTOR Iată că astăzi ești în rezonanță activă cu situațiile cotidiene. Adică, ești realist și ai o intuiție bună. Dar, ai nevoie de puțină solitudine, ca să iei în liniște cele mai bune decizii. Pe de altă parte, lasă lucrurile profesionale să se petreacă natural, de la sine. Nu interveni, nici măcar cu un sfat. Cu un zâmbet complice, da! Sunt perioade de timp şi astăzi este una dintre zilele acelea când intervenţia ta strică mai mult decât ajută. Anumite amintiri, nu prea plăcute, din trecutul recent, te bântuie astăzi. Nu amesteca merele cu perele, nu trăi astăzi în trecut. Nu uita că orice eveniment are doza lui de învăţăminte, că orice eşec poate pregăti un succes viitor.
CAPRICORN Fie că te enervezi, fie nu, eşti în aceiaşi situaţie! De ce să-ţi faci probleme? Fii calm, gândește cu iscusință şi o să găseşti, cu siguranţă, o soluţie! Poți să ceri și un sfat bun. Dacă ai avut o noapte relaxantă ziua de azi îţi poate aduce multă satisfacţie. Este o zi plină, densă, cu multe impasuri. Dar şi cu multe posibile realizări şi succese. Problema ta este cea a siguranţei. Nu prea îţi place să rişti. Pentru ca să te simţi în siguranţă trebuie sa te simţi puternic. Ca să fii puternic trebuie sa ştii multe şi să ai un perfect echilibru interior. Fii mai filozof, mai „zen” că nu o să primeşti bastone în cap, după cum fac maeştrii zen cu discipolii care nu se pot concentra.
VĂRSĂTOR Începi să bănuiești cu putere că se cam abuzează de bunele tale intenţii! Mai ales dacă crezi că este un mic șantaj sentimental, nu lăsa să se folosescă de tine, nu eşti bancomatul nimănui! Parcurgi cu succes o perioadă în care eşti foarte volubil şi optimist, dar şi superficial şi neatent. Din fericire totul se termină cu bine. Noutăţi, veşti pe care le primeşti cu bucurie. Ai oarece probleme de rezolvat, la serviciu, școală, sau la muncă, unde îţi desfăşori activitatea. Abordarea sistematica a situatiei iti furnizeaza datele necesare rezolvarii ei. Dacă vezi că nu te descurci, cere ajuror, nu intra în criză de timp. Pentru asta sunt făcuţi prietenii şi colegii.
PEŞTI Azi, orice dificultate, cât de mică, te epuizeză. Se pare că ai ajuns la limită. Oboseala cronică, dar şi viaţa de guerrilla urbană, în care te aperi în fiecare moment de oricine și orice! Optimismul şi energia ta nu sunt fără limită - așa că mare atenţie cu cine te te asociezi, să nu fie vreun vampir energetic. La serviciu, birou, fabrică, în sfârşit, la muncă sau la şcoală, trebuie să dai dovadă de solidaritate, de coeziune, ca să trecei împreună cu ceilalţi obstacolul. Trebuie să colaborezi şi să comunici mai mult. Poţi găsi sprijin fiabil şi peren în anturajul tău, trebuie doar să-l ceri. Pe plan sentimental liberalismul tău îţi conferă coordonatele necesare unei libertăţi de expresie şi de mişcare.