Din momentul în care domnul Nae Cațavencu, unul dintre politicienii paradigmatici ai României, om important, avocat, proprietar de ziar și prezident de ONG, cu o admirabilă piruetă retorică, a rostit vorbele: ”... că noi, ce aclamăm?
Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în țara noastră!” și grupul său de susținători, toți unul și unul, l-au acalamat entuziast cu strigăte de ”Bravo!”, un orizont nou s-a deschis pentru națiune. De fapt, nu știu dacă aceste vorbe mărețe au creat orizontul despre care zic ori el era acolo, de mai de mult, și atunci vorbele acestea doar l-au înseninat lăsîndu-ne să-l vedem și să ne minunăm de el. Care va să zică, nu știu dacă vorbele marelui domn` Nae au pus bazele unei noi gîndiri ori au clarificat într-o formulă de geniu una deja existentă. În fond, nu contează: descoperită de el sau de alții înaintea lui, fapt e că aclamarea muncii care nu se face cu ”Bravo!” și aplauze furtunoase este, în zilele noastre, un sport național. De ziua muncii, poate că pare un pic insolent să gîndesc așa, dar nu vă grăbiți, stați să vedeți ce vreau să spun – vorba altui mare înețelept român, un adevărat Socrate autohton, venerabilul Zaharia Trahanache, într-o soțietate fără morală și fără prințip, nu merge s-o iei la iuțeală, trebuie să ai puțintică răbdare.
Cînd văd cît muncește primul-ministru, cel dintîi lucrător al țării, parcă-mi vine să mă rușinez că am început acest articol așa, cu vorbele lui Cațavencu. Să dai din gură la televizor în fiecare seară, ba la Antena 3, ba la RTV, rugmegînd aceleași vorbe despre același Băsescu de doi ani (nu mai pun vremea în care nu era prim-ministru), zău, nu e ușor. Muncă, nene! Dar mă gîndesc și la cît de mult muncește deja faimoasa ”echipă V.P.”, care îl pozează și-l postează cu regularitate, ba chiar îi mai și ține facebook-ul activ. În fine, în aceste zile de mîndrie muncitoarească, mă gîndesc și la partid – așa e firesc, așa am fost învățați, nu? La Partidul Social-Democrat, singurul partid la care e corect să ne gîndim de 1 mai, pentru că el este eredele legitim și unic al Partidului Comunist, cel care ne-a învățat cum se trăiește 1 mai. Un partid al muncii!
În vremea din urmă, mersul societății ne arată că tradiția aclamării muncii care nu se face s-a îmbogățit și, cum ar spune Ion Iliescu, s-a dezvoltat creator. Remarcăm, așadar, că a munci nu e neapărat echivalent cu a lucra. Munca, presupune un efort. Lucrul, presupune un efort eficient. De aceea într-o limbă românească mai veche și, măcar în privința aceasta mai precisă, munca era sinonimă cu chinul. Se vorbea despre ”muncile lui Sisif”, despre ”muncile Iadului” sau despre ”supunerea la munci” ca echivalent al torturii. A lucra, vine din latinescul lucubro, lucrubrare, care însemna a produce ceva în timpul nopții, la lumina lumînării – cel mai direct derivat este englezescul to lucubrate, cuvînt folosit mai rar, livresc astăzi, care înseamnă studiu serios (eventual desfășurat peste noapte), ca cel practicat adesea de intelectuali și evocă, în sens figurat, orice efort de natură academică ori intelectual-creativă cu un anumit, clar, sens și o anumită finalitate. Mai des decît munca și lucrul, însă, întîlnim în lumea noastră ocuparea. ”Sînt ocupat!” spunem foarte des, cu un aer un pic excedat. Lesne de înțeles că, deși e folosit adesea în sens de ”muncă” ori de ”lucru”, a fi ocupat nu înseamnă nici una nici alta. A fi ocupat înseamnă a nu fi disponibil pentru ceva anume. De cele mai multe ori, sîntem ocupați pentru unii, dar disponibili pentru alții. Rarisim există o situație înc are sîntem ocupați pentru oricine și orice. Motivul pentru care cineva e ocupat, motivul care îl/o ocupă poate fi oricare, nu neapărat munca.
După această sumară precizare a termenilor, în ziua liberă de 1 mai 2014, zic că românii sînt, în general, ocupați, unii dintre ei muncesc, dar relativ puțini lucrează. Dacă veți fi de acord cu mine, atunci nu vom mai privi măreața vorbă a dlui Cațavencu ca pe ceva contradictoriu și lipsit de sens. De altfel, nu am auzit la alte popoare să se ureze cuiva care tocmai începe ziua de lucru, ”serviciu ușor!”. Idealul pe care această urare cvasi-unanimă în România îl subîntinde este acela al unei zile de lucru în care să nu se întîmple nimic sau să nu se întîmple mare lucru – tot ceea ce i se va cere lucrătorului să fie ușor, adică să nu-i tulbure liniștea. Mai există și urarea ”Spor!”, mult mai plină de imbold decît ”Serviciu ușor!”, dar veți fi de acord cu mine aceasta din urmă e mult mai folosită. De-aia zic și eu, cu ocazia zilei de 1 mai, alături de întreg poporul, de toți oamenii muncii de la orașe și de la sate, că doresc guvernului, partidului, primului-ministru personal, serviciu ușor! Și, firește, onoare muncii!
Recomandările noastre
