Editura Evenimentul si Capital

Se anunță o lună decisivă cu un Guvern incomplet și un PSD lovit

Autor: | | 1 Comentarii | 111 Vizualizari

Președintele Klaus Iohannis nu a semnat decretele de remaniere trimise de premierul Viorica Dăncilă și nici demisiile pentru Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării, și pentru Lucian Șova, ministrul Transporturilor. Social-democrații au sesizat CCR pentru a soluţiona blocajul creat de șeful statului prin amânarea numirii înlocuitorilor celor doi, Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici.

În timp ce premierul îl acuză pe președinte de jocuri politice, Iohannis susține că social-democrații nu mai au abilități de a guverna. Șeful statului a transmis că nu va lua nicio decizie până nu se va pronunța CCR. „Dacă s-a ajuns în această fază, să se cheme CCR, bineînțeles că voi aștepta decizia CCR, după care voi acționa constituțional. Deocamdată nu mai fac nimic în această speță”, a spus președintele.

Intervenția CCR lungește procesul

CCR a dat termen pentru cele două părți, Președinție și Guvern, până pe 13 decembrie să transmită punctele de vedere în legătură cu sesizarea unui conflict juridic de natură constituțională în ceea ce privește remanierea celor doi miniștri. Astfel, finalul de an poate păstra incertitudinea din jurul Guvernului Dăncilă, care, de la 1 ianuarie, preia președinția Consiliului Uniunii Europene.

Președinția Consiliului UE, motiv de scandal

Președintele și premierul se contrazic de ceva timp pe tema președinției Consiliului Uniunii Europene. Inițial, șeful statului a spus că Guvernul Dăncilă nu e capabil să preia președinția instituției europene, apoi a rectificat și a spus că problemele sunt pe plan intern. Dăncilă a declarat că deciziile președintelui afectează mandatul României la șefia Consiliului UE pentru că miniștrii care își așteaptă sentința nu au deplină autoritate pentru a-și exercita atribuțiile. „Ne dorim să exercităm cu succes Preşedinţia rotativă în toate domeniile de activitate, iar acest lucru se poate face doar conferind întreaga autoritate şi legitimitate tuturor miniştrilor din Cabinet. Nu ne putem permite să schimbăm miniştrii după ce au fost preluate dosarele, după ce au fost stabilite priorităţile pe fiecare domeniu în parte. De aceea, astăzi am sesizat Curtea Constituţională a României pentru a soluţiona acest blocaj creat de domnul preşedinte”, a afirmat Dăncilă.

Unul activ, celălalt pasiv

Lucian Șova, remaniatul, iar mai apoi demisionarul de la Transporturi, nu pare că vrea să-și părăsească postul. În ultima perioadă este din ce în ce mai prezent, merge în deplasări și face controale pe traseele viitoarelor autostrăzi. De asemenea, a preluat cu surle și trâmbițe președinția Consiliului UE pe domeniul Transporturilor, fără să știe măcar dacă îl va prinde noul an în această funcție și a afirmat că va fi ministru până va decide șeful statului. „Până la apariţia unui decret prezidenţial de nominalizare sunt Lucian Şova, ministru al Transporturilor, şi ştiu bine ce fac şi fac bine ce ştiu”, a spus demnitarul. Spre deosebire de Șova, Paul Stănescu își așteaptă sentința în liniște. Ministerul Dezvoltării pare că a fost lăsat de izbeliște, demisionarul nu a mai avut apariții publice și nu a fost nici la Bruxelles să preia dosarul pe domeniul său. Stănescu este pasibil și de excludere, mai ales că a fost unul dintre „liderii puciști” care, spre deosebire de colegii săi, Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu, a fost păstrat în partid. Social-democrații au astăzi o ședință CEx, care se lasă de obicei cu înlăturări din partid, și pregătesc și două reuniuni, Consiliul Naţional şi Comitetul Executiv Naţional, pe 16 decembrie. Șeful demisionar de la Dezvoltrare pare că preferă să stea în umbră și de teama unui linșaj. Evenimentul zilei a contactat mai mulți socialdemocrați, însă nu au răspuns sau nu au dorit să comenteze situația din Guvern și din PSD.

Mircea Badea, ce REACTIE! Ce a putut sa spuna despre CNA jurnalistul! De NECREZUT

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI