Gorghiu îl invită pe Cioloș în PNL. Dacă performează!
- Departamentul Politic
- 4 aprilie 2016, 00:00
Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat, în emisiunea „După 20 de ani”, de la Pro TV, că l-a invitat pe premierul Dacian Cioloş să vină în PNL.
Ea a apreciat că e prematur ca acesta să dea un răspuns acum, pentru că „nu are timp să cugete la o eventuală candidatură politică alături de PNL“, dar e convinsă că o va face la toamnă.
„De nenumărate ori am anunţat că uşa PNL este deschisă miniștrilor Cabinetului Cioloş care performează. E nevoie de oameni care demonstrează valoare în funcţia publică, e nevoie în PNL de aceşti oameni. Ne-am adresat, în egală măsură, şi celor din Diaspora, şi femeilor din România care nu au foarte mare dorinţă să facă politică, ne-am adresat şi tinerilor”, a afirmat Gorghiu.
Întrebată dacă ușa PNL este deschisă și pentru Cioloș, Gorghiu a răspuns: „Categoric, da“.
Nu vrea șefia PNL!
În decembrie 2015, Cioloș a infirmat intenția de a se înscrie în vreun partid. „Nu văd cum pot să fiu viitorul preşedinte al PNL dacă eu nu îmi depun candidatura pentru un astfel de post. Am spus că nu am intenția să mă înscriu într-un partid politic și nu am intenția să candidez la sfârșitul anului 2016”, a declarat premierul.
El a punctat că, dacă ar folosi capitalul folosit în acest an de mandat drept „capital electoral”, ar însemna să „înșele anumite așteptări”. Încă de la formarea guvernului tehnocrat, liderii liberali îi invită pe membrii acestuia să se înscrie în partidul lor.