Celebrul HACKER Guccifer A FOST ELIBERAT condiţionat

Celebrul HACKER Guccifer A FOST ELIBERAT condiţionat

Hackerul Marcel Lehel Lazăr, cunoscut sub apelativele de “Guccifer” şi “Micul Fum”, a fost eliberat condiționat, astăzi, din Penitenciarul Deva, el fiind condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a spart conturile de e-mail ale mai multor personalităţi din SUA cum ar fi Colin Powell, Sidney Blumenthal - un apropiat al lui Hillary Clinton, membri ai familiilor Bush și Rockefeller, dar și ale unor vedete din SUA.

Pe 10 septembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de extrădare în Statele Unite ale Americii a lui “Guccifer”, iar predarea acestuia a fost amânată până la data punerii în libertate, ca urmare a liberării condiţionate sau a executării până la termen a pedepsei de 7 ani închisoare pe care o are în România.

"Instanţa admite contestaţia formulată de condamnat împotriva sentinţei penale 974/2018 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul 6478/221/2018, desfiinţează integral sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, admite cererea formulată de condamnat, în prezent deţinut în Penitenciarul Deva, şi dispune liberarea condiţionată a acestuia din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1667/2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia Penală", a declarat, pentru agerpres.ro, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Marcel Lehel Lazăr, alias "Guccifer" sau "Micul Fum", a devenit celebru după ce a spart conturile de e-mail ale unor personalităţi din România şi America.

Ne puteți urmări și pe Google News

În vârstă de 46 de ani, bărbatul a fost condamnat în septembrie 2016 la 52 de luni de închisoare de către un tribunal federal din oraşul Alexandria, statul american Virginia.

"Guccifer" a pledat vinovat la acuzaţiile de furt de identitate cu circumstanţe agravante şi acces neautorizat la computere, după ce a fost extrădat din România în SUA.

Lazăr a declarat în diverse interviuri că ar fi spart serverul privat al fostului secretar de stat american Hillary Clinton de la locuinţa acesteia din Chappaqua, New York, însă oficiali ai serviciilor de securitate naţională au respins afirmaţiile acestuia, pe care le-au calificat drept nefondate.

Hackerul este bănuit că ar fi spart circa 100 de conturi de e-mail în perioada 2012-2014. Printre persoanele vizate s-ar număra fostul secretar de stat american Colin Powell, o rudă a fostului preşedinte american George W. Bush şi Sidney Blumenthal, un apropiat al lui Hillary Clinton.

În România, Marcel Lazăr Lehel a primit, în 2014, o condamnare de 7 ani închisoare, el fiind acuzat că a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidenţiale aflate în poşta electronică. Printre persoanele ale căror e-mailuri ar fi fost sparte de "Guccifer" s-ar afla fostul director al SRI George Maior şi europarlamentarul Corina Creţu.