HERA:" Ştiţi cum a spus Mircea Geoană la reînscăunarea lui Adrian Năstase? Că PSD îşi valorifică talentele. PDL cu talentele, PSD cu talentele. O ţară de talentaţi."
Alegerea Elenei Băsescu în funcţia de secretar general al tinerilor din PDL ar putea fi o veste bună. Are două valenţe: e o figură nouă cu un nume vechi. Cunoaşteţi argumentul imbatabil adus de tânăra Elena la acuzaţiile de nepotism? Aşa cum tatăl ei i-a convins pe alţii să intre în PDL, a convins-o şi pe ea; e tradiţie politică, nu nepotism. Drăguţ, nu?
Serios vorbind, există două realităţi paralele în politica din România: pe de o parte, e realitatea din discursuri, pe de altă parte, cea de pe teren. Drama e că sunt paralele atât de perfecte încât par că nu se vor atinge niciodată, nici măcar din greşeală.
Toată lumea vorbeşte despre necesitatea schimbării clasei politice pe care ne-am obişnuit să o numim coruptă, consumată, rădăcină a răului societăţii româneşti. Se vorbeşte obsedant despre alegerile uninominale. Încă n-avem o lege, iar cea care se va naşte în ultima clipă pare o şmecherie. Toţi liderii politici fac paradă de tinerii pe care îi promovează, despre suflul lor nou şi despre cât de mult sunt ei sprijiniţi să înlocuiască vechea gardă. Vorbe întrebuinţate pe post de dame de consumaţie: te foloseşti de ele, apoi te întorci acasă, la famiglia.
Pe cine păcăleşte alegerea Elenei Băsescu în fruntea tinerilor PDL? Chiar, e cineva care îşi imaginează că mezina familiei Băsescu i-a impresionat pe junii pedelişti prin cine ştie ce viziune politică strălucită sau prin activism neobosit? Cine trebuie să roşească odată cu reînscăunarea tot mai hotărâtă a grupului Iliescu-Năstase-Mitrea la şefia PSD? E cineva care mai are îndrăzneala să vorbească despre reforma acestui partid în plină restauraţie? Ştiţi cum a spus Mircea Geoană? Că PSD îşi valorifică talentele. PDL cu talentele, PSD cu talentele. O ţară de talentaţi.
Cine va deconta pierderea de încredere a liberalilor în singurul partid liberal din România, din cauza gafelor incredibile gen taxele lui Păcuraru? Cine va aduna oalele sparte de alianţele contra naturii ale liberalilor cu pesediştii şi cine va sta să numere cât din merele aşa-zisului nucleu dur s-au pierdut odată cu perele câştigate prin rămânerea, la sacrificiu, în birourile de la Palatul Victoria?
Când, oare, îşi va da palme, de ruşine, liderul PRM care azi îşi laudă vreun coleg de partid mai acătări pentru ca mâine, când acesta îl lasă în urmă, să devină, în gura aceluiaşi trist personaj, un hoţ, o javră sau, după caz, un linge-blide? Cât de jos mai poate cădea un partid crăcănat între trei antene?
Până unde poate merge ipocrizia unui politician inteligent care a ales să-şi promoveze partidul, în alegerile locale, anunţând că sprijină candidaţi ai altor partide acolo unde n-are candidaţi proprii (şi n-are decât în 2-3 locuri)? Mă refer, desigur, la Cozmin Guşă, care merge la Slatina cu PDL, la Constanţa cu PSD şi, probabil, cu tot spectrul politic de 4-5 ori la rând, că lista oraşelor e mare.
E o revoltă în toate aceste întrebări pentru că oamenii de la butoane au reuşit să ne păcălească, iar şi iar, şi să ne pună din nou în faţa votului negativ. Am spus de multe ori că în România e fain pentru că n-ai timp să te plictiseşti. N-aveţi, oameni buni, chef să vă plictisiţi cu campanii ecologiste, cu proiecte urbane, cu bârfe mondene sau măcar cu literatură sănătoasă, ca înainte de internet şi TV?
Recomandările noastre
