Henry Ford, singurul magnat american care l-a influențat pe Hitler
- Florian Olteanu
- 30 septembrie 2023, 11:37
Henry Ford, singurul magnat american care l-a influențat pe Hitler. Cum a reușit magnatul american să fie lăudat de Hitler și chiar să îl facă pe Fuhrer să aibă planul de a-l decora.
Henry Ford, singurul magnat american care l-a influențat pe Hitler. Cum a reușit magnatul american să fie lăudat de Hitler și chiar să îl facă pe Fuhrer să aibă planul de a-l decora.
Henry Ford s-a născut la 30 iulie 1863. A trăit până la 7 aprilie 1947, fiind practic cel care a revoluționat istoria auto mondială. Începând din 1915, când deja omenirea era în Primul Război Mondial și Henry Ford deja producea mașinile sale care erau prezente în toată America, reprezentând cel puțin 65% din ceea ce circula pe patru roți în America de Nord. El a considerat că patronul trebuie să se ocupe de angajați să nu existe sindicate, care au în spate anarhiști și evrei.
Henry Ford a fost cel mai antisemit om de afaceri american. În 1919, a cumpărat The Dearbon Independent (Chicago ca oraș metropolă a nordului SUA în statul Illinois a avut la origine Fortul Dearbon cu 100 locuitori, militari și civili, punct strategic pe malul râului numit de indienii nord-americani Checagua) și acolo a dat frâu liber ideilor sale antisemite.
Henry Ford sursă de inspirație pentru Mein Kampf
Baldur von Schirah viitor lider al Hitlersjugend, Tineretul Nazist a spus la Nurnberg că a devenit anti-semit citind lucrarea lui Henry Ford, The International Jew, care a fost tradusă în germană. Chiar New York Times scria că Hitler ar fi avut portretul lui Ford în biroul lui, alături de cartea lui Ford tradusă în germană.
Hitler chiar scrisese la un moment dat „se pare că domnul Gustav Stresemann lucrează la un sistem, tot așa cum Ford a lucrat mult timp la sistemul său”.
Henry Ford, calificat pentru decorația germană Ordinul Vulturului German
Deși Ford nu a avut niciodată fabrici în Reich, modul cum a produs pe banda de producție celebrul Model -T, accesibil pentru americani a servit ca modalitate de planificare a producției „Mașinii Poporului” - Volkswagen, celebra broscuță pe care fiecare cetățean al Reichului o putea avea după un minim de economisire.
Deși Hitler îi ceruse lui Ford să construoască o fabrică în Germania, magnatul american a refuzat.
S-a afirmat că afacerile lui Ford cu Germania nazistă au continuat cel puțin până în aprilie 1942, deși SUA declaraseră război Japoniei, aliata Germaniei în decembrie 1941.
Deși au fost voci care au arătat că Ford ar fi putut finanța NSDAP, chiar Hitler a dezmințit în timpul vieții sale această informație.
Sursa foto: IMDb