"Partidul Naţional Liberal e pe cale să-şi dea lovitura de graţie: oficializarea unei prietenii politice de neînţeles cu PSD-ul lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase."
Nu e doar o construcţie anti-Băsescu, pare una pro-ciolan. Am spus-o de mai multe ori: faptul că şi-a dus mandatul până la capăt e un merit incontestabil al premierului Călin Popescu-Tăriceanu şi un plus pentru liberali (în ciuda guvernării contestabile din a doua parte a anului 2007 şi a rezultatelor incerte din aceeaşi perioadă). În cea mai mare parte, guvernarea a fost o luptă de uzură cu preşedintele Traian Băsescu şi cu cei din partidul prezidenţial, oricum s-a numit el la un moment dat. Se spune că ceea ce nu te omoară, te întăreşte.
Alianţele pe care le-au făcut în parlament la învestirea cabinetului Tăriceanu 2, la moţiuni de cenzură, la asumări ale răspunderii sau la promovarea unor legi (bugetul, de exemplu) sunt de înţeles şi fac parte din regula jocului.
Politica te învaţă că, uneori, contează mai mult politica de alianţe decât vitejia pe câmpul de luptă. Am aflat şi asta. Dar astfel cresc şansele să constaţi, la final, că ăia care câştigă sunt alţii decât cei care au purtat războiul. Aşa se nasc tragediile.
Acesta e riscul pe care liderii PNL par dispuşi să şi-l asume cu candoare. Ce miză are PNL în anul de graţie 2008? Partidul liberalilor a dovedit că se poate baza pe 10-11-12% din voturi, chiar şi în condiţiile unor scandaluri răsunătoare, precum „Demisia lui Răzgândeanu“, „Caltaboşii lui Remeş“, „Bileţelul“, „Accidentul lui Orban“ şi altele. Părea că nimic nu poate zdruncina asta. 10-12% nu e mult. Dar deloc puţin. Este chiar ceva remarcabil într-o ţară ca România, cu încă foarte multe reflexe socialiste, cu sărăcie şi credinţa în nevoia de stat-tătuc.
Conducerea PNL e însă pe cale să dea o lovitură mortală fix în miezul electoratului său fidel: să oficializeze o alianţă contra naturii cu PSD. Calculul e greşit, pentru că porneşte de la premisa că pe liberali i-ar uni ura, lupta anti- Băsescu. În realitate, pe cei care votează PNL, nu pe cei care tânjesc după funcţii, îi uneşte împărtăşirea principiilor liberale. Şi încă ceva: ei sunt profund anti-PSD, profund anti-Iliescu. O alianţă pe faţă cu PSD îi va trimite acasă, va îngroşa numărul nehotărâţilor.
Acestea fiind pierderile previzibile, ce speră conducerea liberală să obţină prin transmiterea mesajului de dezlegare la alianţe electorale cu PSD (în turul al doilea al localelor)? Eu cred că miza nu sunt cele câteva primării de orăşele sau comune, pe care le-ar aduce astfel de alianţe. Până la urmă, înţelegeri punctuale s-au făcut şi se vor face în tot felul de formule (nu m-aş mira prea tare nici dacă în vreun târg transilvan s-ar întâmpla ca peremiştii, să zicem, ar bate palma cu udemeriştii, ca să-i frâneze pe pecemişti). Declaraţiile publice de dezlegare la PSD înseamnă altceva: o obligaţie asumată în negocieri. În schimbul lor, guvernul PNL mai primeşte un răgaz, poate ultimul de care mai avea nevoie. Târgul le e de folos în special (sau numai) demnitarilor PNL aflaţi în funcţie, care îşi asigură astfel câteva luni cât de cât liniştite în fotolii. Ceea ce e trist.
