HALEP a părăsit Australian Open. BEGU continuă

HALEP a părăsit Australian Open. BEGU continuă

Simona Halep a fost învinsă de americanca Shelby Rogers, cu 6-3, 6-1, luni, la Melbourne, în runda inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului. Irina Begu s-a calificat în turul secund.

Halep și Rogers (locul 57 WTA) s-au mai întâlnit o singură dată până în prezent, la ediția 2015 de la US Open, românca impunându-se atunci în două seturi (6-2, 6-3), în turul al treilea. La a șaptea sa prezență la Australian Open, Halep are cele mai bune rezultate la edițiile din 2014 și 2015, când a ajuns până în fața sferturilor de finală.

Irina Begu (cap de serie numărul 27, 29 WTA) s-a calificat în turul secund, după 5-7, 6-3, 6-4 cu kazaha Iaroslava Șvedova (39 WTA), în 2 ore și 18 minute. Fiecare jucătoare a avut câte 3 ași, Begu a comis 8 duble greșeli, iar Șvedova 3.

Luni joacă și Sorana Cîrstea cu rusoaica Irina Hromaceva, iar marți vor evolua în primul tur celelalte două românce de pe tabloul principal de simplu, Monica Niculescu (împotriva rusoaicei Ana Blinkova) și Ana Bogdan (contra rusoaicei Elena Vesnina).

Ne puteți urmări și pe Google News