HITLER face confesiuni din teritoriile PALESTINIENE

HITLER face confesiuni din teritoriile PALESTINIENE

Hitler Abu Ahmad crede că este singura persoană care poartă un astfel de nume în teritoriile palestiniene şi nu este deloc mândru de aceasta.

"Nu există nici o legătură între numele meu şi ceea ce a făcut Adolf Hitler. Acţiunile lui mă îngrozesc", a declarat el pentru AFP din casa sa din Hebron, Cisiordania.

"Sunt împotriva crimelor, violenţei şi încălcărilor drepturilor omului. Însă m-am obişnuit cu acest nume, face parte din personalitatea mea", a povestit profesorul de 41 de ani.

La naştere, tatăl său, pentru a protesta împotriva ocupaţiei israeliene, a vrut să aleagă pentru copilul său numele instigatorului la Holocaust, în care au fost ucişi şase milioane de oameni.

"Tatăl meu mi-a dat acest prenume ca o provocare", a explicat el. "Nu a fost un gest politic, era un om simplu care a comis o greşeală. El vroia ca numele meu să-i facă pe ocupatori să reflecteze", a indicat Hitler Abu Ahmad.

Hitler şi Saddam stau de vorbă într-o cafenea: ar putea fi începutul unui banc, însă în teritoriile palestiniene o astfel de întâlnire nu este pe cât de improbabilă ni s-ar părea şi asta pentru că palestinienii dau adesea copiilor lor numele unor celebrităţi, unor eroi sau antieroi naţionali sau străini care au susţinut cauza palestiniană, scrie AFP, citată de Agerpres.

Din cauza numelui său, autorităţile israeliene nu i-au permis lui Hitler Abu Ahmad să studieze şi să lucreze în afara Cisiordaniei.

Mulţi palestinieni le-au dat copiilor lor numele lui Yasser Arafat, liderul lor istoric. Alţii au ales nume precum Castro, Che Guevara, Chavez -- personalităţi din America de Sud care au susţinut cauza palestiniană.

În Hebron, există, de asemenea, un bărbat denumit Carter Abu Isneyna, în semn de apreciere pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter, care a încercat să convingă Israelul să pună capăt ocupaţiei şi a condus negocierile de pace de la Camp David între Israel şi Egipt.

Qaďs Hussein Omar a primit la naştere numele de Saddam Hussein şi povesteşte la rândul său că această alegere a părinţilor săi i-a adus bătăi regulate din partea soldaţilor israelieni şi spitalizări.

"Numele meu a fost sursa unor suferinţe psihologice şi fizice", a declarat bărbatul, care confruntat cu dificultatea de a călători, şi-a schimbat numele în urmă cu şapte ani.

Pe de altă pate, Niji Obeid, un arab israelian creştin care încearcă să încurajeze membrii comunităţii sale să se înroleze în armata israeliană, a dat fiului său numele lui Menahem Begin, un fost prim-ministru israelian de dreapta. "Mi-a plăcut acest conducător, a fost prietenul meu, aşa că i-am dat fiului meu numele Begin Obeid. El serveşte în marina israeliană", a povestit acesta.

Un alt arab creştin, Wahid Nicola, şi-a numit fiul Benjamin Netanyahu, după victoria actualului prim-ministru israelian în alegerile din 1996, însă acesta, devenit între timp curier, a povestit că numele i-a cauzat probleme interminabile atunci când livra marfă în localităţile arabe.

El a vrut să şi-l schimbe, însă tatăl său, un membru al partidului lui Netanyahu, Likud, s-a opus, potrivit presei.

Ne puteți urmări și pe Google News