În calendarul creştin ortodox, sunt, de pază la frontiera creștinătății, Sfinţii: Manuil, Savel şi Ismail. Nimic în „Kalendar”.

Articolul meu de ieri a stârnit spiritele. Am primit multă corespondență, mulți dintre domniile voastre, dragi lupi, padawani și hobbiți sunt de acord că viza și cetățenia românească trebuie să coste. Mult. Dar, vreo duzină dintre domniile voastre, mă întreabă cine au fost agatârşii, pe care i-am pomenit ieri.

Iată, am mai spus și altădată, nu mai țin minte în ce an, dar este momentul unei noi poveşti, pentru că despre agatârşi putem spune doar poveşti, nu să facem istorie. Nu sunt izvoare, săpăturile arheologice de acum cincizeci de ani nu au fost urmate de comunicări spectaculoase. Nu se putea ca noi să avem o locuire neîntreruptă de peste patru mii de ani, iar ”fratele sovietic, rus” abia în secolul IX, s-a civilizat și el. De fapt, de către vikingi.

Cine sunt agatârşii? Voi, eu, noi, dar acum trei-patru mii de ani! Strămoşii geto-dacilor!

Herodot îi menţionează cu siguranţă acum două mii cinci sute de ani şi face unele referiri despre ei în a sa nemuritoare „Historia”, cartea a patra.

După analiza atentă a mormintelor agatârşilor din regiunea Mureş, multe din cele scrise de istoricii antici sunt confirmate și multe pot fi puse sub semnul întrebării.

Până în prezent nu s-au făcut publice rapoartele săpăturilor arheologice din anii 50’ şi 60’ făcute de academicieni şi profesori universitari de la Cluj şi Bucureşti în legătură cu agatârşii.

Ceea ce vă spun o ştiu de la tatăl meu. Care a beneficiat de rezultatele săpăturilor, în calitate de șef al muzeelor. Când se recomanda spunea: „Ştefănescu, doctor Liviu Ştefănescu!” „Ce interesant, ce specialitate aveţi, domnule doctor?” „Mamoş! Sunt specialist în naşterea poporului român!”

Agatârşii erau arieni, indo-europeni. De aceea ne consideră tibetanii unul dintre „popoarele alese!”. Ne tragem dintr-o rasă de zei! Unul dintre fii lui Hercule, spune Herodot, este strămoşul agatârşilor.

Credem că au stăpânit arii largi din interiorul şi exteriorul arcului Carpaţilor, cam o mie cinci sute de ani. Hai, poate două!

Ca nivel tehnologic erau, în timpul lui Herodot, acum două mii cinci sute de ani, într-un Hallstatt foarte bine conturat, adică erau mari prelucrători de metale, fier, aramă, bronz, aur. Dar, Hallstatt înseamnă fier. Agatârșii, însă, nu dispreţuiau o piatră, silex, bine şlefuită sau o unealtă de os bine proporţionată. Aveau o ceramică frumoasă și artistică, cu spirale, gen Cucuteni. Cultivau vița de vie, meiul, lintea, ceva cereale, napii, ceva legume și pomi fructiferi. Aveau un cult al nucului, s-a pierdut ce anume. S-ar putea ca ei să fi adus nucul pe aceste meleaguri, din centrul Asiei.

Sunt semnalați, în antichitate, în și înafara arcului carpatic și pe cele două maluri ale Dunării. Dar așa cum au făcut toate populațiile și popoarele înainte și după ei, centrul lor era în Fortăreața Carpaților, în Transilvania, pe Mureș.

Datele pe care le avem de la Herodot arată o societate decadentă pe cale să se schimbe, care îşi atinsese, deja, perioada de glorie. Dar nu aşa fusese cu o mie de ani înaintea lui Herodot. Marile oraşe pe care le descoperă vreun constructor de autostrăzi, în Transilvania, au aparţinut agatârşilor.

Social – ei bine, aici este surpriza! Exista o comunitate a femeilor, prost înţeleasă de Herodot, care spune de o proprietate comună asupra femeilor. Dar, era vorba despre matriarhat. Se ştie sigur, din relatările grecilor, că agatârşii aveau o Mare Preotesă, o femeie conducea spiritualitatea atât de importantă în antichitate. Pentru că religia însemna politică.

Structura politică era un stat puternic centralizat, format dintr-o federaţie de mari oraşe-polisuri şi multe ferme agricole din jurul respectivelor oraşe. Agatârșii erau buni vânători și păstori care făceau transhumanța, trecând Dunărea, în sudul mai cald. Ajungeau până la greci, cu care făceau schimburi. Nu se mai ştie dacă era o monarhie, dacă exista un rege, sau doi, după modelul Spartei, sau Marea Preoteasă conducea în timp de pace şi un şef militar în tip de război, după modelul altor populaţii din lumea largă aflate pe acelaşi stadiu de dezvoltare.

Tatăl meu înclina să creadă că Marea Preotesă conducea, sprijinită de un sfat al bătrânilor de ambele sexe şi de Societatea Secretă a femeilor, instituţie de nelipsit în matriarhat. Agatârşii nu cunoşteau sclavia, ceea ce au transmis mai departe geto-dacilor.

În aceste locuri, timp de mii de ani, libertatea a fost cel mai important lucru!

Se spune şi sunt mai multe izvoare scrise, istorice, ale grecilor în special, dar și ale perșilor, că agatârşii erau un popor blând, binevoitor, cu oameni frumoşi. Şi mai aveau un obicei: bărbaţii se îngrijeau foarte mult, se machiau, se coafau, se vopseau cu albastru (obicei găsit de romani la picţi, scoţi, la celălalt capăt al Europei) şi se împodobeau cu bijuterii savant făcute din aur. Pentru că, în matriarhat, femeia alegea bărbatul, nu invers. Aşa că, bărbaţii făceau oferta mai atrăgătoare!

Dar, în luptă, agatârşii, se pare, că erau aproape invincibili. Femeile luptau împreună cu bărbații, fiind de o ferocitate care năștea respectul și frica inamicului. Foarte buni arcași, agatârșii își otrăveau săgețile, cum o făceau, mai târziu, și geto-dacii. Nu se știe, s-a pierdut rețeta otrăvii, izvoarele persane spun că era vorba de pește stricat, venin de viperă și sucul unei plante.

Agatârșii i-au zdrobit în repetate rânduri pe puternicii şi numeroşii sciţi, dar şi alte neamuri de ale căror nume nici măcar nu se mai ştie. Legenda spune că agatârşilor nu le era frică de moarte, ci o aşteptau ca pe o eliberare, ceea ce au transmis şi dacilor. Cum să te lupţi cu nişte oameni, puţini, firavi, dar cărora nu le este frică de moarte? Cum să nu fugi din fața femeilor care urlau ca niște lupoaice și trăgeau săgeți otrăvite. Pe cine nimereau, stană de piatră se făcea, spune legenda. Otrava, probabil, că era instantaneu paralizantă. Şi sciţii, sau alții, fugeau unde vedeau cu ochii, de pe câmpul de bătălie, din faţa agatârşilor. Aşa s-a umplut pământul de tumuli, gorgane – opera agatârşilor!

Agatârşii formau un popor frumos, iubitor de cultură și artă, civilizat şi educat. Aveau legi, pe care le învăţau cântând, relatează Aristotel. Ca să le ţină minte mai bine. Poate că erau în versuri, nu se mai știe! Cunoşteau scrisul, dar ca şi dacii aveau credinţa că este un ritual magic periculos care goleşte omul de vitalitate.

Asta aşa este, dragi lupi, padawani şi hobbiţi!

Dar, de unde provin agatârşii? Dacă ar mai fi trăit tatăl meu, sau Iosif Constantin Drăgan, sau alţii, ar fi spus fără să clipească: „Din Troia!”

Nici nu ştim dacă se numeau „agatârşi”! Aşa îi numeau grecii, atenienii, pentru că stră-strămoşii noştrii umblau întotdeauna cu un toiag. De fapt, nu era un toiag, ci o lance scurtă, troiană, dacă vreţi, cu un vârf de fier şi un cârlig vicios şi o bilă la celălat capăt. Hector, troianul, avea o asemenea lance. Seamăna cu „tirsul”, toiagul zeului Dionisos. O armă mortală, în mâini îndemânatice. Era o armă de rotaţie, de învârtire, ca şi „sica” de mai târziu, care nu necesita forţă mare.

Pentru că „purtătorii de toiage” erau pe moarte, nu mai aveau putere. Rasa era veche de mii de ani şi cei mai buni căzuseră pe câmpul de onoare. Femeile năşteau din ce în ce mai greu şi mai rar, cu toate rugăciunile Marii Preotese. Desele căsătorii în aceiași familie își spuneau cuvântul. Din ce în ce mai des, în mina de aur, la vânătoare, sau pe câmp, agatârşii oboseau de moarte şi rămâneau câteva clipe nemişcaţi, sideraţi de sfârşitul inevitabil şi de destinul implacabil, de degenerarea rasei.

Dar, de niciunde, din Nord, poate din Carpații Păduroși, din Maramureș, au apărut nişte rude îndepărtate, nişte neamuri-proaste, cam rudimentare, dar puternice, cu energie, numeroasele triburi ale adoratorilor lupilor, care au adus sângele proaspăt necesar regenărării rasei. Strămoşii noştri au pierdut în cultură şi civilizaţie dar au câştigat în vitalitate! Apoi istoria este ceva mai citeaţă, despre dacii-lupii aţi aflat, cu toată împotrivirea imperialilor.

Taina este dacă o parte dintre agatârşi au migrat în sud şi s-au stabilit la Alba Longa, leagănul lui Remus și Romulus şi apoi, la Roma! Aşa s-ar explica insula de latinitate a poporului român. Continuitate. Vorbim „latina vulgară” de vreo trei-patru mii de ani.

Cât despre cultul lui Dionisos şi orgiile anuale plus alte prostii şi tâmpenii vehiculate pe net nu mă pronunţ, pentru că nu merită!

Cam atâta îmi mai aduc aminte despre agatârși, restul este tăcere. Câte s-au pierdut, câte se vor pierde! Dar nimic nu este pierdut dacă cineva își mai aduce aminte. Acum știți și domniile voastre adevărul despre agatârși, despre stră-strămoșii noștri, pentru că ce este o legendă decât un adevăr care nu se poate proba. Dar eu cred că dovezile există, bine ascunse, dar nimeni nu are curajul să le scoată la iveală, cât o să fim conduși de străini. Și, slavă Domnului, suntem conduși de alte interese decât ale noastre, ale românilor, de o sută cincizeci de ani. De ce să scoată mărturiile, ca să fie distruse, printr-un ”accident nefericit”? Legendele nu pot fi distruse!

Văd că este destul de senin afară, o raritate, nebulozitatea atmosferică și inundațiile ca să nu mai vorbim de alunecările de teren sunt opera celor care au tăiat pădurile, dar nimeni nu vrea să vorbească despre asta. Nici eu nu o să vorbesc ci o să scot refractorul Harald și o să vorbesc cu stelele. Ele sunt înțelepte și știu un adevăr absolut: timpul sideral arată că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

BERBEC   Încă o zi densă, din nou ai multe probleme. Trebuie să analizezi, dacă nu cumva cauți chiar tu provocările și situațiile conflictuale. Dulcea și nevinovata agresivitate a Berbecului! Lasă orice decizie privind locul de muncă, sau altă alegere importantă, pentru săptămâna viitoare. O veste, poate pe seară! Atenţie la variaţiile de temperatură, mai ales la căldura toridă, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie sub control! Discuţii, în general sterile, asta mai pe seară. Cu jumătate din zodiac favorabil te poţi duce la un film bun sau la un spectacol, tot seara.

TAUR   Dimineața ai șanse reale de reușită, acționează, nu mai pierde timpul! Dacă ai un prag, un obstacol de trecut, un examen, astăzi este ziua ta bună. Dar, nu exagera, păstrează echilibrul. Ai o veste. Situaţia necesită reflecţie. Nu te afunda în detalii, nu ajungi nicăieri. Trebuie să te gândeşti ce faci vara această, că timpul zboară! Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Simţi un oarecare grad de exaltare, de preaplin din cauza influenţei puterilor verii şi ar trebuie să dai curs impulsului. Să-ţi oferi adică, realizarea unei dorinţe mai vechi, pentru care nu ai avut timp până acum. Continuă cu tenacitate şi voinţă pe drumul ales de tine.

GEMENI   Trebuie să rămâi fidel promisiunilor şi angajamentelor făcute. Astăzi ai îndoieli că te poţi descurca onorabil, dar poţi primi sprijin de la cei pe care i-ai ajutat. O mână spală pe alta şi amândouă, faţa! Moderaţie în relaţiile cu semnele de foc și apă. Relaţiile de familie, cu prietenii, anturajul – după caz – se ameliorează lent, dar sigur, pentru cei care au avut o oarecare “răceală” în sentimente. Astăzi ai multe pe cap. Ştiai sau nu, „mâine este o altă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc. Şi lasă pe mâine, adică pe săptămâna viitoare, ceea ce poate aştepta! O veste bună poate fi urmată de una şi mai buna, fără să fie din acelaşi domeniu!

RAC   Te simți animat de o bunăvoință și o toleranță de excepție pentru cei din jurul tău. Le accepți prostioarele și le găsești justificări. Fericiți sunt făcătorii de pace, atenție, dar nu toți! Azi trebuie să te adaptezi, acesta este secretul! Eşti creator, ai idei bune, în domeniul sentimental. O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Relațiile cu persoanele născute în semne de aer şi foc sunt azi armonioase, dar nu sunt favorabile cu cei născuţi în semne de apă și pământ. Poţi face mici schimbări de program, dar fără implicări majore. Ai impresia că poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni, care îţi trebuie mai mult, pe măsură ce trec zilele.

LEU   Astăzi parcă ți s-a ridicat ceața de pe ochi, vezi clar defectele şi limitările unor persoane din jurul tău. Nu prea îţi place, dar nu ai încotro! Trebuie să continui, nu ești o excepție! Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. La serviciu, sau unde îţi petreci dimineţile, uneori, toată ziua, trebuie să foloseşti fiecare moment al programului. Totuşi o veste bună, sau o surpriză plăcută din partea celor care țin la tine. În rest, analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile.

FECIOARĂ   Astăzi parcă îţi este prea cald şi nu ai aer destul. Ritmul cotidian, brusc, este prea rapid şi te deranjează. Pe de altă parte ai poftă de ceva bun şi de multă tandreţe. O zi complicată! Este o perioadă de acumulări când îţi poţi pregăti un viitor succes. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Ziua este favorabilă pentru începerea unor proiecte sau afaceri noi, numai după ce reconfirmi înţelegerile trecute. Astăzi aspectele generale, conjunctura, arată că preocuparea ta majoră este să menţii status quo,  poate fi vorba de o situaţie, o relaţie sau o pozitie actuală care te avantajează, cu care te simţi confortabil.

BALANŢĂ   Armonia și pacifismul sunt coordonatele zilei de astăzi. Reuşeşti să menţii pacea atât de necesară la serviciu şi acasă. Dar, ești obosit deja, pentru că trebuie să te implici foarte mult. Fă în aşa fel ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect. Realizări mici, însă pline de bucurii. Este o perioadă foarte prielnică studiului şi creaţiei. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, pentru că eşti o persoană armonioasă. O mică supărare, dar pe total zi rezultatul iți este favorabil.

SCORPION   Eşti într-o bătălie continuă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tale. Episodul de astăzi se consumă la serviciu, sau la o probă, un examen, un prag. Continuă, sunt şanse mari de reuşită! Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie astăzi şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai face griji degeaba! Ceva se întâmplă şi în familie, sunt unele semne, vezi despre ce este vorba, cum poți să ajuți. Fii la obiect în ceea ce afirmi, în timpul discuţiilor în familie, cu cei dragi. Nu da naştere la confuzii şi la probleme artificiale. Evită imprumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc – în această perioadă eşti sănătos dar nu şi norocos.

SĂGETĂTOR  Energia şi optimismul tău provoacă astăzi un curent de simpatie pentru interesele tale. Eşti popular şi îţi place acest lucru. Dar nu exagera cu răsfăţul, stai în banca ta și fă frumos! Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Magnetismul personal este în creştere. În unele ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie ca să eviţi conflictele inutile, de altfel. O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de iscusinţă şi discreţie.  Nu-ţi face griji, probabil totul o să sfârşească cu bine, ca în filmele americane vechi și bune, cele alb-negru cu „happy end”.

CAPRICORN   Astăzi ai unele ecouri plăcute între cei din jurul tău. Eşti lăudat şi ţi se promite ajutor. Cursul activităţii e favorizat, perfecţionismul tău e satisfăcut, totul pare că merge spre bine! După o perioadă nu prea bună ai, în sfârşit, o zi fastă. Transformări în bine, la serviciu şi acasă. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie, rudelor, ale anturajului apropiat. Nu trebuie să neglijezi propriul confort nervov, o activitate prea concentrată, prea obositoare face să ratezi rezultatul dorit.  

VĂRSĂTOR   Flirt, seducţie, cucerire – orice îţi stă la dispoziţie, tu trebuie doar să alegi, astăzi domeniul sentimental este avantajat. Este momentul petrecerii unei seri memorabile, cu șampanie! Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Pe total, o zi bună! Confortul spiritual este cheia succesului tau.  Transforma energia ta, energia unui semn de foc, în tenacitate şi termină proiectele pe care le-ai început. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece poţi fi dezamăgit de modul în care o sa te ajute colegii, prietenii, rudele, anturajul, în general cei din jurul tău. Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei.

PEŞTI    Ești inspirat, iei deciziile, alegerile, corecte atât la serviciu, la muncă cât şi acasă, în familie. Pe total, o zi bună! Dar nu cheltui mult, sub impulsul momentului și nu împrumuta bani. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni. Idealizează mai puţin persoana iubită şi o să ai o viaţă mai fericită. Nu da şi nu primi bani cu împrumut, nu trebuie sa faci speculatii financiare  –   este un sfat prietenesc, nu o prezicere! Lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, ţi se cere din nou ajuorul, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung.

Te-ar putea interesa și: