Editura Evenimentul si Capital

Grindeanu în război cu Dragnea? Miză mare, declaraţii tari

Autor: | | 1 Comentarii | 2782 Vizualizari

Sorin Grindeanu a anunțat că Guvernul pe care îl conduce susţine legea graţierii în forma propusă iniţial, precizând însă că că nu susţine amendamentele adoptate miercuri de Comisia juridică a Senatului.

"Am mai spus-o şi o repet: Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia juridică a Senatului, referitor la graţierea faptelor de corupţie, nu au susţinerea Executivului", a scris Grindeanu pe Facebook.

Decizia Senatului

Majoritatea PSD din Comisia juridică a Senatului a votat, astăzi, grațierea faptelor de corupție - luare de mită, dare de mită, trafic de influență, adoptând propunerea formulată de senatorul PSD, Șerban Nicolae, dar și de senatorul PMP, Traian Băsescu.

Astfel, faptele de corupție vizate de grațiere ar fi: darea de mită, luarea de mită, trafic de influență și complicitate la trafic de influență. Senatul este prima cameră sesizată iar decizia finală va fi luată la votul final din plenul Parlamentului.

Senatorii jurişti au decis, în urmă cu o săptămână, prin adoptarea unui amendament la dezbaterea pe articole a proiectului de lege, ca pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, aplicate de instanţa de judecată, să se graţieze în întregime. Alt amendament adoptat prevede graţierea parţială cu 3 ani a pedepselor mai mari de 3 ani, dar mai mici de 10 ani. Totodată, senatorii jurişti au stabilit că pedepsele suspendate condiţionat sau sub supraveghere nu se grațiază.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI