Horoscopul lui Dom’ Profesor 29 mai 2024. Dacă Curtea echivalează teroriștii cu politicienii aleși în mod democratic, o dezbatere asupra viitorului liber al țărilor din Europa este inevitabil și complet adecvat
- Radu Stefanescu
- 28 mai 2024, 21:42
29 mai
Horoscopul lui Dom’ Profesor. Pe 29 mai s-au născut John F. Kennedy, Bob Hope, T.H. White, Isaac Albeniz, Latoya Jackson, Iannis Xenakis, Şerban Rădulescu-Zoner, Ionel Fernic, Anişoara Odeanu.
În calendarul creştin-ortodox, pe 29 mai, sunt Sfinţii: Teodosia, Olivian şi Alexandru.
Zi fastă. Simbolic, ziua Grevei. Tradiţional, nu se lucra la câmp fiind ziua Sf. Mc. Teodosia, Fecioara. O zi de pauză pentru muncitorii de la câmp, de „grevă” pentru ritmul natural şi respectarea interdicţiilor - pedepsite în caz de nesupunere cu trăsnet şi compromiterea spicului de grâu care altfel nu rodea, nu făcea bob. (Olteanu, Marian).
În ţara râului Mara, în Maramureş, se spune că lupii şi mai ales Lupul Şchiop cu ceilalţi Filipi pândesc la izvoare ca să aducă binecuvântarea Maicii Domnului celui mai vrednic, sau celei mai harnice, care venea mai întâi să ia apă. Un motiv european foarte vechi, pe care îl regăsim, satanizat, tocmai în Sudul Franţei, în legenda fiarei de la Gevaudan.
Nu se mai ştie cum se numea această antică sărbătoare minoră, dar, savantul Sorin Paliga, în a sa ”Mitologia Tracilor” este de părere că era foarte veche, din vremea cabirilor sau a pelasgilor. Era, aproape sigur, o sărbătoare feminină a fertilităţii, „rodul bobului”, poate a zeiţei Kotys sau Kybele, peste care creştinismul a aşternut cu multă înţelepciune şi spre păstrarea înţelesului şi a continuităţii, o sfântă-fecioară, Cuv. Mc. Teodosia.
După cum v-am obișnuit, iată câteva știri din Cehia, o țară normală care își vede de propriile interese. Știri trimise de Olla Pospihalova de la Radio Praha International. Iată:
Președintele ceh în Iordania cu ajutor umanitar pentru Gaza
Președintele ceh Petr Pavel a aterizat la Amman, Iordania, luni seară, unde s-a întâlnit cu regele Abdullah al II-lea. Avionul guvernamental a adus și ajutor umanitar sub formă de o tonă de lapte praf pentru copii, pe care partea iordaniană o va distribui apoi civililor din Fâșia Gaza, potrivit biroului prezidențial.
În această marți, președintele vizitează două spitale iordaniene. Într-una dintre ele va întâlni o echipă de oftalmologi cehi de la Spitalul Militar Central din Praga, care lucrează în țară în cadrul programului medical MEDEVAC. El va vizita și compania militară Jordan Design and Development Bureau, cu care cooperează compania cehă TATRA Trucks.
Ajutor pentru Ucraina și inițiativa Cehă: patru lideri ai țărilor UE la Praga, marți
Președintele polonez Andrzej Duda, prim-ministrul danez Mette Frederiksen, prim-ministrul olandez Mark Rutte și prim-ministrul leton Evika Siliňová se vor întâlni marți seara la Praga cu prim-ministrul ceh Petr Fiala. Fiala a declarat duminică că acești lideri au fost uniți de activismul lor și de hotărârea lor de a face ceva pentru securitatea europeană într-un moment al agresiunii ruse împotriva Ucrainei.
Înainte de cina de lucru, cei cinci politicieni au făcut o declarație comună în presă. Discuția se va concentra pe inițiativa cehă de a ajuta Ucraina cu muniții, apărarea aeriană a Ucrainei și cooperarea europeană în domeniul industriei de apărare. Prim-ministrul ceh a propus cumpărarea de muniție pentru Ucraina în afara statelor membre UE în cadrul unui summit extraordinar al UE la începutul lunii februarie. Până în prezent, 20 de țări din întreaga lume s-au alăturat inițiativei și contribuie, sau sunt gata să contribuie.
Israel: „Nu a fost atacată nicio extrădare de la Praga, la Haga a reprezentantului unei țări democratice”
„Situația în care guvernul ceh ar extrăda la Haga pe principalul reprezentant al unei țări democratice, aliate, atacate de teroriști, nu va apărea”, a declarat consilierul pentru securitate națională a guvernului ceh Tomáš Pojar, citat de aktualne.cz .
Ca răspuns la amenințarea care cântărește asupra oficialilor guvernamentali israelieni în eventualitatea acuzării de către Curtea Penală Internațională împreună cu liderii Hamas, T. Pojar a răspuns: „Dacă Curtea echivalează teroristii cu politicienii aleși în mod democratic, o dezbatere asupra viitorului liber al țărilor din Europa este inevitabil și complet adecvat.”
NATO: Jens Soltenberg decorat la Praga de Petr Pavel
Președintele Petr Pavel va prezenta Ordinul lui Tomáš Garrigue Masaryk secretarului general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, joi, la Castelul Praga. Acest lucru a fost anunțat astăzi de biroul prezidențial. Pavel și Stoltenberg au lucrat împreună ca șefi ai NATO timp de trei ani. Un summit informal al NATO va avea loc la Praga joi și vineri.
Chiar înainte, președintele ceh îl va primi pe secretarul de stat american Anthony Blinken. Aceasta se va întâmpla după ce a întâmpinat echipa națională de hochei care tocmai a câștigat Campionatul Mondial la același castel din Praga, la ora 11:00.
Cinema: programul festivalului de la Karlovy Vary a fost dezvăluit marți
Festivalul de la Karlovy Vary, care se desfășoară între 28 iunie și 6 iulie, va prezenta 32 de filme, dintre care aproape jumătate sunt lucrări de debut, în secțiunile principale și Proxima ale competiției, precum și în secțiunea necompetitivă a proiecțiilor speciale.
Juriul pentru competiția principală va include actorul laureat al Oscarului Geoffrey Rush, care a câștigat Globul de Cristal în urmă cu doi ani pentru contribuția sa artistică remarcabilă la cinematografia mondială. Cinematografia cehă va avea doi reprezentanți în competiția principală: Světýlka de regizoarea Beata Parkanová și Mord, primul lungmetraj de Adam Martinec.
Programul complet aici: kviff.com
Și vă rog eu frumos nu mai îmi trimteți articole jegoase cu propaganda și înjurături de alegeri. Nu le citesc și oricum nu o să promovez pe nimeni. După cum vedeți, nu este nimic secret, nimic discret.
Totuși discreția nu mă impiedică să vă informez că mâine este, avem această speranță de mai bine, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor 29 mai 2024
BERBEC Evită disensiunile cu partenerii de afaceri, cu anturajul în general şi transformă-le în propuneri de afaceri pentru viitor. Dimineaţa, la serviciu, la muncă, sau unde îţi desfăşori activitatea, o discuţie este ca un balsam pentru sufletul tău, îţi face mare plăcere şi te motivează pentru viitor. Ca să fie totul simetric, în echilibru, astăzi te enerveză atitudinea infantilă şi capriciile cuiva din anturaj. Pe plan financiar sunt nişte oferte seducătoare care te-au cam ameţit de cap – nu trebuie să le dai curs! Nu lua decizii sub imperiul momentului, a dorinţei iraţionale. Pe plan emoţional, contrar reticenţelor tale, ai o gama largă, pastelată, de trăiri şi sentimente puternice.
TAUR Astăzi lucrurile nu sunt deloc simple. Trebuie să te concentrezi pe ceea ce faci şi să nu amesteci plăcutul cu utilul! O veste bună sau profitabilă. Una din zilele favorabile marilor sau mai micilor realizări, începerii sau finalizării profitabile a unor proiecte, afaceri, relaţii. Poziţia lui Venus, protectoarea zodiei, a lui Marte şi a Lunii indică succes, chiar dacă aspectele se referă la o perioadă mai lungă. Selectivitatea şi intuiţia ta sunt la valori pozitive, aproape de maximum. Acest lucru îţi permite să foloseşti bunele oportunităţi, mai ales în domeniul social.
Pe plan sentimental, astăzi, ai posibilitatea să te debarasezi de o prejudecată, o frână care era un fel de blocaj mental. Talentele de diplomat, pe care poţi să le foloseşti astăzi cu succes, te ajută, pe seară, să te simţi bine şi echilibrat.
GEMENI O conjunctură complexă îţi indică să nu te repezi să tragi concluzii, să ai răbdare, pentru ca lucrurile se pot lamuri. Veştile pe care le primeşti par importante. Evită activităţile care nu sunt absolut necesare. Puţină comoditate, o pauză, nu îţi strică, pentru ca repausul, relaxare sunt uneori foarte necesare având virtuţile lor de refacere a vitalităţii. Zi favorabilă corespondenţei, scrie e-mail-uri, poate demodatele scrisori şi ilustrate, socializează pe net, vorbeşte cu cei dragi, cu anturajul, comunică, în general.
Acea parte excesivă din natura zodiei se ilustrează astăzi din plin. Trebuie să îţi măsori cuvintele şi să te stăpâneşti cât poţi. Pe de altă parte viaţa ta particulară te oboseşte mai mult decât crezi. Evită tensiunile şi conflictele printr-o atitudine prudentă şi defensivă.
RAC În dragoste este bine să-ti recunoşti greşelile, mai ales pe cele mici! Este cazul zilei de azi, când poţi întoarce în favoarea ta un impas sentimental sau te poţi bucura de un avantaj. Sunt favorizate numai activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet. Tăcerea este mai importantă, uneori, decât un discurs elocvent. Dimineaţa, la orele de program, te concentrezi greu la munca ta. Visurile îţi par mai importante şi este dificil să te reîntorci la realitatea cotidiană şi monotonă.
Este momentul să te ocupi de imaginea ta profesională, de „legenda” pe care trebuie să o construieşti. Foloseşte acestă zi când imaginaţia îţi zburdă ca să profiţi şi să obţii ceva palpabil. Pe plan sentimental, contrar obiceiului tău defensiv, astăzi eşti foarte curajos, chiar îndrăzneţ.
LEU Ceva neprevăzut. Trebuie să lucrezi în plus la serviciu, sau ceva urgent de rezolvat pentru tine. Spre seară ai impresia că ai urcat pe munte, eşti obosit, dar ai terminat ce aveai de făcut! O zi cam dubioasă, obositoare şi aglomerată. Onorează promisiunile făcute. Supraveghează cu atenţie cheltuielile. Nu lua decizii importante. La serviciu, birou, fabrică, şcoală, în fine, pe unde îţi petreci jumătate din zi şi uneori chiar toată ziua, astăzi trebuie să joci rolul de „mama răniţilor”. Se fac restructurări, s-au încurcat lucrurile, necazuri, probleme care îngrijorează personalul. Nu uita că şi tu eşti în aceiaşi situaţie. Pe tine cine te alină, cine îţi bandajează sufletul? Gândeşte-te şi la tine şi odihneşte-te. Relaxeză-te seara, poate la un film bun, poate la un concert, poate cu o carte bună.
FECIOARĂ În general eşti un artizan al gloriei altora, care ocupă poziţii nemeritate, iar ţie îţi ramân durerile de cap, problemele şi portofelul gol. Azi rupe tradiţia, refuză să mai fii folosit! Lasă lucrurile să se petreacă natural, de la sine. Nu interveni, nici măcar cu un sfat. Cu un zâmbet complice, da! Sunt perioade de timp şi astăzi este una dintre zilele acelea când intervenţia ta strică mai mult decât ajută. Anumite amintiri, nu prea plăcute, din trecutul recent, te bântuie astăzi. Nu amesteca merele cu perele, nu trăi astăzi în trecut.
Nu uita că orice eveniment are doza lui de învăţăminte, că orice eşec poate pregăti un succes viitor. Nu sta izolat, nu sta singur, mai ales pe seară. Strânge-ţi familia sau prietenii în jurul tău, poate la un ceai, poate la o îngheţată, după gust, şi spune-le ce ai pe suflet, aşa cum îţi convine mai bine, varianta ta, adică. O să te simţi mult mai bine!
BALANŢA Astăzi eşti mai sociabil şi mai optimist decât de obicei. Poţi să faci cumpărături pentru propria garderoba, achiziţii pe care o să le apreciezi. Despre îmbrăcăminte ştii deja: in şi bumbac! Dimineaţa eşti mai mult decât oricând inclinat să faci compromisurile necesare şi aranjamentele obligatorii unei activităţi profesionale corecte şi profitabile. Fereşte-te să iei decizii bazându-te numai pe informaţiile aduse de cei care „îţi cântă în strună”. De asemenea, ar trebui să primeşti veşti bune despre nişte bani. Sau măcar o informaţie onorabilă.
Pentru rezolvarea unor situaţii în domeniul profesional trebuie să dai dovadă de mai multă obiectivitate, să ai o perspectivă mai largă a problemei urmărite. Uneori, specializarea prea îngust nu serveşte scopului. Pe de altă parte ziua de astăzi este favorabilă domeniului sănătăţii, a tratamentelor, a îngrijirii sănătăţii până la extremul unei intervenţii chirurgicale.
SCORPION Energic şi motivat, ai o zi bună. Discuţiile, dialogurile cu cei apropiaţi sunt mai importante decât par, analizează dorinţele familiei, anturajului cu multă atenţie. Nu pleca la drum lung! Însă, o zi mai puţin favorabilă în ceea ce priveşte munca. Se pare că nicio lovitură grea, niciun complot financiar nu vizează banii tăi. Poate unde sunt prea puţini. Te-ai descurcat întotdeaună, o să treci şi peste obstacolul acesta. La serviciu, sau unde activezi, este o atmosferă cam neplăcută, probabil din cauze meteorologice – reflectezi. Nici tu nu ai gânduri mai roze, aşa că fă-ţi o cafea fierbinte şi înmiresmată care te face să te gândeşti la locuri exotice, unde, crezi tu, totul este facil şi plăcut. Seara o poţi petrece în mijlocul familiei şi a prietenilor reflectând asupra modului cum ultimele evenimente influenţează viaţa ta.
SĂGETĂTOR Reuşeşti să cazi de acord şi să închei o alianţă cu cineva din anturaj. Eşti prea exigent cu tine şi cu cei din jur, oferă-ţi momente de distracţie, de exemplu, un spectacol mai pe seară! La serviciu, birou, fabrică, în sfârşit, la muncă sau la şcoală, trebuie să dai dovadă de solidaritate, de coeziune, ca să trecei împreună cu ceilalţi obstacolul. Trebuie să colaborezi şi să comunici mai mult. Poţi găsi sprijin fiabil şi peren în anturajul tău, trebuie doar să-l ceri. Pe plan sentimental liberalismul tău îţi conferă coordonatele necesare unei libertăţi de expresie şi de mişcare. Dar, uneori, nu ţi se mai răspunde la salut. Eşti într-o uşoara pierdere de energie. Supravegheaza-ti sănătatea şi in special alimentaţia. Mâncarea naturala, fructele, mierea şi ceaiurile din planete iti refac vitalitatea!
CAPRICORN Este un timp pentru toate. Astăzi lasă-i pe cei din jur să se manifeste şi să ia iniţiative. Poţi profita mai târziu de ideile şi proiectele lor, perfecţionându-le, pentru că te pricepi foarte bine! Punctualitatea este politeţea regilor – ai auzit uneori acest proverb, mai ales când erai tu în întârziere. Tragi concluzia că nu poţi deveni rege. Nici nu îţi doreai prea tare, dar totuşi trebuie să ajungi la timp, când ai convenit o întâlnire, o oră fixă. Este respectul pe care îl datorezi celuilalt sau celorlaţi parteneri de întâlnire. Evită deciziile care duc la schimbări majore.
Unele lucruri sau persoane pot întârzia din cauze obiective, însă. De exemplu, din cauza condiţiilor nefavorabile meteorologice. Trebuie să te distanţezi de probleme, să nu mai iei totul foarte personal – este modul indicat ca să treci la o perioadă mai agreabilă.
VĂRSĂTOR Astăzi e momentul unei schimbări. Importantă sau minoră, depinde cât de nemulţumit eşti. Totuşi, nu te repezi, ia mai multe informaţii şi cere chiar un sfat competent. Graba strică treaba! Ai oarece probleme de rezolvat, la serviciu sau la şcoala, unde îţi desfăşori activitatea. Abordarea sistematica a situatiei iti furnizeaza datele necesare rezolvarii ei. Dacă vezi că nu te descurci, cere ajuror, nu intra în criză de timp. Pentru asta sunt făcuţi prietenii şi colegii. Pe de altă parte nu degeaba ai experimentat arta de a te face indispensabil în cercul anturajului tău. Acum poţi primi imediat ajutor. Pe plan sentimentali astăzi poţi stabili noi coordonate sau poţi să-ţi exprimi mai uşor aspiraţiile tale. Nu te risipi pe mai multe direcţii, nu fugi după doi iepuri, concentrează-te pe un singur lucu, odată!
PEŞTI Eşti pe drumul cel bun! Înlături din calea ta obstacolele, în special propriile limite. Munceşti, te distrezi, te odihneşti, eşti mai entuziast şi te gândeşti cu încredere la viitor. Dacă ai avut o noapte relaxantă ziua de azi îţi poate aduce multă satisfacţie. Este o zi plină, densă, cu multe „provocări”. Dar şi cu multe posibile realizări şi succese. Problema ta este cea a siguranţei, a succesului asigurat din pornire. Nu prea îţi place să rişti. Pentru ca să te simţi în siguranţă trebuie sa te simţi puternic. Ca să fii puternic trebuie sa ştii multe şi să ai un perfect echilibru interior.
Fii mai filozof, mai „zen” că nu o să primeşti bastone în cap, după cum fac maeştrii zen cu discipolii care nu se pot concentra. Nici tu nu o să primeşti nimic, dacă nu poţi focaliza şi pierzi zilele unele după altele. Şi apoi dai vina pe rechin!