O pildă cu Nastratin Hogea. Secretul plicului de la Vatican. Asteroidul ”cap-de-mort”. Horoscop

O pildă cu Nastratin Hogea. Secretul plicului de la Vatican. Asteroidul ”cap-de-mort”. Horoscop

Horoscop Între doi țărani a izbucnit o sfadă. De la un măr. Săracul pom a făcut atâtea mere că le-a rostogolit, o bună parte din ele, pe proprietatea celuilat țăran. Proprietarul mărului cerea toate merele înapoi, sau măcar o parte din ele. Celălalt susținea că este norocul lui că vântul a bătut și a făcut ca merele să se rostogolească pe pământul lui.

11 octombrie, joi

 

Horoscop Pe 11 octombrie s-au născut Eleanor Roosevelt, Francois Mauriac, Bobby Charlton, Şt. O. Iosif, Ion Dacian, Hadrian Daicoviciu, Iorgu Iordan, Catrinel Dumitrescu, Dan Piţa, Olga Tudorache.

Ne puteți urmări și pe Google News

Horoscop În calendarul creștin ortodox sunt Sfinții Ap. Filip, unul dintre diaconi, Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei. Nimic, în ”Kalendar” geto-dacii munceau mult, pregătindu-se de iarnă și de Anul Nou.

 

Horoscop Dragi lupi, padwani și hobbiți, de mult nu v-am mai spus povești. Poveștile, pildele, anedotele, au importanța lor în filosofia gândirii omenești, un loc de cinste, pentru că arată care sunt adevăratele valori. Chiar dacă abordarea este comică, ba, cu atât mai mult. Numai proștii sunt serioși tot timpul, obișnuia să spună Nastratin Hogea. Așa că o să vă mai spun o pildă cu el.

 

Între doi țărani a izbucnit o sfadă. De la un măr. Săracul pom a făcut atâtea mere că le-a rostogolit, o bună parte din ele, pe proprietatea celuilat țăran. Proprietarul mărului cerea toate merele înapoi, sau măcar o parte din ele. Celălalt susținea că este norocul lui că vântul a bătut și a făcut ca merele să se rostogolească pe pământul lui. Nu ajungeau la pace, când iată, pe drum, trece Nastratin Hogea. Țăranii, bucuroși nevoie mare aleargă și-l opresc. Și îi povestesc toată tărășenia. Nastratin i-a ascultat cu atenție și apoi i-a întrebat: ”Vreți să se facă dreptate după legile omenești, sau după judecata Lui Dumnezeu?”. ”După judecata Lui Dumnezeu!” – au spus într-un glas țăranii. ”Gândiți-vă bine! Să nu vă pară rău! Să nu aveți ceva de spus.” a insistat Nastratin. ”După judecata Domnului și nu o să spunem nimic” au jurat țăranii.

 

Nastratin Hogea a făcut două grămezi, una mare-mare, cealaltă din câteva mere. Le împarte la țărani fără să se uite la ei, se urcă pe măgar și își continuă drumul!

 

Oare să tragem concluzia că judecata Domnului este greu de înțeles de oameni?

 

Poate... mai ales că următoarea povestire este de la Vatican. La Sfântul Scaun era un obicei ciudat. De fiecare Paște Iudeu, Marele Rabin al Romei se prezenta la Papă cu un plic și i-l înmâna cu deosebit ceremonial. Atunci, un anume cardinal care știa secretul, se apropia de Sfântul Părinte și îi spunea ceva la ureche. Papa, cu multă politețe, îi dădea înapoi plicul rabinului. Secretul era mereu transmis, de la un cardinal, la altul, iată, de aproape două mii de ani.

 

Când rabinul s-a prezentat în fața Papei Francisc, el nu l-a lăsat pe cardinal să-i spună ceea ce avea de spus. Papa știe mai bine! Papa a luat plicul, a mulțumit, iar rabinul, uimit, dar bucuros, s-a retras cu spatele, ca dovadă de respect, dar și să păstreze amintirea figurii papei, poate cel mai slab din istorie, în momentele astea când am fi avut nevoie de energia solară, intuiția divină și hotărârea extraordinară a Sfântului Ioan-Paul al II-lea. Dar, fiecare cu Crucea lui!

 

Papa s-a retras în cabinetul pontifical, unde a convocat mai mulți cardinali și teologi ca să asiste la deschiderea plicului istoric. Plicul conținea un document antic, în arameică, evident, o adunare de cifre, sau un bon de cumpărături. Din fericire, în cea mai pură italienească toscană, alături, era o scrisoare de prezentare, o traducere. Documentul antic era nota de plată de la Cina cea de Taină! Apoi urma o ”actualizare” a sumei, făcută de o mare casă de audit financiar, la care se adăuga dobânda, riscul, importanța istorică, cheltuielile de reprezentare, de păstrare, de confidențialitate etc etc.  Când papa Francisc și cardinalii au văzut suma finală le-au ieșit ochii din cap, ca la melci! Au trimis repede după rabin și i-au dat plicul înapoi. Comentariul rabinului a fost simplu: ”Oare de ce nu a făcut papa Francisc la fel ca înaintașii lui, mă scutea de un drum în plus!”

 

Domnule profesor, ce se întâmplă cu asteroidul cap-de-mort, vine peste noi de Halloween?” Am primit mai multe emailuri pe această temă de la unele doamne, evident isterizate. Nepoții lui Caracudi, vorba maestrului Cristoiu. A fost o vreme când mă supăram, mă întristam, mă revoltam, când vedeam cum, ce, de fapt, în ce hal scriu tinerii ziariști de astăzi. Dar scriu pe măsura celor care citesc, un sociolog mi-a deschis ochii.

 

În privința asteroidului TB 145, ”Skul”, ”Dead Comet”, ”Halloween Asteroid”, ”Great Pumpkin” acesta a trecut de Hallowenul anului 2015 pe lână Pământ la o distanță mai mare decât Luna. În prezent se află la multe milioane de kilometri de Pământ. Departe, departe... Următoarea apropiere de Pământ va fi în anul 2088, dacă asteroidul va mai exista, cu fața lui  nu face nimănui plăcere, în Cosmos. Nici vorbă să-l vedem de Halloween 2018! Pe de altă parte, mulți astronomi serioși spun că forma de craniu a lui TB 145 este un ”hoax” elaborat, o glumă mai puțin, sau, mai inteligentă a celor de la ”Arecibo Observatory” din Puerto Rico. Niciun alt Observator de pe Pământ, sau din spațiu, Hubble, de exemplu, nu au găsit forma de craniu a asteroidului TB 145!

 

Dacă TB 145 este la dracu cu cărți, Doamne iartă-mă, 99942 Apophis va trece la un deget de Pământ pe 13 aprilie 2029, adică la nici 0,1 dintr-o distanță lunară. Să sperăm că ne va rata… 

 

Acum vă rog să mă scuzați, am de făcut focul, s-a făcut cam frig în Prahova submontană, chiar dacă ziua este neobișnuit de cald! Apoi o să continui cu raportul meu către Academia Sirius, despre care pot să spun că este o afacere internă, nu este de publicat. De fapt pot numai să vă spun că este vorba despre ”Oumuamua”, cercetașul, iscoada, în hawaiană, cu o traiectorie și un comportament, foarte, foarte ciudate. Un ”asteroid” care are o lungime de 350 de metri și un diametru de 35 de metri, și care ”frânează” și ”accelerează”. Ciudat, proporția de 1:10 este cea stabilită de SpaceX pentru ”deep space starship”. Mai vorbim noi...

 

Pe la ora trei de dimineață o să încerc să intru pe Skype cu fina mea din Edmonton. Tare mult muncește fata asta! O româncuță harnică și frumoasă. Două licențe și un doctorat adevărat, nu ca... Și-a luat un ”second job”, muncește trei nopți pe săptămână, câte trei ore, la lanțul de librării ”Indigo”. Pune cărțile în rafturi, le aranjează, le drăgălește, vorbește cu ele. Eu sunt de vină, eu i-am insuflat dragostea pentru carte! Dar, îmi mulțumește că i-am arătat adevăratele valori în viață și îmi povestește despre cărțile noi apărute în Canada. În mod paradoxal, în epoca idiocrației, cărțile se vând mai bine ca oricând și apar multe titluri, săptămânal. Cel puțin, în Nordul Canadei. O fi frigul de vină?

 

Dar, să nu uităm că, oriunde și oricum, mâine este, în definitv, o altă zi!

 

☼      ♂      ♀

 

 

BERBEC  Astăzi eşti vulnerabil la capricii mercantile, dar inutile. Atenţie la cumpărăturile de lucruri care nu îţi trebuie neapărat, dar te încântă, fie că sunt „drăguţe”, fie că sunt „unicat”. Încă o zi dinamică, cu o desfăşurare aproape surprinzătoare. Eşti mereu surprins(ă) de cât de rapid poate să treacă timpul. În activitatea proprie întâlneşti oarecare opoziţie, ca o pernă moale umflată cu aer, care încearcă să-ţi frâneze rapiditatea. Nu te enerva, nu reacţiona disproporţional ci încercă să-ţi păstrezi calmul şi să lămureşti pe cei din jur cum stă treaba. Dacă nu te ajută, măcar să nu te impiedice.

 

TAUR  Eşti avantajat de conjunctura astrologică. Cu toate că nu eşti foarte încântat de ceea ce ţi se întâmplă, eforturile făcute până acum încep să-şi arate rezultatele. Continuă pe drumul ales. Aspecte favorabile par că te avantajează mai ales în planul mental, al proiectelor, şi prin urmare logică, pe plan social.  Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare. Un film bun, o discuţie cu prietenii la un suc, o cină plăcută cu toată familia – ceva de genul acesta care să-ţi încălzească inima şi să justifice aspectele favorabile astrologice.

 

GEMENI  Te poţi consola cu proverbul „numai cine nu munceşte, nu greşeşte”. Este o scuză bună pentru ziua de azi când scapi aproape orice din mână. Cei neândemînatici au, însă, noroc la dragoste! O informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Poaţi să imiţi dinamica semnelor de foc, să joaci pentru scurt timp un rol. Aşa vei putea rezolva situaţiile dificile, de astăzi sau de oricând. „Disimularea inteligentă” a fost întotdeauna cheia succesului, în afaceri, dragoste sau război!

 

RAC   „Dragostea este un lucru foarte mare”, o întâlnire neaşteptată îţi aduce amintiri dulci-amare şi regrete târzii. Este prea târziu? Poate că da, poate că nu, dar eşti dator să încerci! Ai tendinţa, de altfel naturală la majoritatea nativilor din zodia Racului, să te ascunzi în exoscheletul tău, să faci doi paşi înapoi şi apoi un pas înainte – dansul la modă de şase mii de ani al Racului. Trebuie sa ieşi din acest clişeu zodiacal şi să accepţi faptul că cea mai bună apărare este ofensiva. Greu, foarte greu pentru că un Rac nu se transformă într-un Berbec, peste noapte!

 

LEU    Totul pare că merge bine! Fie ca este vorba de serviciu, fie de cămin. Dar... În viaţa ta există întotdeauna un "dar", care astăzi apare ca ceva nedefinit, mai curând o amintire neplăcută! Configuraţia stelelor arată o perioada bună, mai ales in ceea ce priveşte domeniul sentimental dar şi profesia  şi ascensiunea socială. Te preocupă, te obsedează banii şi parvenirea. Cu mai multă obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior vei gasi calea. Pe de alta parte nu lua în serios toate bârfele şi intrigile făcute parcă special să-ţi amărască viaţa. Trebuie să convingi şi păstrarea calmului şi o atitudine civilizată sunt cheia reuşitei tale.

 

FECIOARA    Domeniul sentimental e avantajat de stele, aşa că zâmbeşte şi poartă-te frumos cu colegii de serviciu şi cu cei de acasă! Nu uita că politeţea şi solidaritatea sunt dintre calităţile tale. Hărnicia, curăţenia şi geniul detaliului sunt calităţile tale incontestabile, dar niciodată nu eşti suficient de abil social, nu speculezi oportunităţile. Poate că astăzi şi în perioada următoare, poate în weekend, poţi să faci o alianţă cu un Geamăn speculant şi tare în gură, sau cu un Scorpion veninos şi răzbunător. Ai o perioadă interesantă, vorba înţeleptului chinez, poţi profita de ea, dacă poţi!

 

BALANŢA  Totodată mai calm şi mai activ decât de obicei, poţi să rezolvi astăzi unele lucrări întârziate sau să aplanezi conflicte. Nu te lăsa încărcat, la serviciu, sau acasă, cu sarcini suplimentare! Zi incertă şi uşor disarmonică până la orele prânzului, apoi totul intră în echilibru. Totuşi, nu este o zi critică, ceea ce te fereşte parţial de extreme, de neplăceri. Stăpâneşte-ţi pornirile extravagante sau excesiv de vanitoase. Nu cheltui sub impulsul momentului. Întâlnirile sau activităţile sociale de dimineaţă îţi aduc un oarecare confort şi îţi motivează acţiunile ulterioare.

 

SCORPION  Astăzi nu te lăsa influenţat şi impresionat. Continuă programul de săptămâna aceasta aşa cum l-ai stabilit. Mai multă responsabilitate nu a stricat, iar familia trebuie să fie pe primul loc! O zi care pare bună, mai ales în a doua parte, pentru vizite, scurte ieşiri în oraş, sau mici escapade la un film, concert sau muzeu. Foloseşte-ţi gândirea limpede de astăzi la sinteza ultimelor evenimente. Mici succese care îţi lumineză astăzi sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întărească încrederea în forţele proprii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt.

 

SĂGETĂTOR   Atenţie la bani, unde îi pui şi cum îi cheltuieşti. Nu lua şi nu da bani cu împrumut, pentru că aşa se strică prieteniile. Banul este ochiul dracului, dacă nu-l stăpâneşti, el te conduce! Fii liniştit, totul o să fie bine. Principalul este să menţii statu quo ante. Perioadele tulburi, cu grad înalt de risc şi cu o puternică componentă de haos, te-au avantajat întotdeauna, prin aplicarea practică şi obiectivă a analizei reci şi pertinente care te caracterizează. Astăzi poţi profita de acest lucru! O zi în care trebuie să-ţi mai struneşti emoţiile.

 

CAPRICORN  Conjunctura te favorizeză în domeniul financiar-bancar. Dacă ai o problemă cu băncile, astăzi este ziua în care ai noroc, insistenţa ta poate avea şanse bune de câştig. Veşti bune spre sfîrşitul zilei. Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure. Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, mai nimic!

 

VĂRSĂTOR    Realizezi că reuşeşti să te încadrezi în bugetul tău pentru sezonul rece. Ai probleme cu banii. Toate s-au scumpit pe nesimţite. Trebuie să renunţi la ceva şi nu ştii la ce - dă cu banul! Nu trebuie să te nemulţumescă faptul că astăzi că nu ai făcut mai mult “drumul de o mie de leghe începe cu un pas” spune înţeleptul. Evită să te implici în orice activitate legată de autorităţi, mai ales dacă este vorba de autorităţile locale. Atenţie la sănătate şi mai ales dă suficientă atenţie orelor de masă şi cantităţii de alimente. Dacă tot nu ai bani, poţi să reduci şi porţia!

 

PEŞTI    O parte din zodie se pregăteşte pentru ceva neplăcut. Vizita inspectorului de la fisc, sau a soacrei, sau cam așa ceva. Programul tău se tot schimbă, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. De asemenea o zi favorabilă micilor deplasări. Atenţie la vremea schimbătoare când frigul te poate cuprinde când Soarele zâmbeşte cu dinţi, chiar dacă se anunță căldură ca vara! Poţi să te duci la cumpărături, sigur, este o activitate plăcută, dar programează exact ceea ce vrei să achiziţionezi. Nu uita că joia, ziua lui Jupiter, sunt avantajate lucrurile mari, importante, spun cărțile vechi și bune!

 

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscoă horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop