Împotriva ''unui drept la migraţie''.

Formaţiunea de extremă dreapta a susţinut o campanie intensă, de câteva săptămâni, pentru ca Viena să boicoteze acest text, care este considerat primul document internaţional privind gestionarea migraţiei. Ţările ONU, cu excepţia SUA, au aprobat documentul în iulie. Câteva zile mai târziu, Ungaria a anunţat retragerea sa din acest acord. Primul său ministru, Viktor Orban, este ostil pe faţă privind o migraţie non-europeană. El a estimat că acest pact va ''incita'' milioane de oameni să pornească într-un exod nesfârşit, biblic''. ''Austria refuză posibilitatea ca pactul privind migraţia să stabilească un nou drept internaţional, care să poată fi intrepretat astfel'', a declarat vicecancelarul şi şeful FPO, Heinz-Christan Strache.  Extrema dreaptă l-a aplaudat. În Germania, Alice Weidel, copreşedinta partidului de extremă dreapta AFD, a salutat această decizie pe Twitter considerând că Germania va trebui să procedeze la fel. În Franţa, Marine Le Pen, estimează că ''bunul simţ revine în Europa''. Matteo Salvini, în Italia, încă aşteaptă.

Austria în fruntea unui ''bloc al Estului reacţionar''

Opoziţia austriacă a denunţat foarte viguros acest anunţ, acuzând guvernul că distruge reputaţia internaţională a ţării. Eurodeputatul verzilor, Michel Reimon, a estimat că decizia arată că Austria ''nu face parte doar dintr-un bloc al Estului reacţionar, dar chiar îl conduce''. Comisia europeană a considerat ''regretabilă'' hotărârea Austriei, ţară care este, până la sfârşitul anului, la preşedinţia rotativă a UE. Berlinul a apărat însă acest acord al ONU, negociat luni de zile, care ''caută să găsească soluţii globale la fenomenul migraţiei''.

Principalele puncte ale pactului

Pactul ONU preconizează cu tărie întărirea cooperării internaţionale pentru a administra imigraţia. ONU face o listă cu o serie de principii ca: apărarea drepturilor omului, ale copiilor, recunoaşterea suveranităţii naţionale, etc. şi cuprinde un catalog de măsuri pentru a ajuta ţările să facă faţă migraţiilor: ameliorarea informaţiei, măsuri pentru o mai bună integrare a migranţilor, schimburi de expertize, titrează Le Parisien.