Evenimentul Zilei > Economie > Grevă la cea mai mare fabrică din Timișoara
Grevă la cea mai mare fabrică din Timișoara

Grevă la cea mai mare fabrică din Timișoara

Muncitorii uneia din cele mai mari fabrici din Timișoara au intrat în grevă. Este vorba de producătorul de antene Kathrein, care se confruntă cu un protest al salariaților, demarat miercuri seară. Oamenii reclamă faptul că sunt prost plătiți și că li s-a propus o majorare salarială în bătaie de joc, de la 1 mai, de 9%.

Miercuri seara, și apoi joi, angajații Kathrein România au protestat în  curtea fabricii.  ”În realitate, salariile nete nu sunt nici pe jumătăte cât cele promise”, spun muncitorii.

Conform conducerii companiei, salariile mărite ar trebuie să fie plătite ca atare din data de 20 iunie. Muncitorii spun însă că majorarea, practic, nu se va simți, în contextul în care cifra de afaceri a firmei este de câteva zeci de milioane de euro pe an.

Pentru că situația a escaladat, azi e așteptat la Timișoara un reprezentant al companiei-mamă din Germania. Kathrein România a fost deschisă la Timișoara din anul 2000, principalul obiect de activitate fiind producţia de antene de comunicaţii mobile, antene de broadcast, antene de recepţie terestră şi antene comerciale de recepţie terestră.

Publicat in categoriile: Economie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: