Pitecii sunt nişte fiinţe al căror nume porneşte vijelios de la gr. pithekos. Aşa cum cercopitecul este un pitec cu coadă lungă (gr. kerkos „coadă”), grandopitecul este un pitec lovit letal de mania grandorii.
Grandoman. Supragonflat. Închipuit. Semeţ. Înfumurat ca un răţoi şchiop şi lihnit. Fudul ca un taur ce nu-şi poate zări scopeala. Trufaş ca un ţap logodit. Băţos ca o girafă de plastilină. Ţâfnos ca o băbătie etilică. Un insignifiant care înjghebează năluci. Un pitic cu halucinaţii megalitice. Abia de-ajunge la oglindă, dar se vede zeificat. E claponul ce se închipuie masculul omnipotent din ogradă.
Apoi, dacă-l dezmierzi la bâzdâc, devine vulvunerabil şi se aprinde numaidecât, ca o vădană în expectaţie. În fine, ca să nu mai dăm ocol, în profunzimea bicisnică a fanteziei sale macre ca pastrama-n vânt, se crede mai fertil decât câmpia Nilului. În realitate, cu el se poate ilustra orice album de promovare a pustiului… Accesul lui pe scara ce duce la valorile naţionale s-a făcut la întâmplare, dar şi cu un remarcabil şvung din partea ocultelor de serviciu. Fapt ce i-a schimbat atât de tare comportamentul, încât, cu maximum de cinism şi tupeu, a dat la o parte cortina hazardului şi a ajuns să se considere – trufaş, înţepat şi scrobit – manechinul nr.1 de pe catwalk-ul politic al naţiei.
Mai zilele trecute, într-un interviu la dâncu-un post TV, el consideră că nu Guvernul a greşit cu OUG 13, ci protestatarii din Piaţa Victoriei sunt cei care au deteriorat imaginea României. „Atâta vreme cât acesta va fi subiectul cu care România se distinge, să nu ne mire că ţările partenere din Uniunea Europeană ne privesc cu oarecare... în fine, poate până la urmă nu e un cuvânt prea greu... un anumit dispreţ” – a spus el ca capra(!), cu coada-n sus de la pământ, fie ploaie, fie vânt.
Deci, în opinia sa bolândă, suntem priviţi chiorâş, cu „dispreţ” adică, nu din cauza restauraţiei securisto- comuniste ce aminteşte, prin sălbăticie, de anii ’50, nu fiindcă odioasa caracatiţă a mafiei strânge în chingile corupţiei trupul din ce în ce mai istovit al ţării, nu pentru că justiţia e atacată din toate părţile şi supusă celor mai cumplite presiuni şi suplicii, nu pentru că puterea actuală – întruchipată de PSD (partidul comunist-mafiot) şi ALDE (o tristă fantoşă a unei caricaturi liberale) – cu susţinerea complice şi tacită a unei întregi coaliţii transpartinice, mai are puţin şi subjugă total România, în scopul de a o extrage din Europa şi de a o relega apoi în Siberia şi, în fine, nu pentru că Serviciile, acelea care ar fi trebuit să apere interesele ţării, joacă tenis şi se relaxează famiglial cu infractorii …nuuu! Ci „vinovaţi” sunt cei peste un milion de oameni care, ajunşi la capătul răbdării, au ieşit în stradă, în toate oraşele ţării, ca să protesteze.
Incredibilă impertinenţa fără margini a acestei strălucite negaţii genetice! „Nu trebuie să inventăm praful de puşcă în această chestiune” – a încheiat pitecul, în grandoarea sa pitică.
Fals. Praful de puşcă a fost inventat demult. El trebuie doar folosit. Cu precauţie însă...
P.S. Am exultat, realmente, la ceea ce scria, revoltat, unul dintre cei mai apreciaţi şi prestigioşi europarlamentari români, Siegfried Mureşan, reales de curând vicepreședinte al Comisiei pentru buget din Parlamentul European: „Eu sunt în Europa în fiecare săptămână; discut cu studenți și profesori, cu muncitori și directori, cu bancheri şi şoferi, cu miniștri și prim-miniștri: toți m-au felicitat pentru comportamentul poporului român. Cuvintele folosite de lumea întreagă la adresa protestatarilor sunt: curajoși, corecți, puternici, creativi, civilizați.”
Recomandările noastre
