buget / sursa foto: dreamstime.comPreședintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a insistat, din nou, miercuri, cu privire la obligarea românilor harnici să plătească privilegiile bugetarilor și dezastrul fiscal produs de guvernele din care a făcut parte prin așa-numita „taxă de solidaritate”.
Grindeanu: Nu este corect să discut despre negocierile interne
„Nu este corect să discut despre negocierile interne înainte de a ajunge la o concluzie. Sper ca argumentele să fie convingătoare. Vom lăsa veniturile mici și mijlocii neafectate, în timp ce vom impune taxe suplimentare pe veniturile mari și foarte mari, astfel încât să nu fie necesară o creștere a TVA-ului.
Trebuie să încurajăm tranzacțiile interbancare în locul celor în numerar, motiv pentru care nu susținem această taxă. Este esențial să avem un stat mai eficient, iar în anumite domenii există o nevoie urgentă de reformă. De exemplu, indemnizațiile din consiliile de administrație trebuie reglementate rapid, în săptămânile următoare”, a susținut președintele interimar al PSD.
Grindeanu, despre importanța bugetului pentru ministerul Transporturilor
Sorin Grindeanu, liderul PSD și ministrul Transporturilor, a subliniat importanța bugetului pentru ministerul său. El a afirmat că a preluat ministerul cu un buget triplu, ceea ce a permis realizarea de autostrăzi. Menținerea acestui buget ar aduce aceleași beneficii.

Sorin Grindeanu- sursa foto- facebook/Sorin Grindeanu
„Am preluat ministerul cu un buget triplu. După cum știți, am construit mulți kilometri de autostradă, iar dacă acest buget va fi menținut, în trei ani vom avea rețeaua de autostrăzi pe care ne-o dorim în România. Nu este vorba despre tăieri de fonduri, ci despre prioritizare. La Transporturi, marile proiecte sunt finanțate din fonduri europene”, a declarat Grindeanu.
Autostrada Sibiu-Pitești, parte din Coridorul 4 Paneuropean
Ministrul a anunțat miercuri că, în curând, se va putea circula pe toți cei 30,35 km ai Secțiunii 5 Curtea de Argeș-Pitești din autostrada A1.
„În scurt timp, se va putea circula pe toți cei 30,35 km ai Secțiunii 5 (Curtea de Argeș-Pitești)! Odată cu deschiderea ultimului sector, de 14,57 km, între Nodurile rutiere Băiculești și Curtea de Argeș, va fi posibilă circulația pe autostradă până la București, pe o distanță de aproximativ 140 km”, a transmis Sorin Grindeanu.
Autostrada Sibiu-Pitești, cu o lungime de 122,11 km, face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Rin-Dunăre) și reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră din România. Această autostradă, tronson al Autostrăzii A1, construită cu fonduri europene, va fi prima care va traversa Munții Carpați, asigurând astfel conexiunea pe axa Est-Vest (Constanța-Nădlac).
În prezent, se află în construcție încă trei secțiuni ale acestei autostrăzi, între Curtea de Argeș și Boița, cu o lungime totală de 78,8 km.