Horoscopul lui Dom’ Profesor, 22 august 2025. Uranus are o lună nouă

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 22 august 2025. Uranus are o lună nouă

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 22 august 2025. Pe 22 august s-au născut Claude Debussy, John Lee Hooker, Ray Bradbury, Klaus Brambach, Panait Istrati, Alexandru Piru, Gheorghe D. Anghel.

 

Nimic în „Kalendar”, iar in calendarul creştin, vreo câţiva sfinţişori cu nume interesante: Agatonic şi cei împreună cu el, Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin şi Severin!

 

"Evenimentul Zilei" din 22 august 1485 a fost bătălia finală a Războiului celor Două Roze. A avut loc pe câmpia Bosworth Field, în Leicestershire. Trupele lui Henric al VII-lea au zdrobit într-o luptă extrem de sângeroasă armata lui Richard al III-lea Plantagent, care a fost ucis pe câmpul de onoare.

"Dau un regat pentru un cal!" L-a dat şi odată cu regatul şi-a dat şi viaţa! Oare ce voia să facă regele cu calul? Să fugă, să adune armata dezorientată, sau să continue lupta disperată?

În altă ordine de idei, sau, în aceiași, NASA informează:

 Voyager 2 și Hubble au ratat această mică lună nouă

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 22 august 2025

Folosind Telescopul Spațial James Webb al NASA , o echipă condusă de Institutul de Cercetare Southwest a identificat o lună necunoscută anterior care orbitează Uranus . Aceasta extinde familia de sateliți cunoscuți ai planetei la 29. Detectarea a fost făcută în timpul unei observații Webb pe 2 februarie 2025. Ieri a fost confirmată din alte surse.

 

Maryame El Moutamid , cercetătoare principală la Southwest Research Institute și cercetătoare principală în cadrul programului de observare Webb 6379, care studiază inelele și sateliții lui Uranus, a descris descoperirea:

”Acest obiect a fost observat într-o serie de 10 imagini cu expunere lungă, cu durata de 40 de minute, surprinse de Camera în Infraroșu Apropiat . Este o lună mică, dar o descoperire semnificativă, lucru pe care nici măcar sonda spațială Voyager 2 a NASA nu l-a observat în timpul survolului său de acum aproape 40 de ani.”

 

Lună nouă numită în prezent S/2025 U1

Observațiile realizate de camera în infraroșu apropiat a Telescopului Spațial James Webb al NASA au fost realizate pe parcursul a aproximativ șase ore, pe 2 februarie 2025, în cadrul programului ID 6379. Animația este alcătuită din date preluate cu filtrul cu bandă largă F150W2 al camerei în infraroșu apropiat, care transmite lungimi de undă în infraroșu de la aproximativ 1,0 la 2,4 microni.

 

De asemenea, din cauza diferențelor drastice de niveluri de luminozitate, animația este o combinație a trei tratamente diferite ale datelor. Acest lucru permite privitorului să vadă detalii din atmosfera planetară, inelele din jur și lunile care orbitează.

 

Se estimează că luna nou descoperită are un diametru de doar 10 kilometri. Aceasta presupune că are o reflectivitate ( albedo ) similară cu a altor sateliți mici ai lui Uranus. De fapt, această dimensiune minusculă a făcut-o probabil invizibilă pentru Voyager 2 , o sondă NASA lansată în 1977, și pentru alte telescoape.

 

Matthew Tiscareno de la Institutul SETI și membru al echipei de cercetare a descris semnificația descoperirii:

Nicio altă planetă nu are atât de multe luni interioare mici precum Uranus, iar interrelațiile lor complexe cu inelele sugerează o istorie haotică ce estompează granița dintre un sistem de inele și un sistem de luni. Mai mult, luna nouă este mai mică și mult mai slabă decât cea mai mică dintre lunile interioare cunoscute anterior, ceea ce face probabil ca și mai multă complexitate să fie descoperită.

 

Luna nouă orbitează la marginea sistemului principal de inele al lui Uranus

Imaginea publicată de echipa de cercetare este una complexă. În centru se află planeta Uranus, un glob albastru cu o pată albă mare care ocupă cea mai mare parte a planetei. Este înconjurată de o serie de inele care devin mai luminoase pe măsură ce ne mișcăm spre exterior. Apoi, dincolo de inele, sunt 14 luni etichetate ca puncte luminoase. În cele din urmă, chiar la marginea inelului vizibil cel mai exterior, la ora 10, o lună slabă este încercuită și etichetată S 2025 U1.

 

În stânga extremă, cea mai strălucitoare lună este numită Miranda. În plus, alte luni în sensul acelor de ceasornic de la Miranda sunt Puck, Cressida, Mab, Perdita, Desdemona, Belinda, Bianca, Ophelia, Rosalind, Portia, Cupidon și Julieta.

 

Luna Cordelia, descoperită de Voyager 2 în 1986, orbitează chiar în interiorul inelului exterior, dar nu este vizibilă în aceste imagini din cauza strălucirii inelelor. Din cauza acestor diferențe drastice de niveluri de luminozitate, imaginea este o combinație a trei tratamente diferite ale datelor, permițând privitorului să vadă detalii din atmosfera planetară, inelele din jur și lunile care orbitează planeta. Datele au fost preluate cu filtrul cu bandă largă F150W2 al camerei Near-Infrared, care transmite lungimi de undă infraroșii de la aproximativ 1,0 la 2,4 microni.

 

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 22 august 2025. Mica lună are o orbită aproape circulară

Luna nouă este al 14-lea membru al sistemului complex de luni mici care orbitează în jurul celor mai mari luni Miranda, Ariel, Umbriel, Titania și Oberon.

 

Toate sateliții lui Uranus sunt numiți după personaje din operele scriitorilor englezi William Shakespeare și Alexander Pope .

El Moutamid a descris cum se integrează în sistem:

Se află la aproximativ 56.300 de kilometri de centrul lui Uranus, orbitând planul ecuatorial al planetei între orbitele lui Ophelia – care se află chiar în afara sistemului principal de inele al lui Uranus – și Bianca. Orbita sa aproape circulară sugerează că s-ar fi putut forma în apropierea locației sale actuale.

 

Un nume pentru luna nou descoperită va trebui aprobat de Uniunea Astronomică Internațională , autoritatea principală în atribuirea denumirilor și denumirilor oficiale obiectelor astronomice.

 

Descoperirea continuă tradiția străveche a explorării umane

El Moutamid a spus că telescopul Webb a jucat un rol esențial în descoperirea Lunii Noi:

”Prin intermediul acestui program și al altora, Webb oferă o nouă perspectivă asupra sistemului solar exterior. Această descoperire face parte din programul General Observer al lui Webb, care permite oamenilor de știință din întreaga lume să propună investigații folosind instrumentele de ultimă generație ale telescopului. Rezoluția înaltă și sensibilitatea în infraroșu a instrumentului NIRCam îl fac deosebit de util în detectarea obiectelor slabe și îndepărtate, care erau inaccesibile observatoarelor anterioare.”

 

Ea a mai spus că descoperirea lunii noi la Uranus continuă istoria explorării continue de către omenire a sistemului nostru solar:

Privind în perspectivă, descoperirea acestei luni subliniază modul în care astronomia modernă continuă să se bazeze pe moștenirea unor misiuni precum Voyager 2, care a survolat Uranus pe 24 ianuarie 1986 și a oferit omenirii prima privire de aproape asupra acestei lumi misterioase. Acum, aproape patru decenii mai târziu, Telescopul Spațial James Webb împinge această frontieră și mai departe.

Foarte pe scurt, concluzie: Astronomii au descoperit o a 29-a lună care orbitează Uranus. Luna nou descoperită are un diametru de 10 kilometri.

Descoperirea nu are nicio importanță pentru astrologie.

Așa cum faptul absolut exact că mâine este o altă zi !

Horoscop

Horoscop. Sursa foto: Pinterest

Horoscopul lui Dom’ Profesor,   22 august 2025

 BERBEC   Trebuie să arbitrezi unele conflicte, neînţelegeri, între cei din jurul tău. Lumea se bazează pe tine, pe cinstea şi pe spiritul tău drept. Zi de austeritate, încearcă să nu cheltuieşti. Totuşi căldura relaţiilor umane şi spiritul viu şi drept al zodiei te apără să intri pe curs de coliziune cu vreun coleg sau şef. Mai este şi căldura lichefiantă de afară... Moderaţie în relaţiile cu semnele de pământ. Seară relativ liniştită chiar dacă Marte, protectorul tău, este plecat în concediu!

 

TAUR  Cu o conjunctură favorabilă poţi să-ţi pui la punct unele situaţii, fie la serviciu, fie acasă. Azi trebuie să dai dovada de discreţie, diplomaţie şi continuitate, ca să ai ultimul cuvânt. Calmul, diplomaţia şi o anumită încetineală majestuoasă te prind bine. Sigur, în lumea asta nebună care nu mai ţine seama de ritmurile naturale, trebuie să te repezi şi tu. Dar mai rar! La serviciu eşti solicitat suplimentar, este spre sfârşitul lunii, trebuie ceva terminat, ceva s-a încurcat şi numai tu i-ai ieşit în cale şefului. Însă,  ceea ce începi în această zi poate aduce rezultate bune.

 

GEMENI    Inţelegerile trecute trebuie mereu reînoite, atat in afaceri cât şi in dragoste, lumea mai uită! Astăzi nu prea ai ţinere de minte în relaţiile sentimentale, vezi să nu faci încurcături! Ziua este favorabilă unor proiecte sau afaceri noi, dar numai după un bilanţ adevărat, mai ales în faţa oglinzii. Arăţi bine – o duci bine! Pe plan sentimental eşti foarte confuz în discurs, dai explicaţii neserioase, evident false şi te simţi ridicol. Poţi să eviţi situaţia jenantă, fii direct, dar nu dur, zâmbeşte, dar fii concis şi sincer. Da, dar parcă poţi?!

 

RAC  Relaţiile cu persoanele născute în semne de aer şi foc sunt azi armonioase şi plăcute. O atitudine solidară şi neutră de genul „toţi o să avem de câştigat” este recomandabilă în această zi. Nu-i copleşi pe cei din jur, nu-ţi impune astăzi părerile chiar dacă ai dreptate. Dar dreptatea este aşa de relativă!  Mai lăsă-i şi pe alţii să aibă dreptate, aşa, pentru frumuseţea jocului. Cu toate ca iţi place sa rezolvi lucrurile clar si net, astazi trebuie sa dai dovada de multa abilitate, diplomatie şi poate puţina ipocrizie.

 

LEU   Nu pierde timpul. „Time is money!” zicea B. Franklin. Eşti bine-dispus şi ai putere de muncă, dar te apasă grijile pentru serviciu. Ce va fi, va fi, nu trebuie să-ţi faci griji de pe acum! Evită împrumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc, treci pe strada cealaltă când vezi un cazino sau un birou de pariuri – în această perioadă eşti sănătos dar nu şi norocos. Fă-ţi o cafea sau un ceai, stai puţin şi reflectează, nu tot ce se întâmplă este sub controlul sau influenţa ta. De fapt poţi determina foarte puţine lucruri...

 

FECIOARĂ   Eşti într-un proces elaborat de triere a oportunităţilor profesionale. Fie că eşti la începutul, sau la sfârşitul perioadei active, întotdeauna sunt prilejuri, trebuie să fii foarte atent! Segmentul de timp în discuţie, ziua de astăzi, pare a fi o perioadă încurcată, dar nu negativă. O hotărâre de mai demult nu se dovedeşte cea mai potrivită şi încerci să găseşti acum soluţii care să-ţi convină şi să rezolve situaţia, lăsată - după cum arată Saturn şi Uranus, planete colective, – în suspensie, sau cu o rezolvare parţială temporară.

 

BALANŢĂ  Profesional, trebuie să aloci ceva mai mult timp legăturilor umane, sau de afaceri, pierdute din vedere. Poţi afla noutăţi interesante! O zi plină de nerv, chiar pe vremea asta capricioasă! Majoritatea scenariilor şi planurilor de viitor, atat la serviciu cât si in viaţa personală, suferă din cauza unor întarzieri. Fără frică şi fără complexe poţi rezolva astăzi unele situaţii considerate delicate. Se apropie nişte termene, ai nişte obligaţii şi nu prea ştii cum o să te descurci. Fă-ţi un plan, o foaie de parcurs, chiar puncteză pe o hârtie, şi timpul nu-ţi va părea aşa de relativ, chiar dacă este vorba lui Einstein!

 

SCORPION  Accelerezi un pic pentru că ai întrezărit o oportunitate. Gândeşte-te bine înainte să profiţi de o astfel de ocazie! Nu te încânta numai de prezent, vezi care sunt şi urmările în viitor... Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Se poate să primeşti niste veşti şi să te nelinişteşti din cauza unor probleme cu taxe, impozite, proprietăţi şi/sau moşteniri. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci. Dacă ai luat o hotărâre, apoi ţine-te de ea, fă ceea ce trebuie!

Horoscop

Horoscop. Sursa foto: Pinterest

SĂGETĂTOR   Fă-ţi o ordine de priorităţi şi respect-o! Astăzi nu te împărţi în prea multe direcţii, nu fugi după doi, sau mai mulţi iepuraşi odată! Pe plan sentimental stai în defensivă, mai ai răbdare! Relaxează-te, asta este toată filozofia şi ar fi bine să-ţi cruţi forţele începând chiar de astăzi, pentru ca alţii nu prea se gândesc la asta. O zi în care socializezi pe net sau la mobil mai tot timpul. Poate, pentru un procent dintre nativi, vizite şi întâlniri, dar până la sfârşitul zilei vei realiza că nu ai pierdut-o degeaba, ziua de azi.

 

CAPRICORN  Trebuie să abordezi problemele frontal, e singura modalitate în care poţi acţiona. O propunere interesantă de la cineva din trecutul apropiat. Analizează cu atenţie, nu te grăbi, nu forţa! Astăzi sinergia şi conjunctura planetelor te avantajează în dragoste şi relaţiile sociale, dar sunt mai puţin favorabile la bani şi glorie.  Influenţele planetare confuze şi amestecate ca o salată ghiveci libanez iţi indică să ai astăzi o atitudine placută şi să nu te enervezi fără rost!

 

VĂRSĂTOR   Astăzi ai intuiţie, instinct de învingător, pari a fi stăpân pe situaţie şi ai oarecare noroc! Nu-ţi plac situaţiile neclare, tulburi şi doreşti să le clarifici, sigur, în interesul tău!  Domeniul sentimental fiind avantajat, nu trebuie să-ţi faci probleme, ci sp le rezolvi convenabil. Pentru tine. Se apropie un prag, un obstacol de trecut, se apropie nişte termene şi nu ai banii necesari. Vezi de pe acum de unde să faci rost, nu lăsa pe ultima zi!

 

PEŞTI   Azi joacă puţin teatru şi o să te simţi mai bine! Rolul tău: un om mulţumit de viaţă, iubit de cei din jur, evoluat spiritual. Poate se petrece o minune şi rolul devine realitate cotidiană! Banii sunt bine aspectaţi, câştig prin titluri de valori, valută, cambii, poate şi la afaceri legate de piese de schimb, jucării şi/sau tutun.  Trebuie să te bazezi mai mult pe anturaj, mai ales pe cei mai în vârstă şi bine-intenţionaţi, pe seniori, cei care nu mai au de ce să ia parte la „competiţie”, pentru că ori au o poziţie privilegiată ori... nu le pasă!

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News