Horoscopul lui Dom' Profesor 27 august 2024. Uneori Istoria uită, Biserica are alte priorităţi, oamenii sunt nerecunoscători...
- Radu Stefanescu
- 26 august 2024, 20:45
27 august
Pe 27 august s-au născut Maica Teresa, Georg Hegel, Yasser Arafat, Leon Leviţchi, Miron Nicolescu, Zigu Ornea.
Sinaxar: Cuv. Pimen, Sf.Mc. Eutalia, Sf.Mc. Fanurie, Sf.Mc. Osie...
"Evenimentul Zilei" din 26 august 1346 a fost bătălia de la Crécy dintre englezi şi francezi, episod din Războiul de o Sută de Ani. Regii şi rezultatul sunt mai puţin interesanate faţă de faptul că, pentru prima oară în istorie, englezii au folosit insulta vizuală, cea cu pumnul ridicat şi cu două degete: "voi, francezii, sunteţi nişte încornoraţi, vă înşeală nevestele de proşti ce sunteţi!". Insultă aşa de dragă astăzi automobiliştilor, dar care uneori ridică doar un deget, cu o sugestie anatomică!
Uneori Istoria uită, Biserica are alte priorităţi, oamenii sunt nerecunoscători... Dacă astăzi Creştinismul este ceea ce este, acest lucru se datorează spiritului politic şi credinţei fără pată şi a muncii episcopului Osius (Osie) de Cordova, pe care îl pomenim astăzi. În acel timp politica era religie și religia era politică.
Alţii au luat mantia gloriei de pe umerii lui şi au purtat-o prin istorie. Pentru că el, Osius, este cel care a organizat şi dus la îndeplinire, cu râvnă şi cu har, dar cu multă modestie şi discreţie, marea sa realizare: Imperiul Roman nu mai prigoneşte creştinii, ba, mai mult, creştinismul, începând cu Marele Consiliu de la Niceea din anul 325 se poate spune că devine religie de stat.
Sunt legende şi scrieri istorice despre cum l-a slujit episcopul Osius pe Constantin cel Mare şi cum a reuşit ca dintr-o minoritate oprimată de 8-9% să aducă creştinii în situaţia să prevaleze, în câţiva ani, la un comod 65% din populaţia imperiului. Niciun roman, niciun film despre viaţa şi realizarile acestui bărbat, acest politician de excepţie...
Doamnelor și domnilor, istoria spune că la sfârșitul lunii august a avut loc celebra bătălie de la Termopile. Tradiţia iniţiatică precizează că la 27 august 480 î.Hr a avut loc celebra bătălie dintre spartani şi persani la Termopile. Un subiect generos oglindit în multe opere de artă. Unele sunt exagerate, altele inexacte - aşa sunt operele de artă, filmele, cărţile, serialele tv. Ele nu oferă informaţii exacte, ci diverisment!
Tradiţia, legenda, dar ce este legenda decât un adevăr povestit frumos, spune că la 27 august 480 î.Hr a avut loc celebra bătălie dintre spartani şi persani la Termopile. Adică în ziua care astăzi este considerată în calendar 27 august. Nu vă uitaţi pe net, sau în cărţile de istorie. Ştiu data aceasta de la un grec, un urmaş al spartanilor, profesor universitar de istorie. Nu există surse scrise cum că 27 august ar fi fost data sângerosei bătălii de la Termopile, de fapt a treia şi ultima zi a bătăliei de ariergardă! Dar acel grec ştia din analele familiei lui că un stră-stră-stră-strămoş, un hoplit spartan îşi dăduse viaţa pentru patrie pe 27 august 480 înainte de Hristos în marea bătălie de la Termopile, Porţile de Foc.
Hoplitul mai este pomenit şi astăzi, pe 27 august, în biserică, în Laconia, undeva, chiar dacă nu a fost creştin. Primul preot ortodox grec care a acceptat acatistul a spus: „Sigur că a fost păgân, dar nu putea altfel. Ce vină a avut strămoşul vostru că s-a născut cu cinci sute de ani înaintea Lui Iisus? Aşa că o să mă rog pentru sufletul lui şi o să-l pomenesc alături de ceilalţi!”
Termopile, un subiect generos oglindit în multe opere de artă. Unele sunt exagerate, altele inexacte - aşa sunt operele de artă, filmele, cărţile, serialele tv. Ele nu oferă informaţii exacte, ci divertisment, emoţii, impresie artistică! Am văzut şi eu filmul „300 de spartani” și celelate! Cu o precizare: cred că spartanii luptau mult mai bine în realitate, decât în film! Restul sunt poveşti de la Hollywood! Sigur, unele frumoase, interesante, artistice, dar care ar trebui să ne împingă către studiul istorie și a legendelor respective. De exemplu, spartanii nu prea își arătau pătrățelele de pe burtă. Erau acoperite de o armură puternică. Hopliții spartani era tancurile lumii antice. Armură completă, jambiere de metal, coif complet, scut mare și greu, brățară mare de metal sau de piele cu metal pe brațul drept.
"Dic, hospes, Spartae nos te hic vidisse iacentes /Dum sanctis patriae legibus obsequimur” - mergi, călătorule şi spune Spartei că noi am căzut aici îndeplinind legile sfinte ale patriei. Este scris pe modestul monument de la Porţile de Foc ridicat în cinstea celor 300 de spartani care s-au săvârşit acolo, în luptă. Am trecut, mai demult, pe acolo şi m-am încărcat cu istorie. Am văzut cărăruia trădării lui Ephialtes şi locul unde, se spune că, a căzut regele Leonidas. Are și el o statuie și un monument. De fapt, sunt mai multe monumente, acum, la Termopile, grecii nu-și uită eroii.
Când am fost pe acolo era şi un mic şantier arheologic universitar, condus de un profesor de istorie din Atena. Spartanul, profesorul, chiar se născuse în Laconia. La mai mulţi metri adâncime s-au găsit multe vârfuri de săgeţi, foarte multe, sau ceea ce mai rămăseseră din ele după două mii cinci sute de ani.
Arheologul, profesorul, într-o seară magică, de poveste, la marginea mării şi în jurul unui foc de tabără studenţesc, ne-a povestit cum s-a întâmplat, de ce şi ce s-a întâmplat la Termopile. Din fericire unul dintre studenţi era un aromân care studiase şi la Bucureşti şi mi-a putut traduce o parte din prelegerea profesorului universitar, ţinută, evident, în nobila şi sonora limbă greacă.
Nu doresc să vă schimb ceea ce ştiţi din istorie. Sau, nu ştiţi! În orice caz amintirea acelei seri greceşti, spartane, îmi este la fel de scumpă şi dragă ca amintirea altori seri memorabile de la Babilon, Karakelissa, Lhasa, Cocody, Sun City, Katanga, Marea Moartă, Saveh, Conakry, Port-au-Prince, Bandar Abas, Nur-e-Dasht, Jaipur, Deira şi aş mai putea continua cu vreo treizeci de locaţii! Unde am văzut şi am auzit minuni!
Un singur lucru vreau să precizez despre Termopile. Ce mi-a spus profesorul grec, urmaşul hoplitului! Oare nu vi s-a părut ciudat că după ce îi masacrează pe spartani şi pe aliaţii lor la Termopile, persanii se retrag? Oare ce armată nu speculează un avantaj tactic? Nu este nicio taină, a spus profesorul grec!
Spartanii aveau cea mai bună organizare politică din toate timpurile, cea mai eficientă, o democraţie aristocratică militară. Copiată, într-un fel sau altul, mai târziu, de romani şi acum de multe democraţii moderne, în primul rând de State. Rezultatul politic se obţinea prin suspiciunea reciprocă, prin controlul şi supravegherea autorităţilor alese de către cetăţeni. Poate nu ştiţi, dar regii în Sparta erau aleşi prin vot, în forum, de către toţi cetăţenii. Regii, pentru că era vorba de doi, întotdeauna! Aşa se obţinea echilibrul puterii! Sigur, alegerile erau dese, pentru că regele era un exemplu, lupta în primul rând al războinicilor!
Bătălia de la Termopile a fost deosebit de sângeroasă. Au pierit toţi cei trei sute de spartani, regele Leonidas şi cam vreo opt sute dintre aliaţi. Dar în ultima confruntare, în care spartanii ştiau că sunt înconjuraţi şi că nu mai luptă decât pentru glorie, nu pentru viaţă şi victorie, au făcut nu mai puţin de şapte mii de victime în rândul persanilor, majoritatea din rândul forţelor de elită "Nemuritorii". Atunci, în ultima seară, spartanii au ucis şi doi dintre fraţii regelui Xerxes. Legenda spune că au căzut fulgeraţi de suliţa regelui Leonidas.
Pe de altă parte iscoadele persane semnalaseră regelui Xerxes că de Termopile se apropie, în marş forţat, în fugă, de fapt, celălalt rege al Spartei, generalul regent Pausanias, vărul lui Leonidas, în fruntea a 35.000 de spartani! Moralul trupelor persane era la pământ. Dacă numai 300 de spartani au omorât mai mult de zece mii de persani, atunci 35.000 de spartani... regula de trei simplă se cunoştea încă de atunci!
Aşa că Xerxes, în faţa unei catastrofe militare, s-a retras pretextând că este în doliu după fraţii lui. Soldaţii persani au răsuflat uşuraţi!
Dar de ce nu veniseră la Termopile toţi luptătorii spartani, odată? Din cauza astrologiei şi a oracolului de la Delphi! Spartanii nu plecau la luptă decât la anumite faze ale Lunii şi pe o anumită conjunctură astrologică. Probabil că era vorba de Luna plină şi Luna în creştere, după primul pătrar, care faze ofereau suficientă lumină pentru un marş forţat de noapte.
Iar oracolul de la Delphi spusese că: "persanii vor fi înfrânţi prin sacrificiul unui rege!"
De atunci, Leonidas a fost obsedat că el este acel rege. În definitiv, ce cauta în antichitate un războinic adevărat decât gloria şi nemurirea numelui! Vă întreb, cum se numea celălat rege al Spartei? Foarte puțini știu că se numea Pausanias, mie mi-a spus prietenul meu din copilărie Tony, este un cronicar și un istoric desăvârșit. Un an mai târziu regele Pleistarchus, fiul lui Leonidas și al reginei Gorgo, în fruntea a 50.000 de spartani şi aliaţi îi zdrobeşte definitiv pe asiatici la Plateea. De atunci Europa a rămas, pentru un timp, europenilor...
Ceea ce nu se mai poate spune în prezent. Alb, creștin, european. Niciodată în istorie valorile europene nu au fost mai atacate și călcate în picioare ca în prezent. Începând cu UE care a refuzat să amintească în documentele esențiale ”rădăcinile creștine ale Europei”. Și continuând cu presa de stânga, atotputernică cantitativ, dar isterică, anarhistă și mincinoasă. După minciuna cu emigranții musulmani care sunt alungați de încălzirea globală din țările lor altă intoxicare musulmană este difuzată de jurnaliștii de stânga.
Existența unor așa-ziși ”musulmani temperați”, buni adică, în contrast cu Daesh, ISIS, adică. Nimic mai fals, nimic mai periculos, am trăit mult prea mult în Orient, știu multe, mai întâi, mai bine și mai mult decât oricine din presa românească. Nu vi s-a spus, dar multe din atentatele musulmnilor în care au murit mulți europeni nu aveau de a face cu ISIS, în niciun fel. Daesh ”recunoaște” paternitatea atentatului din obligația de a fi vârful de lance al luptei musulmanilor împotriva europenilor. Asasinatele musulmanilor sunt foarte numeroase în lume, însă presa se concentrează numai pe Europa. Cucerirea Europei de către asiatici, de către musulmani de data asta… oare o să se mai găsescă un Leonidas? Bună întrebare!
Există soluție? Sigur că da, chiar mai multe, dar nu se vrea rezolvarea problemelor.
Am închis Pustnicia, gata cu vizitele de weekend, sunt un anahoret preocupat de înălțare, nu un om de lume. O să regretați dacă faceți drumul până aici, o să vă latre doar cățeii, atât. Poarta mea este închisă! Nici corespondența nu o să o mai dezvolt, o să răspund laconic, spartan, o întrebare, un răspuns. Atât, poate! La prostii, nu răspund. Am alte priorități decât să vă fac conversație. Cel puțin așa îmi propun, este o sugestie să vă faceți și domniile voastre, dragi lupi, padawani și hobbiți, puțină ordine, un triaj necesar în activitate și trăiri. O să realizați că vă pierdeți timpul pe prostii, lucruri inutile și artificiale. Nu pierdeți timpul, este cel mai prețios lucru!
În primul rând să pregătesc ziua de mâine, doar este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor 27 august 2024
BERBEC Ziua aceasta de marți, ziua lui Marte, aduce o atitudine justă faţă de cei pe care îi bănuieşti că profită de bunele tale intenţii. Conjunctura arată că poți să pui lucrurile la punct! Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că te-ai grăbit, ca întotdeauna. Nu îţi face procese de conştiinţă inutile. Viaţa merge înainte şi datele se schimbă mereu. Cu informaţiile pe care le-ai avut ai luat o hotărâre care a părut că este cea mai bună. Totuşi, te simţi din ce in ce mai in formă, cu mai multă energie şi dinamism, şi aceasta chiar dacă vremea este capricioasă şi presiunea atmosferică variază mult.
TAUR Astăzi poți să ai o zi de marți, trei ceasuri rele, mai densă, mai obositoare. E momentul să-ţi faci timp şi pentru relaxare şi să te îngrijeşti. Născut sub semnul lui Venus, protectoarea zodiei Taurului, trebuie sa începi să înţelegi că dragostea, confortul şi sănatatea sunt elementele fundamentale ale existenţei tale. Nu iti face iluzii inutile cu unele relaţii sociale pe care le ai, sau despre unii prietenii care şi unii şi alţii sunt serviabili atâta timp cit le poţi oferi ceva in schimb. Profesional treburile par să meargă ceva mai bine, dacă nu ai fi tot timpul fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. Trebuie să faci bani, nu să te gândeşti la ei!
GEMENI Nu ştie nimeni cum să-ţi intre în voie. Dai impresia unei persoane distrate, distante, lipsită de empatie. Astăzi stai un pic şi descoperă cauzele înstrăinării tale. Dacă vrei, nu este greu! Trebuie să primeşti si dăruieşti multă afecţiune. Este o perioadă excelentă pentru legăturile amoroase (întărirea celor vechi sau stabilirea unor noi relaţii). Este necesar să rezolvi neîntârziat problemele legate de moşteniri, testamente, asigurări, taxe şi impozite sau altele de acelaşi gen. Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Gemenilor de a rezolva problemele legate de relaţiile cu terţi sau cu autorităţile. Poţi găsi ceva informaţii care să te îndrepte către o afacere nouă. Conjunctura astrologică iti indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor financiare, cu aplicaţie directă la bugetul familiei tale.
RAC Dimineața operezi o schimbare în abordarea relaţiilor umane. Până acum te bazai mai mult pe latura emoţională, de astăzi încerci să fii mai raţional şi mai logic! Seara trebuie să te odihnești! Trebuie să-ţi îndreptaţi atenţia înspre activităţile simple, dar aducătoare de profit imediat. Astăzi poţi să dai consistenţa necesară eforturilor şi să eviţi inactivitatea. Fii deosebit de clar în discuţii sau în negocieri. Ziua de astăzi este un prilej să recapeţi iniţiativa. Energia ta vitală este în creştere, iar tot ceea ce te deranjează este că toţi prietenii tai sunt foarte ocupati, nu au timp să vorbească cu tine.
LEU O dorință te cuprinde astăzi, nemotivat. În ciuda veștilor rele, vrei plimbare, muzică, dans și distracție. Dă curs acestor porniri, din ele se constituie starea de bine şi de sănătate! Acasă. O problemă personală îşi poate găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Banii şi veniturile, în general, sunt bine aspectate, încasările pe care le aştepţi vor veni, totuşi, este adevărat că nu la valoarea pe care o speri. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, liderul grupului şi aşteptînd iniţiative din partea ta. Initiative care astazi se ilustreaza prin absenţă – nu ai o zi excelenta in ceea ce priveste originalitatea gandirii şi vrei să te plictiseşti singur, nu în grup.
FECIOARĂ Astăzi te cuprinde o dorinţă obsesivă să faci treburile repede şi bine. Poţi să primeşti şi ajutor, dacă oboseşti, stelele te favorizeză, nu ești singur pe lume! Nu vinde blana ursului din padure, nu promite ceva in afara posibilitaţilor tale, pentru că mai târziu s-ar putea să produci decepţii nemeritate. Ai un loc de munca decent, ceva prieteni, o legatură stabilă, un acoperiş deasupra capului, un mobil smart. Ai ce îți trebuie, nu mai bombăni, că poate fi mai rău! Arta de a face avere are două căi : să câştigi mult şi să consumi puţin. Confucius spunea că ţăranul chinez este un om fericit şi sănătos pentru că este modest şi harnic. Pe atunci nu existau bănci!
BALANTĂ Nu fii prea critic, cu alţii, sau chiar cu tine! Înlocuieşte reproşurile cu un zâmbet şi o propunere de colaborare. Oferă-ţi o pauză inteligentă în climatul de agresivitate şi încrâncenare! Ai o ocazie socială. Nu o rata, pentru că pe lânga profesionalism ai nevoie şi de relaţii pentru o cariera de succes. Din nou, ce vrei, viaţa se repetă din lipsa de imaginaţie, ai acelaşi gen de probleme în dragoste, sau la serviciu, pe care ai jurat să nu le mai ai niciodată! Nu pune la inimă barfele şi vorbele in doi peri, mai ales daca provin de la femeile din anturajul tau - ai aspecte negative in zodiile feminine!
SCORPION Prieteni, sau rude, îți comunică veşti bune. Puneţi la cale impreună un proiect, care pare interesant. E vorba despre vară, vacanțe, călătorii și croaziere, dar şi de multă bătaie de cap! Nu trebuie să neglijezi propriul confort nervos – o activitate haotică te face nervos şi obosit. Iar pe de alta parte te face să nu obţii rezultatul dorit şi vei pierde încrederea colegilor sau a familiei. Un aspect negativ se referă la risc financiar – nu da şi nu lua bani cu imprumut ! Un procent dintre Scorpioni pot pleca, însă, într-o călătorie, poate până în colț, după țigări, stelele sunt favorabile!
SAGETATOR Astăzi poţi să arăţi partenerului buna ta credinţă, că nu renunţi uşor şi că ai resursele ca să continui, chiar să progresezi. Efortul merită un premiu, aşa că ai o cină tandră cu lumânări! Nu te lasa copleşit de rutina zilnică, căuta să te distrezi şi să legi noi prietenii. Atenţie la regimul alimentar şi la căldura verii. Cosmosul te informează că planurile pe care le-ai făcut şi le urmăreşti de ceva timp, încep să se materializeze. Nu chiar cum le-ai visat, dar oricum, ceva-ceva începe să se mişte. Sănătatea este buna, banii – constant. Pe total, o zi buna!
CAPRICORN Fericiti fie făcătorii de pace, iar astazi o sa te numeri si tu printre ei, pentru ca aplanezi cu multa diplomație un conflict din anturaj. Nu că ai avea un talent anume, dar astăzi eşti la momentul potrivit în locul potrivit. Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie. In aceasta perioadă, cu aspecte complexe, unii dintre Capricorni nu se simt în largul lor, anumite sentimente restrictive şi dezamăgiri existenţiale se amplifică. Ca să-ţi impui punctul de vedere personal trebuie sa vorbeşti cu convingere şi patimă, atunci lipsa de argumente nu se prea observa.
VARSĂTOR Ai o mulţime de gânduri şi idei în ceea ce priveşte domeniul comunicării. Nu eşti mulţumit de imaginea ta publică şi doreşti să pui lucrurile la punct. Ziua e favorabilă, trebuie să ai curaj, eşti într-o perioadă buna. Nu neaparat ca ai avea performanţe de excepţie la serviciu, în bucătărie, sau în societate – si asta se poate intampla - dar mobilul tău sună neîncetat. Afaceri si afaceri. Unele cu bani, altele de amor. Alege cu grijă, anul ăsta oferta este cam proastă. Si nu uita sfatul meu: nu amesteca utilul cu plăcutul! Conjunctura iţi indică astăzi o zi în care trebuie să-ţi struneşti emoţiile şi să dai dovada de inspiraţie, atât în relaţiile familie cât şi în afaceri.
PESTI Astăzi nu te implica în decizii importante şi în lucrări grele. Încearcă să treci rapid şi uşor prin dimineaţă şi oferă-ţi o seară plăcută şi relaxantă! Astrele te avertizează astăzi de ceva „praguri” peste care se poate trece cu obisnuita soliditate si perseverenţă, specifice zodiei, pentru că astrele iţi sunt binevoitoare. Este, de asemenea, o perioadă favorabilă celor din zodie care caută puțină liniște și evoluție spirituală. Niciun prilej nu este de pierdut, dacă este vorba de ceva care îți face plăcere. Cine ştie mai bine decat tu însuţi, ce îţi doreşti, de fapt!