Adevărul despre Nostradamus. Despre media și șoselele din România. Horoscop

Adevărul despre Nostradamus. Despre media și șoselele din România. Horoscop

Horoscop Michel de Notre Dame (1503-1566), mai cunoscut ca Nostradamus a fost astrologul Caterinei de Medicis. Aceasta este varianta oficială şi tot aşa ştie şi publicul. Trebuie să spunem că mai toate informaţiile despre aşa zisele profeţii ale lui Nostradamus sunt false.

Horoscop Pe 4 septembrie s-au născut Daniel H. Burnham, Rene de Chateaubriand,  Mitzi Gaynor, Andrei Kalman, Radu Codreanu.

 

 

Horoscop „Sf. Sfinţit Mc. Vavila apare ca unul dintre puţinii protectori ai animalelor, fiind el însuşi o fiinţă compozită, jumătate om – jumătate animal.” Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, 2001, pagina 393. Zi periculoasă pentru cei care oprimă și dușmănesc animalele, dar care trebuie respectată mai ales de crescătorii de vite şi de oamenii normali.

 

Horoscop Sf. Vavila este o trimitere la Marele Zeu Pan din mitologia grecească şi apoi romană. Unii istorici sunt de părere şi Mircea Eliade se număra printre ei, că Pan, cântăreţul din nai, este cel mai vechi zeu, moştenit de la primii locuitori ai Europei, de la dolicocefalii cei misterioşi.

 

Sf. Vasile cel Mare spunea:  „creştinul cel ce face bine aproapelui va sta la dreapta Domnului, pentru că se va numi drept, dară creştinul care va avea grijă de vitele şi animalele sale va sta în Inima Domnului, că se va numi blând!”

 

Într-o ţară unde şoselele sunt marcate adesea de cadavrele animalelor zdrobite de automobile, iar căţeii şi pisoi sunt părăsiţi de oameni fără suflet, se poate oare vorbi de acea ţară că este creştină? Poate este un aspect minor, cu siguranţă este. Dar în general, dacă nu vă luaţi după ipocrizia sărbătorilor, şi declaraţiile sforăitoare – în viaţa de zi cu zi, în România, se respectă normele creştine?

 

În România, ca şi aiurea, în lume, există o presă care reprezintă interesele musulmanilor invadatori. Şi în România, ca şi aiurea, în lume, mai există unele jurnaliste, sau unii jurnalişti, care pentru câteva sute de euroi îţi scriu la comandă, sau îţi publică textul tău sub semnătura lor. Doar există libertate editorială și libertatea cuvântului!

 

Am citit undeva pe email, ieri, mi-a trimis un cititor, că: Nostradamus a prezis invazia musulmană de acum. Se dau catrenele repective, în limba română. Trebuie să precizez că strofa respectivă a mai fost utilizată de circa patru ori, până acum. În istorie, ca să se arate invazia turcească, oprită vremelnic, la Dunăre.

 

Acum este un atac psihologic musulman. Descifrarea este evidentă: invazia musulmană este inevitabilă, este un lucru obiectiv, aşa a vrut destinul, aşa s-a prezis – deci, nu este nimic de făcut, supuneţi-vă soartei!

 

Nostradamus a fost folosit şi în Al Doilea război mondial. Germanii au găsit un catren care le prezicea victoria, iar aliaţii au găsit, la fel, un alt catren. Fiecare parte susţinea sus şi tare că destinul este de partea ei!

 

Michel de Notre Dame (1503-1566), mai cunoscut ca Nostradamus a fost  astrologul Caterinei de Medicis. Aceasta este varianta oficială şi tot aşa ştie şi publicul. Trebuie să spunem că mai toate informaţiile despre aşa zisele profeţii ale lui Nostradamus sunt false.

 

Adevărul este cu totul altul. Michel s-a născut în dimineţa zilei de 4 decembrie 1503, într-o familie înstărită de evrei creştinaţi, tatăl, Jacques de Notre Dame, notar, iar mama, Renate de Saint-Remy, provenea dintr-o familie de doctori de curţi regale. A mai avut doi fraţi, pe Jean şi Bertrand. Mezinul, Bertrand se căsătoreşte cu o anume Thonine de Roux, o mică nobilă din Salon.

 

Această Thonine îl admira mult pe cumnatul medic, pe Michel. A ţinut un jurnal şi a scris mai multe scrisori în care se referea și la viaţa şi activitatea lui Michel de Notre Dame. Ţinute cu gelozie într-o colecţie particulară aceste documente au fost arătate într-un cerc restrâns în martie 2011. Din cuprinsul lor reiese că Nostradamus a fost un om excepţional, de o inteligenţă ieşită din comun şi cu un spirit speculativ formidabil. La început totul mergea foarte bine pentru Michel. A studiat medicina la Bordeaux. Era renumit şi avea o clientelă numeroasă pentru că vindeca aproape orice boală sau vătămare, folosind şi metode revoluţionare pentru acea epocă.

 

Se căsătoreşte cu Francoise de Saint-Clair, de veche viţă, o franţuizoaică blondă, micuţă, frumoasă şi feminină, cum numai hexagonul are licenţa acestor făpturi de vis. În cei trei ani care urmează Michel devine fericitul tată a doi îngeraşi, un băieţel, Remy şi o fetiţă, Catherine. Totul este perfect până în vara anului 1546 când epidemia de ciumă ucide mama şi pe cei doi copii, în ciuda eforturilor lui Michel. Thonine crede că durerea l-a deranjat mintal, cel puţin cîteva săptămâni,  pe cumnatul ei. Trei zile a stat cu cadavrele celor iubiţi în braţe. Apoi a umblat bezmetic pe străzile unde erau cele mai multe cazuri de ciumă – scrie Thonine. Cu toate că umbla după moarte, aceasta nu l-a vrut, comenteză cumnata, mai departe.

 

Michel se schimbă. Din medicul drăguţ şi amabil Michel devine direct, mizantrop, chiar grosolan. “Domnule conte o să muriţi într-un accident de călărie!”. “Doamnă marchiză, dacă nu vă schimbaţi obiceiurile de a vă da numai cu parfum și a nu vă spăla o să suferiţi foarte tare de boli de piele!”. Mai toate ”prezicerile” se adevereau. Nu erau decât concluziile logice ale unei minţi strălucitoare dublate de o cultură formidabilă. Bun, Michel se căsătoreşte a doua oară, şi este adesea confundat, astăzi, cu un farmacist, un spiţer oarecare, care a trăit cam în acelaşi timp cu el şi avea acelaşi nume, dar asta este o altă poveste.

 

Faima ”astrologului” Nostradamus se întinde şi atrage pe mulţi, printre care nobili, regi şi chiar pe Caterina de Medicis. Caterina de Medicis a fost interesată, un scurt timp, de Nostradamus, dar nu ca astrolog, nu în primul rând, ci ca medic și farmacist, cunoscător al otrăvurilor care nu lasă urme, arma preferată a femeilor.

 

Dar, atrage şi Închiziţia, care îl suspecteză de vrăjitorie. “Nu, spune Nostradamus, este vorba despre teoria ciclurilor, despre astrologia creştină”. “Bine, spune Inspectorul Mare Inchizitor, demonstrează! În scris!”

 

Aşa apar, în anul 1555, celebrele Centurii. Când a scris, medicul francez se gândea, se concentra, un procedeu tehnic, alții se uitau la o lumânare sau la un ou - uitându-se în apa dintr-o cupă de argint. De aici alte interpretări… Sunt zece corpuri de câte o sută de catrene, dar centuria VII are numai 42 de catrene. În total, 942 de catrene. Strofele, adesea în versuri care şchioapătă, spun orice, oricui. Orice interpretare este posibilă, iar denumirile şi numele au fost schimonosite în mod savant ca să poate însemna orice. Un caleidoscop perfect, unde se poate găsi ceea ce caută oricine. O operă genială care i-a dat posibilitatea lui Nostradamus să râdă în nas Marelui Închizitor. Cum se întîmpla un eveniment major se găsea o strofă din Centurii care să poată fi bănuită că se referea la respectivul eveniment. Însă dacă se calcula horoscopul respectivului eveniment, nu prea se adeverea ce spunea Nostradamus! În epoca respectivă exista moda cifrării, codării savante a unor lucrări denumite “monade”. Asa s-a crezut a fi şi “Centuriile”!

 

Acesta este adevărul despre Nostradamus – a fost un astrolog mediocru, însă de o inteligenţă sclipitoare, un medic foarte bun, care şi-a bătut joc de prostia semenilor. Şi de prostia celor ce au urmat…

 

După articolul meu de ieri, ”despre presă” am primit multă corespondență. În sutele de emailuri, am primit de cinci ori același text, de la cinci cititori diferiți. Textele circulă pe rețelele de socializare, apoi din email, în email, pierzându-și autorul și originea. Dar, am găsit autorul și sursa. Contul de FB al prof. dr. Ciprian Mihali, profesor universitar de filosofie la Cluj, ambasador al României la Dakar, (acolo unde am fost numit eu în anul 1979 și am refuzat) în prezent director al francofoniei, angajat al Franței. Iată, reproduc textul așa cum l-am primit, FB este un loc public, fără copyright, apoi, sunt sigur că domnul ambasador ar dori ca opiniile lui să fie răspândite:   

”La sfârşitul celor câteva săptămâni petrecute în ţară, mă întorc în Belgia cu două impresii puternice şi cu o constatare reconfirmată.

Prima impresie vine din agresivitatea uluitoare a tuturor mediilor româneşti. Nu am întâlnit nicăieri până acum, nici în Senegal, nici în Belgia, sau în Franţa emisiuni atât de agresive, conversaţii atât de violente, voci atât de iritante, sau isterice (masculine şi feminine), imagini atât de şocante, reclame atât de indecente, o prezenţă atât de obsesivă a mâncării în reclame şi a medicamentelor pentru reglarea fiziologiei după mâncare – şi peste toate foarte mult zgomot, ţipete, urlete, voci ridicate şi disperate. Zappând de pe un canal pe altul, nu ţi-e dat să auzi o voce blândă, calmă, liniştitoare. False entuziasme şi false disperări, generice brutale, ritmuri muzicale haotice, televiziunea pare mai mult decât un opium al poporului, pare o condiţie ineluctabilă a isterizării unei populaţii fragilizate nervos. Aceasta pare nerăbdătoare şi amnezică, obosită de atâtea bombardamente senzoriale şi incapabilă să proceseze informaţia, să deceleze între informaţie şi non-informaţie, să discearnă critic şi să-şi utilizeze mintea pentru a gândi ce se întâmplă în jur. Televiziunile româneşti dopează şi droghează, stârnesc senzaţii şi afecte fără suport cognitiv, impun renunţarea la autonomia gândirii şi creează dependenţe umorale. Sentimentul de a se afla zi de zi în pragul unei catastrofe produce fără îndoială oboseală şi stres şi, mai ales, incapacitatea de a distinge între catastrofele reale şi cele simulate în studiourile de televiziune.

A doua impresie este indirect legată de prima, fiind vorba tot de agresivitate. Rămâne pentru mine stupefiantă diferenţa între conduita pe şosele de la o ţară la alta. După cele câteva sute de kilometri parcurşi în România, sentimentul pe care îl încerci este că ai avut noroc şi de data asta. A rămâne în viaţă după o călătorie pe drumurile româneşti este un miracol. Nu am putut să-l înţeleg pe tatăl din Timişoara, însoţit de soţia lui şi de cei doi copii, într-o rablă de Fiat, înverşunat să depăşească pe linie continuă pe o porţiune unde se circulă cu 100 km/h, pentru a rămâne apoi în coloană timp de o oră. Sau pe şoferul sucevean cu un Picasso vechi abia ţinându-se pe roţi din cauza numarului de pasageri, efectuând depăşiri de fiecare dată la limita impactului cu cel venind din faţă. De unde acest instinct sălbatic, de unde această nebună rivalitate, suicidară şi criminală, care îi transformă pe şoferii români în brute inconştiente şi care te face pe tine, participant la trafic, o victimă potenţială? A nu muri pe şosele româneşti este cu adevărat o minune care se produce în fiecare zi pentru unii dintre noi. Pentru alţii nu.

Iar constatarea e asta, desigur: sate, oraşe, drumuri, par încremenite în nedezvoltare. Cu excepţia unor vile vopsite cu mult prost-gust şi a televiziunii prin cablu, în satele româneşti nu s-a schimbat mai nimic în treizeci de ani. Serviciile publice sunt ca şi inexistente, serviciile private sunt inegale. Administraţiile locale par paralizate şi dependente de ştabii corupţi de la judeţ, tinerii sunt plecaţi, iar bătrânii resemnaţi. Cartierele noi din marile oraşe, ca în Cluj (Baciu, Chinteni, Mărăşti), sunt un dezastru urbanistic. Iar şoselele, acelea pe care se manifestă bruta la volan, se dovedesc insuficiente şi insuficient întreţinute. Şoseaua care duce înspre şi străbate Maramureşul istoric nu a fost refăcută în întregime niciodată. Ea a fost doar cârpită la nesfârşit şi parcurgerea ei seamănă unei plimbări cu barca pe o mare învolburată, dar fără parapeţi pe serpentine.

Nu scriu toate acestea ca să idealizez Occidentul în comparaţie cu o Românie eşuată. Ci ca să arăt că cel puţin o parte din schimbările vitale de care are nevoie societatea românească depind de fiecare dintre noi. Înainte de a începe să ne plângem de guvern, să vedem ce e de făcut în imediata noastră vecinătate şi cu resursele noastre proprii. Reacţionând, protestând, revoltându-ne, refuzând compromisul şi participând la construcţia unei noi Românii.”

Nu pot să împărtășesc opiniile domnului ambasador, pentru că nu mă uit la televizor de peste 20 de ani. Dar, probabil că are dreptate, eu de ce am renunțat să mă uit la tv? Pe șosele, are din nou dreptate, parcă toți nebunii violenți din lume sunt pe șoselele noastre. Ceea ce este de admirat este că domnului ambasador îi pasă. Am întâlnit mulți români cu funcții importante la instituții și organsime internaționale, care câștigă într-o singură zi cât pensia mea într-un an. Când vine vorba despre problemele României, schimbă vorba cu delicatețe, sau iau o poziție politic corect, a partidului din care fac parte. Ceilalți sunt de vină.

Presa scrisă și electronică, media isterică, anarhistă și antinațională induce această permanentă stare de agresivitate, violență, vulgaritate și egoism feroce.

Cei care mi-au scris la dom.profesor@gmail.com, mulți la număr, câteva sute, poate câteva mii, îmi împărtășesc valorile și se întreabă dacă nu sunt o minoritate. Sigur că o societate care are ca singur criteriu de departajare banul sub formele lui economice, sociale și politice este o lume de nebuni. Ne-buni!

Pierde cine încetează să mai încerce! Eu am format, recent, câteva duzini de tineri care îmi împărtășesc opiniile. Ei au găsit alți tineri cu care au aceleași valori. Sunt câteva mii. Acum îl cresc pe Darius. Deja în clasa lui sunt câțiva puștani care îl înțeleg și sunt de acord cu el, adică cu mine. Cinste, adevăr, patriotism, onoare, curaj, blândețe, hărnicie, erudiție, credință, curiozitate, solidaritate, milă și modestie…  

Eu încerc, mai mult, încerc mereu și mereu, îmi pasă! Credeți că este ușor să scrii în fiecare zi, în fiecare zi, în fiecare zi, timp de șapte ani? De aceea am simțit nevoia unei perioade sabatice. Dar, I’m baaaack, baby! Zilnic o să vă spun ceea ce vă spun mereu, că se mai poate face ceva bun pentru noi și pentru România. Că putem avea cu toții, săraci și bogați, slabi și grași, femei și bărbați, tineri și seniori, putem avea toți românii o viață normală, sănătoasă, plăcută. Sunt atâtea state normale, liniștite și prospere în lume, de ce România nu poate fi unul dintre ele? Eu lupt pentru crezul meu, pentru o viață mai bună și mai sigură a domniilor voastre, pentru familia mea și prietenii mei, pentru țara mea, pentru valorile românești perene, pentru interesele României dintotdeauna - și alții luptă... îi știu, sunt mulți, majoritatea tăcută. Domniile voastre pentru ce luptați?

 

Nu este o întrebare retorică, puteți să răspundeți la dom.profesor@gmail.com, până mâine, pentru că, așa spunem cu toții, mâine este o altă zi!

 

 

horoscop

 

BERBEC Nu aştepta foarte mult mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, nimic! O informaţie de ultimă oră te avantajează, dar verifică prin prietenii de încredere. Esti plin de energie - energia de care ai atâta nevoie pentru că ai mult de lucru. Pentru unii berbeci, poate berbecute, dintre cele care rămân acasă, este vorba de curatenie si spalatul geamurilor. Pentru altii, cei condamnati la serviciu si la munca - calitatile incontestabile ale zodiei, energia si rapiditatea, ii ajuta sa rezolve cu bine niste situatii de criza aparute aproape pe neasteptate.  Viata nu ia prizonieri, spune o vorba din Orient, așa că e necesar să nu te implici în vechi probleme, macar astăzi şi să te bucuri de o mare libertatea individuală – adică să ai mai mult timp liber numai pentru tine.

 

horoscop 

 

TAUR Ai avut timp suficient să reflectezi asupra celor întâmplate în ultimul timp şi este cazul să acţionezi. Nu imediat, dar după cum ştii morile zeilor macină încet... dar infinit de fin! Morile zeilor – a fost şi un film, dar motivul este nordic, poate germanic, poate scandinav, – timpul rezolvă orice dacă ai suficientă răbdare şi aştepţi momentul favorabil! Consuma mancare naturala, nechimizata si nemodificata genetic. Reducere substantial portia de alcool, tigari si cafea. Acesta tactica te ajuta sa suporti mai bine schimbarea anotimpului si stresul cotidian. Pentru a doua parte a zilei iti propun un program de tip SMS, adică somn-mâncare-somn. Oboseala acumulată şi vremea încă caldă te trag la somn. Profită! Daca cauti un apartament sau o garsoniera decenta, horoscopul tau iti precizeaza ca astăzi esti avantajat in afacerile imobiliare, asa ca insista si așa poți reuși.

 

horoscop

 

 

GEMENI Mai ales dimineața trebuie să respecţi legea şi în special normele de circulaţie. Dacă este să semnezi o hârtie oficială, citeşte-o cu multă atenţie, chiar dacă crezi că ştii ce conţine. Te neliniştesc unele probleme de sănătate.  Totul se rezolvă bine, din fericire. Poate fi doar o simpla raceala. Nu fii naiv, nu da crezare bârfelor şi zvonurilor, mai ales daca sunt evident opera unor persoane interesate sau dornice de glorie cu orice pret. Inteleptul spune ca a pierdut ziua in care nu a invatat ceva, asa ca daca continui sa faci pe cel care le stie pe toate nici nu vei sti pe ce lume esti si ii vei incurca si pe cei din jur. Toata lume stie ca esti bun de gură, dar nu termini ce ai inceput – incearca măcar astăzi sa fii mai retinut și mai ordonat.

 

horoscop

 

RAC Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Implică-te în rezolvarea problemelor domestice, lăsând la o parte orice altceva. Mulţumirile celor dragi sunt o recompensă consistentă. Abordarea sistematica a situatiei îți furnizează datele necesare rezolvarii ei. Fereşte-te de prietenii sau relaţii noi, aspectele nu prea te avantajează. Cu anturajul apropiat zâmbeşte larg şi evită orice discuţie care poate degenera in replici. O alta distribuţie inegală a steleleor fixe te dezavantajează si conform teoriei astrologice, poate genera pe termen lung tendinţe malefice. Şi ultimul şi cel mai important sfat al stelelor: în perioada în chestiune nu cheltui şi nu promite sprijin financiar, pentru că poate fi pagubă curată! Nu trebuie sa calatoresti – iar daca totusi esti obligat sa pleci undeva, astăz,i este bine sa eviti avionul – elementul aer iti este inamic.

 

horoscop

 

LEU Astăzi trebuie să te ocupi puţin de sănătatea ta. Nu cu medicamente şi substanţe ciudate din reclamele de la tv, ci cu mâncare naturală, mâncarea strămoşilor şi ceaiuri din plante locale. Stelele te avantajeaza astazi in relatiile cu semnele de pamant si foc. Este bine sa ocolesti nativii nascuti sub semne de aer si apa. Cu toate ca iti place sa faci pe seful, astazi configuratia astrologica iti indica s-o lasi ceva mai moale, asa, pentru deliciile democratiei. In scenariul pe care-l construieşti astăzi lipsesc amănunte, dar fiind vorba de sănătate nu trebuie sa uiţi nici un detaliu.

 

horoscop

 

FECIOARĂ  Astăzi trebuie să eviţi să faci declaraţii complete sau să discuţi mult. Modul tău de abordare nu este nici indicat, nici de succes. Eşti prea direct şi criticile tale dor, nu motivează. Totuşi, ai o perioadă care te avantajează, mai ales în relatiile sentimentale. Charisma, magnetismul personal, îţi este în creştere, lucru de care poti să profiţi, mai ales dacă eşti sau sunteţi implicaţi în showbiz, politică sau afaceri.  E o zi bună, iţi şoptesc stelele. E încă cald, dar tocmai de aceea e plăcut. Relaxează-te, zâmbeşte! Daca eşti la birou gândeşte-te la vacanţa din care tocmai ai revenit.

 

horoscop

 

BALANŢĂ  O zi obositoare, dar în care poţi să duci la bun sfârşit un volum mare de lucrări. Cu toate că ai un randament bun, se pare că eşti în criză de timp. O veste bună, despre nişte bani. Trebuie să fii toleBalanţă, rant şi diplomat, să arăţi consideraţie şi spirit de cooperare, pentru a evita o mica decepţie sentimentală, mai curând o confirmare a unei temeri mai vechi. Si nu ezita sa spui „Iarta-ma, am gresit!” chiar daca nu este cazul neapărat, neapărat. Iar daca poti, adaugă un buchet maaare de flori.  In general ziua îţi este favorabilă, mai ales în afirmarea propriei personalităţi.

 

horoscop

 

SCORPION Zi favorabilă implicării tale în rezolvarea unor probleme urgente. Implică-te personal, dar trebuie să ceri şi ajutor pentru că soluţiile unor probleme nu intră în competenţele tale. Ai un program aglomerat, cu mult de lucru şi cu multa agitatie, dar astazi este bine sa vorbesti mult fara sa spui mare lucru si sa nu iei decizii importante. Ceea ce nu poţi rezolva, amână, că nu este nicio ruşine, amana, dar cu termen fix. In a doua parte a zilei limitează-te la un program plăcut şi patriarhal. Odihneşte-te şi lasă grijile deoparte. Nu te lăsa enervat de incidente minore!

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR  Cine se trezeşte foarte de dimineaţă, aceluia îi este foarte somn. Asta este toată filozofia şi ar fi bine să-ţi cruţi forţele şi vitalitatea pentru ca alţii nu prea se gândesc la asta. Astăzi stai liniştit şi calm. Seara plăcută, poate cu o carte si o discutie, poate la un film. Este, de asemenea, cea mai bună perioadă pentru rezolvarea afacerilor de familie. Singurul aspect negativ se referă la profesiune sau meserie - atenţie la bârfe şi intrigi! Posibile mici dureri de cap, la propriu şi la figurat pe fondul unor aspecte complexe şi dificil de interpretat. Influenţe astrale puternice te favorizează in ceea ce priveste ordinea si legalitatea. Este o perioadă în care nu trebuie să te laşi descurajat de nerealizări sau de întîrzierea finalizării unor proiecte.

 

horoscop

 

CAPRICORN Invită-ţi prietenii la o discuţie, la o îngheţată, sau cafea. Poţi să le spui problemele şi proiectele tale şi să le ceri sfatul şi sprijinul. Stelele arată că poţi primi ajutorul solicitat. Eşti într-o perioadă în care eşti mai plin de energie decât de obicei. Profită şi realizează ceva, finalizează un proiect, termină lucrurile începute. Trebuie să rezolvi neîntârziat problemele legate de moşteniri,  testamente, asigurări şi altele de acelaşi gen. Sanatatea este buna, dar nativele de varsta intelepciunii ar face bine sa vada ce este cu genuchii lor – punctul sensibil al tuturor Capricornilor. Perioada este benefica pentru tratamente medicale de tot felul, chiar interventii chirurgicale.  Nu da și nu lua bani cu imprumut – timpul acesta este belea curata pentru speculatii financiare.

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR  Aspectele benefice sunt in cumpănă cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai o zi obositoare, dar fără evenimente notabile. O zi care trece repede, pentru că nu ai de ce să te temi! Eşti obosit şi nu prea ai chef de discutii. Mai bine fă-ţi ordine prin lucruri. Poate o sa gaseşti ceva ce iţi va da o idee bună! Încercă să combini în mod eficient experienţa cu originalitatea. Şi un curcubeu care stă jumătate de oră pe cer nu mai este privit de nimeni!

 

horoscop

 

PEŞTI A venit timpul să suni pe vechiul tău prieten din copilărie. Este o zi în care trecutul este important şi poţi să te simţi bine depănând amintiri şi schimbând informaţii şi impresii.  Ziua aceasta este perioada de timp amestecată în care aspectele benefice si malefice se succed rapid, în funcţie de aspectele Lunii, planeta guvernantă în tema ta în această perioadă de timp. Sunt şi unele aspecte care arată noroc la bani, la obţinerea lor sau la cheltuirea lor inspirată, pentru că după cum spune înţeleptul chinez „sunt două căile să faci avere – să câştigi mulţi bani sau să faci cheltuieli inspirate”. Sunt unele probleme in familie – dar o atitudine fermă, dar şi uşor comica rezolva situatia.

 

horoscop