Horoscop Pe 18 iunie s-au născut Sir Paul McCartney, Isabella Rosselini, Miklos Horthy, Gheorghi Dimitrov, Edouard Daladier, Raffaella Cara, Ion Zubaşcu, Ştefan Preda, Ligia Macovei.

 

Horoscop Pe 18 iunie sunt Sfinţii: Leontie, Ipatie, Teodul şi Erasm. Post. Nimic în ”Kalendar”.

 

Horoscop  O zi cu două cuadraturi, șase trine (trigoane), două sextile şi trei planete retrograde poate fi doar o zi în care se pot petrece, statistic vorbind, evenimente şi întâmplări mai deosebite. Sau, poate fi o zi exsperant de normală, tot statistic vorbind, dar nu negativă, aspectele benefice primează. Tot statistic vorbind, în preajma solstiţiului de vară domneşte un echilibru, o armonie a naturii dată de Dumnezeu, întărită de vechile credinţe, dinainte de creștinism, de puterea verii, iar Apostolii nu lasă să fie ştirbită creştinătatea prin catastrofe.

 

„Evenimentul Zilei” din 18 iunie 1815 a fost marea bătălie de la Waterloo. O armată pestriţă a alianţei „celor şapte” condusă de un general mediocru, ducele de Wellinghton, unii istorici spun că a fost chiar stupid, reuşeşte să învingă Marea Armată de Nord a lui Napoleon Bonaparte.

 

A treia încercare de unificare a Europei, din istoria cunoscută, eşuează prin forţa armelor. Nu au învins nici cei mai buni, nici cei mai puternici, nici cei mai inspiraţi, ci cei mai… norocoşi!

 

Horoscop Am „luptat” de multe ori în bătălia de la Waterloo. În armată, la „war games” şi apoi, pe computer. Sunt multe jocuri de strategie RTS şi TTS care chiar merită să fie jucate, pentru acurateţea reconstituirii şi inteligenţa artificială decentă a bătăliei de la Waterloo. Am învins întotdeauna, pentru că am jucat de partea francezilor.

 

Evident, în 18 iunie 1815, Europa nu a avut noroc!

 

Dar dacă este să analizăm cu atenţie, nu Napoleon Bonaparte a pierdut bătălia, ci un subordonat, un general, de fapt un mareșal al lui. Marchizul Emmanuel de Grouchy, Mareşal şi Pair al Franţei. Are un portret la Louvre. Am stat de multe ori în faţa lui şi l-am privit în ochii de vopsea de ulei, dar care oglindeau o mare tristeţe şi resemnare!

 

Horoscop Până şi tabloul comunică marea dezamăgire, eşecul, tristețea totală, depresia. După Waterloo, Grouchy s-a bătut ca un leu, dar degeaba! Nu a fost când trebuia, unde trebuia!

 

Dar iată faptele reale, auzite de mine la Waterloo, în Belgia, de la conservatorul muzeului unde a fost comandamentul lui Napoleon.

 

Horoscop Bonaparte încredinţase o forţă considerabilă mareşalului Grouchy, cam 33.000 de cavalerişti, veterani bine înarmaţi şi cu un moral excelent. Misiunea era să-i urmărească pe nemţi, pe prusaci şi să nu-i lase să facă joncţiune cu ceilalţi aliaţi. Pe 17 iunie Grouchy pierde contactul cu prusacii. Nu avea mobil, sau GPS, ca să vadă unde au ajuns Blucher şi Thielmann!

 

Pe 18 iunie 1815 la ora 11:50 Grouchy călărea încet, aiurea, spre Nord. La ora 10:00 Napoleon trimisese o ştafetă ca Grouchy să se alăture imediat corpului principal, dar, probabil, ştafeta a fost ucisă de vreun trăgător aliat singuratic. La ora 11:51 Grouchy şi tot statul său major aud o canonadă puternică, la câţiva kilometri, în vest. Trăgea artileria lui Napoleon compusă din 80 de tunuri. Ofiţerii şi-au strunit caii, vrând să o ia spre Vest. Aşa era meseria, tradiţia, tot ceea ce ştiau şi învăţaseră ei: „à la guerre, allez au son des canons” – în timp de război, mergi după bubuitul tunurilor.

 

Horoscop Dar aici intervine dracul, Doamne iartă-mă, cu cel mai iubit păcat al lui: vanitatea. Mareşalul Grouchy, marchiz şi Pair al Franţei pufneşte cu aroganţă: „V-am spus eu să schimbăm direcţia? Avem ordin să urmărim armata prusacă!”   I se replică, cu mult respect, că numai bunul Dumnezeu ştie unde o fi Blucher cu toţi prusacii lui şi că tactica elementară de război este să meargă unde se aud tunurile, unde are loc o bătălie.

 

Grouchy este de neclintit şi o lume întreagă avea să plătescă zeci şi sute de ani greşeala lui prostească, făcută din aroganţă şi dispreţ al realităţii. Și două războaie mondiale oribile.

 

Horoscop După cum se ştie, din istorie, prusacii ajung la Waterloo exact când a trebuit şi francezii, fără cei 33.000 de militari ai lui Grouchy, sunt învinşi.

 

Grouchy este distrus şi caută moartea pe câmpul de onoare. Glonţul nu îl vrea. Totuşi, reuşeşte câteva mici victorii, care salvează retragerea lui Napoleon. Cu greu evită să nu fie judecat pentru înaltă trădare şi condamnat la moarte, dar este exilat în America. Restul vieţii şi l-a petrecut încercând să se justifice.

 

Toată această poveste spusă de un belgian la Waterloo, am văzut-o în ochii unui tablou pictat în ulei, din Louvre.

 

Horoscop  Oare ce s-ar fi întâmplat dacă mareșalul Grouchy ar fi mers în direcția bubuitului tunurilor și Napoleon ar fi câștigat bătălia de la Waterloo? Bună întrebare! Un răspuns parțial îl găsim în ”Memoires de Napoleon”, eu am ediția din anul 1829, cea în cinci volume, legate în piele roșie, a făcut parte din biblioteca șah-in-șahului Iranului. Napoleon credea și mulți istorici îi dau dreptate, că, dacă ar fi câștigat bătălia de la Waterloo, ar mai fi fost câteva bătălii, mai puțin importante, dar Europa, obosită și sleită de atâtea războaie, ar fi cedat în fața tenacității imperiale franceze. Britanicii nu ar fi rezistat contra unui întreg continent și ar fi căzut la pace, sigur, cu unele cedări de colonii.

 

Horoscop  Napoleon, ca să înlăture pericolul teuton, ar fi împărțit Prusia și Austria în mici ducate, hanse. În schimb, în Est ar fi alcătuit două mari state, Polonia Mare și un stat latin ca să fie tampon și obstacol în calea celor două imperii, țarist și otoman.

 

Despre statul latin, nu este mare lucru, doar o propoziție. Dar putem specula, sigur, exagerând puțin, că Napoleon Bonaparte ar fi creat România Mare, cu o sută de ani mai devreme, din considerente politico-militare. Totuși, este neclară poziția lui Napoleon față de Ungaria, care pierduse războiul contra habsburgilor în anul 1708. Așa că nu se știe dacă statul latin ar fi cuprins în granițele lui pe toți românii, adică Transilvania și celelate teritorii. Nici astăzi România nu are în granițele sale pe toți românii, cu toate că astăzi funcționează, încă, dreptul națiunilor.

 

Interesele României, mereu aceleași, sunt ignorate astăzi de o clasă politică trădătoare și ocupată numai cu interesele proprii prin lupte intestine și mahalagisme de joasă speță.” Nae Ionescu, volumul IX, Publicistică, pagina 237. Nimic nu s-a schimbat!

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți, Napoleon nu a avut noroc la Waterloo, noi, românii, nu avem noroc, cam de multișor. Să sperăm că, poate, mâine, o să avem mai mult noroc, cu toate comentariile hâtrului călugăr Cleopa, care spunea că norocul este un drac, Doamne iartă-mă! Și apoi amesteca, cu mult umor, toată istoria antică, ca pildă și demonstrație. Eu sunt de părerea starețului Dionisie de la Sf. Munte Athos care spune că ”norocul este Binecuvântarea Domnului!”  Mereu, mâine, doar este, în definitiv, o nouă speranță, o altă zi!

 

 

 

٭                ٭                ٭

 

 

horoscop

 

BERBEC  Poţi primi o veste sau o informaţie care iti face placere. Unii dintre Berbeci pot primi veşti bune de la părinţi, copii, sau de la rude, în legătură cu o sărbătoare sau un eveniment. Lasă lucrurile să se întâmple. Este bine să amâni tot ce este nou şi neînceput, mai ales în a prima parte a zilei. Ar trebui să fie o zi liniştită de luni, în care poţi înregistra realizări cu dinamică pozitivă, atât în mijloace financiare cât şi în trăiri existenţiale. Din punct de vedere emoţional eşti pe lungimea de undă a anturajului şi în special a celor dragi şi apropiaţi, cărora, ţi se pare că în această perioadă, le înţelegi mai bine atitudinile, scopurile şi motivaţiile. Seara plăcută, poate te duci în oraș, la o terasă.

 

horoscop

 

TAUR  Poţi să-ţi satisfaci o mică, dar nevinovată dorinţă, cum ar fi o ciocolată în plină cură de slăbire, sau mititei în post. Este cazul să te gândeşti dacă trebuie să munceşti foarte mult pentru bani foarte puţini. Totodată, în afaceri, realizezi că este greu să ramâi obiectiv, mai ales în această perioadă de timp în care păpuşarii işi scriu scenariile pentru viitor. O perioadă complexă, dar care perioadă nu este complicată?! În această perioadă, astăzi sau în curând, ţi se cere din nou ajutorul, de către un prieten poate din zodia Racului în orice caz, semn de apă. Întotdeauna trebuie să ai o atitudine pozitivă, dar să nu promiţi niciodată mai mult decât poţi să faci, în speranţa ca se rezolvă, sau se uită. Nu trebuie să devii un „yesman”, caută să existe un echilibru între ceea ce faci şi cât eşti plătit…

 

horoscop

 

GEMENI   Astăzi armonia şi puterea verii te ajuta să-ţi intelegi mai exact propria personalitate, limitele, calitatile. Este o zi de reflecţie în care este bine să te limitezi la activităţile obişnuite. La serviciu, în orice domeniu ai activa, astăzi nu este indicat să te laşi ghidat de simpatia pentru cutare sau cutare coleg. Fără să fii mitocan, poţi să refuzi cu multă graţie. Cel mai probabil este vorba de un împrumut „până după Petru şi Pavel”. Nu este vorba de meschinarie, ci de poziţia stelelor care te sfătuiesc să nu amesteci astăzi plăcutul cu utilul. Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept, o nouă ideeu sau proiect.

 

horoscop

 

RAC Cine se trezeşte foarte de dimineaţă, aceluia îi este foarte somn. Asta este toată filosofia şi ar fi bine să-ţi cruţi forţele şi vitalitatea pentru ca alţii nu prea se gândesc la asta. Evită lucrurile importante, schimbările de strategie şi întâlnirile hotărâtoare. Ca direcţie principală a dezvoltării viitorului, configuraţia astrologică indică păstrarea unui statu quo şi acumulări sigure, dar lente. În ziua în discuţie,  urmăreşte cu atenţie banii pe care trebuie să-i încasezi, ca să nu ai întârzieri. Casa familiei şi a rudelor este mai slab aspectată, probabil mici probleme de rutină, dar fii atent la acest domeniu. Poţi păcăli pe toată lumea, dar nu şi pe tine însuţi. Simţi nevoia unui grad de libertate personală mai mare. Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale.

 

horoscop

 

LEU  Vrei să pari mai tare şi mai important decât eşti. Este foarte bine, pentru ca astăzi aparenţele conteaza, dar nu ţi-ai ales bine momentul! Lunea este o zi densă şi anturajul tău nu are timp. O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în ideea că se pot finaliza vechi proiecte şi idei. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate, chiar dacă crezi că eşti leu-paraleu. Dedică ziua familiei, cuplului şi încearcă să descifrezi relaţiile şi scopurile fiecărui membru al familiei. Oferă-le ajutorul. Prietenii, familia, anturajul apropiat este avantajat de stele. Poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în compania lor. Totuşi, ziua pare delicată. Adică, pe muche de cuţit. Se pot întâmpla, statistic vorbind, evenimente neprevăzute.

 

horoscop

 

FECIOARĂ  Astăzi ai inclinarea, din prea mare grija faţă de alţii, să nu le vezi defectele evidente. Mai mult, incerci să-i spali de păcate în mod nepermis şi păgubos. De aceea ai, câteodată, dezamagiri!  Evită astăzi discuţiile seriose şi strategice cu femeile. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei. Nu da curs propunerilor extravagante, odihneşte-te şi relaxează-te. O carte bună sau un film interesant pot crea un climat confortabil. Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri. Evită incidentele domestice şi nu supralicita in discutiile cu anturajul apropiat. Seara relaxantă.

 

horoscop

 

BALANȚĂ Domeniile favorizate astăzi sunt cele ale familiei şi relatiilor de amor, cele defavorizate privesc sectorul financiar, banii, adică. Adică cine are noroc la dragoste nu are noroc la bani! Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze. O informaţie în legătură cu nişte bani, dar nu spera că se rezolvă imediat. Toată perioada este sub semnul, care, de fapt nici nu este negativ, al amânării şi al întârzierii. Urmează-ţi intuiţia, prima gândire, prima impresie. Astăzi lasă analizele sofisticate pe altă dată. Este bine sa eviti, daca poti, subiectele cu caracter emotiv.

 

horoscop

 

SCORPION  Norocul iţi este astăzi prietenul cel mai bun, care te ajuta sa treci peste obstacole si dificultati fără să faci prea mult efort. Dar atenţie la ce-ţi doreşti – sa nu fie un dar otrăvit! Nu sunt semne de accidente majore, sau cutremure devastatoare, dar zgura socială şi duşmanii ascunşi încep să facă o presiune asupra desfăşurării viitorului. În prezent ai ajuns într-o poziţie pe care o consideri echilibrată, dar vai, foşgăiala din jurul tău îţi atacă temeiul. Încă o dată, nu este nimic acut sau foarte ameninţător, dar picătura chinezească începe să cadă… Nici chiar prietenii apropiaţi nu te pot ajuta, mai curând strică decît folosesc. Horoscopul arată că eşti singur, ca un drumeţ în calea lupilor. Dar, „nu mor caii, cînd vor câinii”! Soluţia este disimularea inteligentă.

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR  Stelele te favorizeaza în achiziţionarea unor obiecte de îmbrăcaminte de sezon pe care o sa le porţi cu plăcere, pentru ca iţi stau bine. Atenţie, vara se poartă numai in şi bumbac pur! Astăzi este o perioadă în care eşti mai tot timpul în grabă. Atenţie sporită la miezul zilei, mai ales dacă conduci maşina. Dacă eşti nevoit să călătoreşti, evită să o faci după cădera întunericului. Atenţia îţi este atrasă de nevoia de a stabili şi/sau tranşa anumite chestiuni între tine şi un prieten. Ai, de asemenea, o dorinţă de a vorbi cu persoane care să ştie să te asculte şi să te înţeleagă.  Nu trebuie, însă, să exagerezi cu destăinurile sau istorisirile mai ales către parteneri sau femei. Vorbeşte mult, dar nu spune nimic!

 

horoscop

 

CAPRICORN Poţi să rezolvi problemele de serviciu sau sentimentale fără să te laşi intimidat sau deranjat de bruiajul anturajului. Siguranţa personală este scopul tău în viaţă, eşti un supravieţuitor! Pentru tine este o perioadă complexă, dar care poate fi chiar monotonă. Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile cu persoane importante, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proiecte de viitor, proprietăţi sau posesiuni comune.  Pe de altă parte carisma ta este în creştere şi poţi avea o serie de succese sentimentale.

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR  Astăzi ai nevoie de abilitate ca să echilibrezi o activitate prea densă cu lipsa de acţiune. Adică trebuie să mediezi într-un anturaj haotic, în care fiecare trage în direcţii diferite. Cu toate că ţi se propun diferite proiecte interesante, trebuie să analizezi cu atenţie substratul fiecărei afaceri în parte. Uneori o activitate ce pare foarte profitabila poate să atragă intervenţia unor persoane puternice, dar nemulţumite de ceea ce se întâmplă. Adică, pentru câţiva dolari în plus te căptuşeşti cu „posibili ostili” de mai multe milioane de dolari. Prudenţa, vigilenţa şi un dram de viclenie te pot scuti de necazuri în perioada menţionată.

 

horoscop

 

PEŞTI Nu iţi place vremea. Nu iţi place mâncarea. Nu iţi place cafeaua. Nu iti place anturajul. Nu îţi place serviciul. Dar, de fapt, ce iţi place? O perioadă de răsfăţ egoist, elitist şi… plăcut! Multiplele cuadraturi fac ca astăzi mai nimic să nu-ţi convină. La asta se adaugă şi o stare de lehamite şi plictiseală existenţială, cum nu ai mai avut de mult. Nici planetele colective nu sunt bine aspectate, aşa încât nici în societate nu ai ce căuta. Dacă aş fi în locul tău m-aş refugia la o cabană de vânătoare cu multe cărţi necitite, fără mobil, net şi tv şi aş reveni în cotidian după Sânziene, odihnit şi proaspăt. Dacă eşti obligat să joci în continuare piesa asta de teatru care se numeşte viaţa zilnică, trebuie să faci ca simţămintele tale să nu fie evidente. Zâmbeşte şi dă-te foarte ocupat!