Grumpy Cat, a fost senzatia  internetului

Familia a anunţat astăzi că pisica de șapte ani a murit în brațele proprietarului său marți, potrivit anunţului de pe social media.  "În ciuda îngrijirii pe care a primit-o de la cei mai buni profesioniștii, precum și de familia ei foarte iubitoare, Grumpy a întâmpinat complicații de la o infecție urinară care, din păcate, a devenit prea dificilă pentru ca ea să o poată depăși", se mai spune în anunţ. 

"A murit pașnic în dimineața zilei de marți, 14 mai, acasă în brațele mamei sale, Tabatha" spune familia sa.

Grumpy Cat a devenit faimoasă după ce poze cu ea, în care o arăta permanent supărată/morocănoasă, s-au viralizat pe internet. Aceasta era mimica ei, spuneau stăpânii. 

Fanii au fost devastați la aflarea veştii despre moartea ei, întrebându-se de ce a fost luată la o vârstă aşa de fragedă. 

"În afară de a fi copilul nostru și un membru prețuit al familiei, Grumpy Cat a ajutat milioane de oameni să zâmbească în toată lumea – chiar şi atunci când era dificil. Spiritul ei va continua să trăiască prin fanii ei de pretutindeni", este anunţul postat pe contul oficial  Grumpy Cat

Grumpy Cat a devenit totodată imaginea mai multor produse câştigând sume imense de bani. Dar, cu siguranţă aţi văzut-o şi în filmul  „Worst Christmas Ever”, o comedie în care felina are rolul principal.

Grumpy Cat „pisica morocănoasă” s-a născut în 4 aprilie 2012, iar numele ei real este Tardar Sauce.  Pisica este femelă și este populară pe internet din cauza expresiei faciale. Stăpâna sa, Tabatha Bundesen, a declarat că mimica morocănoasă a pisicii se datorează unei forme bizare de nanism.

Felina a devenit celebră dupa ce fratele stăpanei a publicat mai multe poze pe site-ul de socializare Reddit. La început, utilizatorii au presupus că este vorba despre o fotografie prelucrată, fapt care i-a determinat pe stăpâni să posteze și videoclipuri cu felina pentru a convinge lumea că aceasta este expresia facială.

 

Te-ar putea interesa și: