Horoscopul lui Dom' Profesor. Alianța Iudeo-Creștină Versus Confederația Turcmenă

Horoscopul lui Dom' Profesor. Alianța Iudeo-Creștină Versus Confederația Turcmenă

Pe 29 aprilie s-au născut: Jean Crezot, Duke Ellington, William Randolph Hearst, Michelle Pfeiffer, Uma Thurman, Mircea Veroiu, Gala Galaction, Gheorghe Tomozei.

În calendarul creştin ortodox fix sunt cei 9 Mucenici din Cizic (doar bunul Dumnezeu mai ştie cum îi chema, pe numele lor) şi Sf.Cuv. Memnon Mărturisitorul. În cel mobil este Sfânta și Marea Vineri. Zi aliturgică. Denia Prohodului Domnului.

În ”Kalendar” încă o zi de lucru pentru strămoşii noştri (care, de fapt, suntem noi). Plecaţi cu săpămâni în urmă, daco-geţii, ostrobocii, boii, tyrageţii, burri şi tot ce se mai afla pe un teritoriu de jumătate de milion de kilometri pătraţi, arealul de formare al poporului nostru - ei bine, bărbaţii şi femeile, cei plecaţi în pelerinaj ritual se apropiau de Marea cea Mare. Unii chiar ajunseseră acolo şi erau găzduiţi cu prietenie de colonii greci...

Dragi lupi, padawani și hobbiți, am primit un cadou de Sf.Paști! De foarte departe, de peste ocean, de la unul dintre finii mei care lucrează la o mare companie din industria jocurilor pe computer. Ce altceva, mi-a trimis un joc! O strategie ”turn based”. Varianta Beta, este un cadou, dar finul meu, cu spiritul practic american îmi cere opinia mea asupra jocului, asupra părții video, cinematice, și a istoriei, a poveștii jocului. Adică le testez programele, pe gratis!

Pentru cine nu este familiarizat cu jocurile de strategie, trebuie să precizez că nu este o joacă. Mulți oameni politici și militari cu patru stele mari de generali se ocupă cu ”jocurile strategice”. Sunt simulatoare de decizii. Personal joc mai tot timpul ”Master of Orion” cap de serie în istoria jocurilor strategice, un joc din anul 1993, vechi, dar foarte bine făcut. Jucând ”Starcraft”, online, am ajuns pe poziția 11 cross the Earth - atunci am atrsa atenția ”unuia și altuia” cu tactici neconvenționale și dezvoltări rapide de tehnologii foarte limitate, specializate. Cu construcții rapide și exploatări miniere de resurse făcute inginerește.

Ceea ce m-a impresionat la noul joc primit este povestea și muzica, ”cinematic epic music” compusă de Two Steps From Hell, Audiomachine și Ivan Torrent. Muzica este un regal, depășește tot ceea ce știam în materie. Iar, povestea... povestea nu este chiar o poveste!

Anul 2107. După Război. Pe ruinele fumegânde ale UE și ale Federației Ruse s-a ridicat o nouă forță. Alianța Iudeo-Creștină, formată din Polonia, Ungaria, România, Serbia, Macedonia, Ucraina, Belarus, Țările Baltice, Bulgaria, Grecia, Cipru și Israel. I se opune Confederația Turcmenă formată din Turcia, Azerbaidjan, Siria, adică o parte din ea, și toate fostele republici sovietice musulmane, Mongolia și Nordul Chinei. În timpul marelui Război, Arabia Saudită a fost vitrificată, o bună parte din Africa este puternic radioactivă, America se luptă să supraviețuiască după pierderile imense suferite, America Latină este un crater radioactiv. China s-a rupt în nouă state. Franța s-a unit cu Germania, noua țară, Frankonia are cam nouă milioane de locuitori și s-a declarat țară neutră pentru eternitate. Albania și Bosnia au format Țara Sfântă, la Tirana este o bucățică din ”piatra neagră” de la Kaaba, salvată de un martir. Nu au armată, iar teritoriile le sunt garantate prin tratat cu Alianța.

După cum știți, sau nu știți, dragii mei lupi, padawani și hobbiți într-un joc de strategie fiecare țară are un specific, are un bonus în dezvoltarea tehnologiei într-o anumită direcție. Este interesant că România, în joc, are bonus pentru dezvoltarea sistemelor informatice, a comunicațiilor și a tehnologiilor laser și black hole. Așa cum Polonia are cea mai importantă armată, iar celelalte țări slave cei mai bine pregătiți mlitari. Bulgaria uimește cu noile clone de război, iar Muntenegru cu un gaz de luptă nou, care trece prin orice, chiar și prin metal și provoacă o stare de bine, de veselie și de blândețe și pace. În Israel și Cipru se fabrică cei mai buni roboți războinici, iar Israelul mai fabrică noile proiectile atomice tactice ”curate”. Mici, nu au decât douăzeci de kilograme dar distrug orice pe o rază de zece kilometri. Fără radiații remanente.

Haideți, nu o să pierdeți timpul cu specificația tehnică a jocului, aveți treburi de terminat, pregătirile pentru Sf.Paști. Și pe mine mă așteaptă oaspeții să mergem la Denie.

Ceea ce este important în acest joc este părerea ”unuia și altuia” despre România, despre rolul ei, într-o posibilă confruntare. Și poziția Turciei, ca adversar. Pentru că, trebuie să vă fie clar, jocurile acestea nu sunt o joacă. Sunt scenarii, care găsesc cele mai bune soluții prin partea de muliplayer, de confruntare online. Ați văzut filmul ”Jocul lui Ender”? Ei, despre asta este vorba! Pentagonul, NATO, sunt interesate de răspunsul publicului, a tinerilor, în special, față de problemele ridicate în aceste simulatoare strategice de război.

Să sperăm că aceste scenarii vor rămâne jocuri, în această zi în care ne aducem aminte, cu tristețe dar și cu speranță, de sacrificiul Fiului. Cred că în gândul lui bun, în ultimul lui gând Mesia a zâmbit și a spus să avem credință și speranță, pentru că, mâine, este, în definitiv o altă zi!

BERBEC   Ai confirmarea, urmare unei informaţii, din presă sau de pe reţea, că ceea ce faci este pe drumul cel bun. Aşa că, acum eşti motivat şi poţi fi eficace mărind ritmul şi dinamica activităţii. O zi foarte potrivita ca sa iei iniţiative curajoase, atat in domeniul tau de activitate, cat mai ales, in relatiile tale sentimentale.  Cu toată vremea capricioasă doreşti să pleci într-o călătorie, care poate să-ţi încarce bateriile şi să te relaxeze. Idealizează mai puţin situaţia în care te afli şi vei avea o viaţă mai fericită. Nu trebuie să te minţi spunând tot timpul că o să fie bine. Cum îţi aşterni, aşa o să dormi! Nu trebuie să aştepţi nimic bun din partea celorlalţi, trebuie să te descurci singur.  Atenţie la cumpărături, la termenul de valabilitate. Stelele spun c-ar fi bine să iei ceva vitamine cu minerale ca să compensezi rigorile primăverii capricioase.

TAUR   Nu te lăsa impresionat de veşti şi informaţii contradictorii şi evident, polarizate şi politizate. Fii tenace, cu multă voinţă şi continuă activitatea ta prin metode verificate, normale. Intelectul este bine aspectat aşa încât poţi să te implici în lucruri mai importante care necesită o anumită fineţe a gândirii.  A doua parte a zilei este favorabilă vizitelor, prieteniilor, corespondenţei, plimbărilor prin supermarketuri. Configuraţia generală a horoscopului arată o zi favorabilă: câştiguri neaşteptate şi favoruri din partea sexului opus. O veste bună care te face să fii mulţumit(ă) pentru că ţi-a confirmat intuiţia. Magnetismul personal este în creştere. O persoană poate influentă, semn de foc sau de apă, te poate ajuta. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu te întinde mai mult decât poţi, nici la muncă, dar nici la dragoste. Sănătatea este bună, trebuie să eviţi vremea transpirăcioasă sau frigul şi schimbările bruşte de temperatură şi umiditate.

GEMENI  Ironic şi uneori chiar cinic, ai un dar deosebit în comunicare, dar şi în a întinde capcane persoanelor potenţial ostile. Astăzi eşti mare meşter ţesător de intrigi complicate! Astăzi te descurci singur. Mici sau mai mari probleme cu sănătatea – atenţie la băuturile foarte reci şi la curent!  O veste bună urmată de o mică pierdere.  Atenţie la mijloacele de transport în comun, fie că le foloseşti, fie că le ocoleşti.  Nu te lăsa tentat de cumpărături, adică de cumpărături extravagante. De mâncare poţi să-ţi cumperi că doar nu o să mori de foame, dar şi atunci trebuie să nu exagerezi. O amică din zodia Leului, un semn de foc, îţi este favorabilă în toate, mai puţin profesia. Nu amesteca plăcerea cu utilul. Moderaţie în relaţiile cu Racul şi Vărsătorul. Proiectele începute în această perioadă vor aduce rezultate excelente, dar mare atenţie la obligaţiile de natură socială asumate pe termen lung. Sfârşitul zilei te gasește construind ceva, in orice caz muncind din greu la un proiect sau poate la o terasă, sigur dacă nu este prea frig.

RAC  Oboseala te face să ieşi din tiparul cotidian. Ai arunca costumul office şi ai pleca, imediat, la mare să te arunci în valuri. Ai puţintică răbdare, încă o zi şi vine Sf.Paști și Armindeni! Toată lumea pare că te iubeşte şi la serviciu sau la şcoală şi acasă. Ceea ce te linişteşte şi te face să produci proiecte generatoare de bani şi echilibru în anturaj. O bârfă sau un schimb mai tăios de cuvinte te face să te îndoieşti de un prieten. Adică ţi se pune pata şi n-o să te potoleşti până n-o să-ţi exilezi temporar din anturaj prietenul sau prietena care „te-a trădat”. De obicei trădările astea sunt pur fictive şi fac parte din paranoia ta cotidiană bine temperată. Dar cui îi pasă, dacă tu te simţi mai bine! Până la urmă totul se rezolvă cu o împăcare cu pupături şi o cafea cu îngheţată (bună idee, nu?).

LEU  Astăzi ai arta de a motiva şi convinge pe cei din jur. În ciuda unei uşoare senzaţii de oboseală eşti în formă bună, aşa că poţi avea şi o seară plăcută, în oraş, cu prietenii sau familia! O configuraţie astrală deosebită face ca perioda în discuţie să fie deosebit de favorabilă. Leii implicaţi în politică sau afaceri şi leoiacele îndrăgostite (leoiacă tânără, iubirea...)  beneficiază din plin de favorurile stelelor. Odată cu Soarele, protectorul zodiei, bine aspectat, orele dimineţii îţi sunt favorabile la bani – câştiguri mici, dar necesare. Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri cât şi în dragoste. Ziua de astăzi este favorabilă pentru călătorii scurte şi prietenii de club. Activităţile sociale şi artistice sunt benefice pentru frumoasele native din Leo. O stea fixă malefică face ca starea sănătăţii pentru un procent dintre Lei să nu fie perfectă; nimic important: guturai, viroze, alergii.

FECIOARĂ    Chiar retrograd, Jupiter te ajută, aşa că ai parte de o zi liniştită şi fără evenimente notabile. O zi plăcută pe care o poţi termina la o terasă, cu prietenii, sau la un film nou! Exista o doza de naivitate adolescentina care te prinde grozav, dar nu fă din asta o a doua natură, pentru ca pe termen lung nu este foarte productivă. Evită împrumuturile de bani. Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii. Trebuie să fii tolerant şi diplomat, să arăţi consideraţie şi spirit de cooperare, pentru ca să eviţi o decepţie, mai mică sau mai mare, după cât de credul eşti.  Sfârşitul zilei îţi este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus. Nu-ţi face griji, viitorul pare că îţi este favorabil. Dar trebuie să stabilești programul de Înviere, nu mai amâna! În această perioadă poţi să întâlneşti o persoană deosebită sau să mergi la un spectacol de excepţie şi astfel de evenimente îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism pentru toată săptămâna de vacanţă.

BALANŢĂ   Ai mai multe probleme, care te obsedează şi nu le găseşti soluţie. Ai vrea să ceri un sfat, dar încă nu te-ai decis dacă vrei să împărtaseşti tainele tale. Mai aşteaptă până după Sf. Paşti! Ziua de astăzi este favorabilă mai ales pentru frumoasele native ale zodiei. Sunt favorizaţi cei care lucreză în transporturi şi telecomunicaţii.  Mult entuziasm şi o privire mai sportivă asupra vieţii te ajută să te bucuri din plin de deliciile primăverii. În privinţa legăturilor romantice în această perioadă este foarte dificil să ajungi la un rezultat dorit şi previzibil. Mai toată lumea nu vrea să-şi asume responsabilităţi, nu vrea să se complice. Comunicarea este avantajată, aşa că poţi să spui lucrurilor pe nume, cum oricum, asta şi făceai!

SCORPION   Eşti adus în situaţia de a purta conversaţii calme şi interesante cu anturajul, ceea ce îţi sporeşte gradul de socializare. La serviciu ceva se încurcă, aşa că amână până după Sf. Paşti! Decizii mai mult sau mai puţin importante. Ceea ce este esenţial este să iei hotărârile la momentul potrivit. Nu amâna şi nu lăsa lucrurile să se rezolve de la sine. Îţi spun un secret: nu se rezolvă! Acordă mai mult timp şi fă eforturi diplomatice ca să placi anturajului. Drumul spre parvenirea socială este pavat cu bunăvoinţă, bunăvoinţă pe care trebuie s-o obţii! Mici sau mai mari probleme cu sănătatea în special din cauza unor alergii  Uită-tă bine la ce cumperi şi cât costă, nu ai credit nelimitat. Dorinţa de schimbare şi marea competiţie cotidiană te face să cheltuieşti prea mult. Incerca să-ţi planifici un pic, să-ţi organizezi viaţa – este o perioadă favorabilă pentru interesele tale strategice. Şi vei obţine acest lucru dacă limiteazi cheltuielile la strictul necesar.

SĂGETĂTOR   Aspectele Lunii, în scădere în Vărsător, arată o dimineaţă favorabilă inspiraţiei şi intuiţiei. Astăzi poţi să argumentezi cu succes în sprijinul ideilor şi proiectelor tale! Nu-ţi schimba intenţiile şi proiectele profesionale, tenacitatea aduce succes.  Un Leu îţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură. Excelente oportunitaţi la serviciu sau în anturaj, mai ales de cooperare, aşa incît poţi scurta consistent durata de executie a unui proiect sau altceva la care lucrezi în echipă. Prudenţa, vigilenţa şi reţinerea trebuie să fie caracteristicile tale pentru ziua de azi, mai ales daca conduci in traficul aglomerat din oraş.  Te preocupa, te obsedează, banii şi ascensiunea sociala. Cu mai multa obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior vei gasi calea. Cu toate că ai dori ceva nou, o schimbare, doar este primăvară – mai aşteaptă, încă nu este timpul tău.

CAPRICORN   Ai avut şi ai în continuare, şi azi, o perioadă foarte densă şi obositoare. Cu toate că nu îţi place efortul prelungit, fii liniştit şi rezultatele vor fi bune, iar mica vacanţa se apropie! Dacă ai de făcut deplasări sau călătorii, astăzi este ziua. Schimbă locul şi îţi schimbi şi norocul. Ziua de astăzi este pentru tine foarte variabilă ! Adică, când vrei să pleci, când vrei să nu pleci, totul schimbându-se cu viteza luminii la fiecare câteva minute. Analiza ta, care poate fi făcută şi la bordul avionului spune că ai nevoie de sprijin şi din parte anturajului, a colegilor şi a familiei. Sigur că intri în criză de timp şi nici banii nu îţi ajung pentru proiectele tale. Iar problema este probabil o mică supărare provocată de cineva din anturajul apropiat. Pentru marea majoritate dintre nativi care nu folosesc avionul ci metroul, totul trebuie adaptat la dimensiunile vieţii cotidiene, viaţă care poate fi mai interesantă decât a tipului cu avion. O informaţie de la nişte prieteni adevăraţi te pune pe pista cea bună.

VĂRSĂTOR  Eşti entuziast, cu toate că este o zi obişnuită. Optimismul tău este contagios şi reuşeşti că aduci bună-dispoziţie în anturaj, la serviciu şi acasă. Până seara chiar te simţi foarte bine! Până seara chiar te simţi foarte bine! Astrele par că sunt puse bine: pare o conjunctură astrală favorabilă: sănătatea îţi este bună, viaţa personală – armonioasă, iar situaţia financiară pare echilibrată. Raporturi foarte bune astăzi cu semnele de pământ şi aer, dar atenţie la posibilele interpretari greşite făcute de semnele de foc si apa. Interpretări care te pot pune pe piste false şi duc la pierdere de timp şi bani. Ţi se oferă un nou loc de muncă, sau ai găsit in sfârşit ceva corespunzator. Analizează nu numai salariul ci şi condiţiile şi perspectivele pe termen mediu, pachetul general şi perfecţionarea. Dar, pregătește-te cum trebuie de Înviere, pentru masa și vorbele de Sf.Paști.

PEŞTI   Astăzi eşti neatent și te comporți ca un elefant într-un magazin de porţelanuri. Atenţie la mişcările bruşte, la propriu şi la figurat. Evită să fii indiscret, zâmbeşte şi taci din gură! Veşti bune pe care nu prea le mai aşteptai, dar la care, în secret, sperai. Mici favoruri din partea anturajului. Ziua pare a fi una profitabilă. Tendinţa generală nu poate decât să te bucure. Este vorba de bani şi promovare. Adică de încasarea unor bani, fie că este vorba de salariu, dividente etc, sau promisiunea, vestea că o să iei nişte bani. Sau o promovare la serviciu, poate pleacă şeful în vacanţă şi trebuie să-i ţii locul, poate altceva temporar, nu încă definitiv. Sigur, aceasta poate să se întâmple la un procent dintre nativi, la ceilalţi poate să fie ceva similar. Adică tot ceva care să bucure, poate un dar, poate un bonus de vacanţă, de Sf. Paşti, în definitiv tot despre bani este vorba!