Antrenorul care i-a condus pe "stejari" la ultima Cupa Mondială este dezamăgit că nu l-a mai sunat nimeni din lumea rugby-ului autohton.

Stabilit de mai bine de un deceniu la Aurillac, în Franţa, Romeo Gontineac se va întoarce zilele viitoare în ţară pentru a asista la jocurile de la IRB Nations Cup, competiţie găzduită de Bucureşti în perioada 8-17 iunie.

Gontineac a anunţat că vine pe banii lui din Franţa şi că n-are nevoie de nicio invitaţie la meciurile de la IRB Nations Cup, pentru că vrea să-şi plătească biletele la jocuri! Romeo Gontineac, 38 de ani, a mărturisit că a suferit enorm după Cupa Mondială din Noua Zeelandă, acolo unde România, după ce a fost la un pas de un rezultat mare în meciul inaugural cu Scoţia, a fost învinsă în toate partidele, inclusiv de Georgia.

"Mi-au trebuit câteva luni bune ca să-mi revin după Mondial", s-a confesat Gontineac, omul care i-a condus pe "stejari" la ultimul turneu final de anvergură. Evz: E prima vizită după Cupa Mondială din Noua Zeelandă? Romeo Gontineac: Nu. Am mai fost în noiembrie, atunci când am făcut un bilanţ al Cupei Mondiale. Nu m-a mai sunat nimeni de atunci. I-am sunat în schimb eu. Le-am transmis încurajări înaintea fiecărui meci, pentru că acesta e spiritul rugby-ului, unul de sportivitate. Inclusiv noul staff al naționalei le-am transmis mesaje şi le-am ţinut pumnii la meciurile pe care echipa României le-a disputat.

Te aşteptai la această răceală?Mă aşteptam şi nu mă aşteptam. Ştiu că mulţi şi-au pus speranţe într-o victorie contra Georgiei în Noua Zeelandă şi, pentru că nu am obţinut-o, s-au supărat foarte tare. Acum, că voi veni la București, mă voi întâlni cu toţi şi chiar voi veni cu câteva propuneri, zic eu, interesante şi benefice pentru rugby-ul de la noi.

Cât de mult te-a afectat despărţirea de echipa naţională?Mi-au trebuit câteva luni bune să îmi revin. Am realizat în cele din urmă că e totuşi vorba doar de sport.

Privind retrospectiv la echipa naţională...Retrospectiv privind şi vorbind, e foarte greu să te menţii la un anumit nivel atunci când joci cu echipele de top doar o dată la patru ani. Am fost totuşi atât de aproape de un rezultat mare în meciul cu Scoţia... Când câştigi eşti în vârful piramidei, când pierzi eşti dat jos, la baza ei. Ce ar trebui făcut pentru a întâlni echipele mari la mai puţin de patru ani o dată?Trebuie să confirmi. Trebuie să ai connstanţă. Asta te ridică, constanţa. Degeaba baţi Rusia, dacă la următorul meci te bate Spania. Când eşti constant în rezultate, atunci vin şi invitaţiile. Uitaţi-vă la Georgia.

Ai spus că vei sta de vorbă cu cei de la federaţie.Am să le prezint inclusiv soluţii pentru depăşirea acestei situaţii, în folosul echipei naţionale. Pepiniera echipei naţionale e restrânsă. Afară, aici în Franţa de exemplu, mă uit şi în primele două divizii mai sunt doar câţiva români. Îi numeri pe degetele de la o singură mână. Georgia are doar în "Top 14" (n.r.-prima ligă franceză) 10-15 jucători.

Ce e de făcut?Ar trebui ca tinerii cei mai talentaţi din România să fie duşi în centrele de formare din Franţa. Să fie lăsaţi acolo ca să înveţe. Centrele de formare din Franţa sunt pline de georgieni, de portughezi, de spanioli. La noi s-a spus că trebuie să întărim competiţia internă. S-a reuşit, dar cei care se întorc din Franţa după câţiva ani de pregătire vin cu o altă mentalitate, cu alte programe de pregătire, se întorc mai instruiţi.

Ce face un tânăr într-un centru de formare?De exemplu, cel de la Aurillac, unde lucrez de câțiva ani, instruieşte jucători de la 18 la 23 de ani. Formare înseamnă de la A la Z. Avem o celulă care se ocupă cu formarea lor profesională, de desăvârşire a studiilor. Atunci când pleacă de aici, la 23 de ani, jucătorul poate prinde un contract de profesionist. Dacă nu, atunci merge în ligile inferioare, unde trebuie să-şi ia al doilea serviciu, iar el e pregătit pentru asta.

Vei propune aşa ceva şi în România?Am să le vorbesc despre avantajele înfiinţării pe lângă fiecare club a câte unui astfel de centru de formare. Marele avantaj e că îţi alimentezi de aici echipa mare. În România, un sportiv care îşi termină junioratul semnează cu un club, îşi asigură un salariu de 300-400 de euro pe lună şi se mulţumeşte doar cu atât.

Avem un stranie la naţională, georgianul Otar Turaşvili.Nu îl cunosc personal. Naţionala are doar de câştigat din venirea jucătorilor străini, fie că sunt din Georgia, Fidji ori altă țară. Asta chiar cu riscul ca unii dintre jucătorii români să se simtă neglijaţi. Te-a invitat cineva de la federaţie la IRB Nations Cup? Nu, dar, sincer, nu aveam nicio pretenţie. Vin şi îmi plătesc biletul, pentru că ştiu că banii se duc la sport.

Căpitanul Marius Tincu s-a retras

Marius Tincu, căpitan al României la Cupa Mondială din Noua Zeelandă, a renunţat la cariera de jucător. El va rămâne însă alături de "stejari", ca antrenor secund. Tincu, 34 de ani, a fost chinuit în ultimele sezoane de o accindetare la genunchi. "E prima oară când nu-mi mai pun crampoanele şi nu mai particip direct, ca jucător, la tot ce e antrenament. E un început, dar n-aş vrea ca de fiecare dată când vin să spun că e un nou început. Aş dori din tot sufletul ca jucătorii care mă înlocuiesc nu să fie ca mine, dar să înţeleagă ceea ce am făcut eu şi să încerce să fie mai buni ca mine", a spus Marius Tincu, care şi-a făcut ucenicia în antrenorat alături de Romeo Gontineac. "Marius e un om extraordinar, care a muncit enorm să devină un jucător de top. A început în liga a III-a franceză pentru a deveni mai târziu campion al Franţei. În campania de calificare pentru Cupa Mondială şi în Noua Zeelandă a fost unul dintre singurii care m-au ajutat. Aud acum că în staff-ul naţionalei sunt o mulţime de antrenori. Cred că e minunat să lucrezi într-o echipă de cinci oameni. Fiecare are felia lui. Marius ar trebui să-şi ia acum licenţa de antrenor şi să-şi facă treaba şi în această nou meserie", a spus Romeo Gontineac. Căpitanul Marius Tincu (în galben) a fost inclus în "15"-le ideal al Cupei Mondiale din Noua Zeelandă FOTO: OCTAVIAN COCOLOŞ