Guvernul de la Chișinău pregătește o lege pentru utilizarea bunurilor confiscate

Guvernul de la Chișinău pregătește o lege pentru utilizarea bunurilor confiscateSursa foto: newsmaker.md

Bunurile confiscate și banii obținuți de stat în urma confiscărilor nu vor mai rămâne nefolosite. Un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției propune ca aceste bunuri confiscate să fie redirecționate către domenii de interes public, precum educația, sănătatea, protecția socială și proiectele comunitare care susțin dezvoltarea locală.

Bani, tichete

Bani. Sursa foto: Pixabay

Proiectul pune accent pe sprijinirea grupurilor vulnerabile. Este vorba despre persoane care, din cauza sărăciei, bolii sau altor factori, nu au acces la servicii de bază. Guvernul urmează să discute această inițiativă în ședința din 9 iulie, scrie newsmaker.md. Dacă va fi aprobat, bunurile confiscate nu vor mai rămâne ani întregi în depozite. Ele vor deveni o sursă reală de sprijin pentru comunități, instituții și cetățeni.

Cum vor fi distribuiți banii

Potrivit inițiativei legislative, fondurile rezultate din valorificarea bunurilor confiscate vor fi împărțite după un algoritm clar:

Bunurile vor fi gestionate de ARBI

De evidența și propunerea pentru redistribuire a bunurilor se va ocupa Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), care funcționează în cadrul Centrului Național Anticorupție. Agenția va evalua bunurile disponibile și va stabili care pot fi oferite gratuit unor autorități publice, organizații neguvernamentale sau administrații locale.

Această procedură se va face pe baza solicitărilor oficiale și doar după aprobarea unei comisii speciale.

Comisie pentru transparență

Proiectul mai prevede înființarea unei Comisii pentru gestionarea bunurilor confiscate. Aceasta va fi formată din reprezentanți ai mai multor ministere, dar și din membri ai societății civile, cu rol consultativ. Aceștia vor analiza toate cererile și vor decide, prin vot, cui vor fi distribuite bunurile sau fondurile.

Aliniere la standardele europene

Autoritățile spun că proiectul face parte dintr-un proces mai amplu de reformă a justiției. Moldova vrea să se alinieze la standardele europene în ceea ce privește recuperarea prejudiciilor și utilizarea bunurilor confiscate, așa cum se întâmplă în alte state membre ale UE.