Guvernul promite UE că măreşte puşcăriile

Guvernul promite UE că măreşte puşcăriile

Ministerul Justiţiei trimite astăzi Uniunii Europene „Calendarul de măsuri 2018-2024 pentru soluţionarea supra-aglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie”. Documentul a fost aprobat în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută şi a fost elaborat ca urmare a unei hotărâri pilot pronunţată de CEDO în data de 25 aprilie 2017.

În sistemul penitenciar din România sunt peste 23.000 de persoane private de libertate, în condiţiile în care capacitatea de cazare este de doar 18.790, astfel că indicele mediu de ocupare este de 121,54%. Din această cauză, cea mai importantă promisiune a Ministerului Justiţiei se referă la faptul că, în următorii 6 ani, vor fi create 8.095 de noi locuri de detenţie şi vor fi modernizate alte 1.351.

„Urmare producerii reformei penale de mare profunzime efectuate în România se constată, pe de o parte, faptul că deficitul de număr de locuri de detenţie a scăzut de la 18.000 – necesar constatat în 2012 la 4.300 - necesar estimat în 2017, în timp ce cazurile în supraveghere a sistemului de probaţiune au crescut de aproximativ 5 ori, de la 20.000 cazuri înregistrate în 2012, la un număr estimat de 100.000 pentru 2017”, se arată în document.

Va fi introdusă brăţara electronică de supraveghere

Ne puteți urmări și pe Google News

În acelaşi document, România promite să realizeze modificări legislative care să ducă la reducerea numărului de persoane aflate în detenţie, cea mai importantă fiind introducerea supravegherii electronice (brăţara electronic – n.r.), care va fi introdusă în a doua jumătate a acestui an.

Este analizată, totodată, oportunitatea promovării unui recurs în interesul legii în materia cererilor de liberare condiţionată, termenul de realizare fiind primul trimestru al acestui an.

Calendarul mai prevede adoptarea legii privind Statutul personalului de probaţiune, alături de alte opt măsuri propuse cu privire la implementarea instrumentelor prevăzute de cadrul general de reglementare a noilor sancţiuni neprivative de libertate, precum şi constituirea garanţiilor pentru exercitarea atribuţiilor specifice, termenul de implementare fiind semestrul al doilea al acestui an.

Mii de plângeri la CEDO din cauza închisorilor 

Din datele centralizate de Ministerul Afacerilor Externe reiese că, la data de 30 octombrie 2017, pe rolul CEDO era înregistrat aproximativ 8.000 de cereri în care se invoca încălcarea prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la interzicerea torturii, sub aspectul condiţiilor materiale de detenţie din penitenciarele româneşti. Ministerul Justiţiei întreprinde o analiză cu privire la adoptarea unor modificări legislative în vederea acordării unei compensaţii financiare pentru persoanele care au acţiuni pe rolul CEDO sau care au vocaţia de a deschide o acţiune, termenul de rezolvare fiind primul semestru al acestui an