Greșeala lui George Simion. Cum a salvat liderul AUR alianța PSD-PNL
- Dan Andronic
- 2 februarie 2024, 08:18
Alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale. O mișcare politică care va dezavantaja profund AUR.
Greșeala lui George Simion. Cred că mare parte din cei care citesc acest editorial au văzut imaginile cu desantul AUR care a dat buzna peste o ședință a PSD. Imagini cu țipete, afișe și îmbulzeală care parcă veneau din străfundurile politicii românești. O mișcare pe care George Simion nu o mai făcuse demult. De care nu mi-era dor, ca să fiu sincer. Pentru că nu cred că acesta este modelul de politică pe care trebuie să-l consacrăm. Mai ales că întotdeauna cei care copiază această matrice a gherilei politice o fac adăugând ceva. Care de fapt înseamnă în minus. Dar asta nu se mai poate schimba, așa că trecem la politica “băieților mari”.
În primul rând trebuie spus că operațiunea de comasare a alegerilor se afla într-un impas. PSD nu dorea să dea acest avantaj strategic PNL. De ce? Pentru că mai bine negociază viitoarea guvernare cu un partid liberal mai slab, decât cu unul care are peste 20 la sută din voturi. Cum ar putea fi comasarea alegerilor europarlamentare cu alegerile locale un avantaj pentru PNL, este doar o problemă de matematică. În România reală, sunt 3.180 de primari de localități mari sau mici. După alegerile din 2020 un număr de 1.362 aparțineau PSD, iar 1.232 erau membri PNL, adică în jur de 80 la sută. PSD avea în portofoliu 20 de președinți de Consilii Județene, PNL luase 17, iar UDMR 4. Din 41 de consilii județene, împărțiseră 41. Restul aleșilor erau la USR, PMP, Pro-România, foarte puțin la AUR, iar Diana ȘOȘoacă nu fusese încă inventată.
Deci, matematica politică ne spune că ideea comasării alegerilor va aduce un scor bun celor care au primari, consilieri, președinți de CJ, iar cuplarea cu listele la Parlamentul European va însemna un scor bun pentru PSD, PNL și UDMR. Miza alegerilor locale, resursele investite, dorința de a păstra poziția vor face ca voturile să se ducă în coșul celor mari.
Greșeala lui George Simion: lipsa de interes pentru structuri locale
Mai ales că alternativa AUR nu există la nivel local. Slaba organizare a partidului lui George Simion, dată de lipsa de interes pentru structurile din teritoriu, îi va face ca în alegerile locale să apară cu improvizații de ultim moment. Predilecția sa pentru jocuri politice de tipul desantului în ședința PSD îi asigură vizibilitate, dar nu îi aduce consistență. Alegerile se câștigă cu ajutorul imaginii, dar baza o constituie structura de la firul ierbii. Care în cazul AUR și ȘOȘacă nu există.
De ce am spus că George Simion a făcut un serviciu PNL prin prestația sa. Pentru că până la acel moment PSD juca la două capete. Ținea PNL în șah. Prin manifestarea sa violentă împotriva comasării alegerilor, George Simion l-a aruncat pe Marcel Ciolacu definitiv în brațele primitoare ale PNL. Acum PSD nu mai poate să respingă propunerea PNL pentru că ar părea că o face la presiunile AUR. Iar ideea unui blat PSD-AUR, care începuse să încolțească în mintea unor cancelarii occidentale, ar deveni o certitudine. O ipoteză pe care PSD nu și-o poate permite.
Ce va putea face George Simion? E greu de construit structuri locale în doar patru luni. Așa că va merge pe ideea aparițiilor televizate. Cel mai probabil va parafa public blatul cu Realitatea TV, îi va da lui Maricel Păcuraru banii și posturile pe listele parlamentare jinduite de el și familia lui. Pentru a obține un rezultat bun la alegerile parlamentare. Iar dacă va găsi și un șef de campanie cu simpatii pro-Putin și anti-Ucraina, are succesul asigurat. Poate alege exclusiv din lista agenților ruși în România. Cedând mult, câștigând puțin, dar ce mai contează... Principiile sunt bune în politică, până când vrei să ajungi la putere.