Guvernul României face noi angajări în funcții de top

Guvernul României face noi angajări în funcții de topGuvern. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Guvernul României a făcut joi o serie de schimbări importante la conducerea unor instituții-cheie, inclusiv în domeniul protecției mediului.

Guvernul României, reorganizare în interiorul Executivului

Raluca Giorgiana Dumitrescu (PSD) a fost numită în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al noii Agenții Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, potrivit unei decizii semnate de premierul Marcel Ciolacu și publicate în Monitorul Oficial.

Marcel Ciolacu continuă reorganizarea în interiorul Executivului. Pe cine a numit premierul și pe cine a dat afară.

Totodată, funcția de vicepreședinte al instituției va fi ocupată de Andra-Sabrina Stroe (PNL), conform unei alte decizii adoptate de prim-ministrul Ciolacu.

Fuziune între două instituții renumite

Aceste schimbări vin în urma fuziunii dintre Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, unificare decisă de Guvern în aceeași zi. Noua entitate va funcționa cu un număr total de 2.001 posturi.

În urma reorganizării, Laurențiu-Alexandru Păștinaru, fost președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, și Eugen Ioan Cozma, fost vicepreședinte al ANPM, au fost eliberați din funcție.

ANPM

ANPM / sursa foto: Facebook

Alături de aceste modificări, premierul Marcel Ciolacu a semnat și alte decizii care vizează conducerea unor instituții guvernamentale.

Guvernul României schimbă secretarii de stat

Astfel, Cosmin Gabriel Tabără Amânar a fost numit vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale pentru Sport. Acesta îl înlocuiește pe Sebastian-Gabriel Toncean, care și-a exprimat dorința de a fi eliberat din funcție.

De asemenea, Daniel-George Surdu a fost desemnat secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

O altă schimbare importantă s-a produs la Ministerul Educației și Cercetării, unde Ionel-Florian Lixandru a fost eliberat din funcția de secretar de stat.

Aceste modificări fac parte dintr-un amplu proces de reorganizare a instituțiilor guvernamentale și de eficientizare a activității acestora.