Gina Pistol a mai găsit o metodă pentru a câştiga mulţi bani: Puteți vorbi cu agentul

Gina Pistol a mai găsit o metodă pentru a câştiga mulţi bani: Puteți vorbi cu agentul

De când a devenit mămică, Gina Pistol parcă are şi mai multă încredere în forţele proprii, iar o dovadă în acest sens este dialogul recent purtat cu urmăritorii de pe Instagram, cărora le-a transmis că le poate îndeplini o anumită dorinţă dacă vor insista.

Astfel, iubita lui Smiley simte că în cariera ei este loc şi pentru emoţiile scenei. Mai exact, pentru susţinerea unor concerte. La această concluzie a ajuns întâmplător, când căuta o fotografie veche în telefon.

În cele din urmă, blondina a găsit ceea ce căuta, dar şi o filmare în care cânta la o petrecere, pentru amuzament şi pentru a destinde atmosfera, probabil.

Fosta prezentatoare a emisiunii culinare „Chefi la cuţite” (Antena 1) a urcat filmarea pe Instagram, iar reacţiile pozitive au venit la puţin timp după aceea. Încurajată de aprecierile fanilor, Gina a trecut la nivelul următor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gina Pistol, gata să scoată bani şi din muzică

Aşa a demonstrat că are iniţiativă şi capacitatea de a specula la maximum anumite detalii. Practic, ea le-a răspuns fanilor care au apreciat-o spunându-i că are o voce plăcută şi ureche muzicală.

„Înregistrarea de mai devreme e una veche, căutam prin telefon o poză mai veche și am dat de înregistrarea aia. N-am mai cântat de mult, dar dacă insistați puteți vorbi cu agentul meu și în funcție de cum arată agenta pot susține câteva mini concerte”, a spus Gina Pistol pe InstaStory.

Altfel, pe aceeaşi reţea de socializare, Gina Pistol l-a surprins pe Smiley cu o schimbare la care apelează multe femei. Totuşi, în ceea ce o priveşte pe micuţa Josephine, atitudinea lor a rămas aceeaşi.

Josephine, ţinută departe de ochii curioşilor

Charismaticul cuplu din showbizul românesc preferă să o ţină departe de public pe fetiţa care le-a înseninat viaţa. „Este alegerea noastră. Însă nici nu-i judec pe cei care o fac. Eu consider că nu are sens să expun copila la toata energia asta dubioasă de bântuie în mediul online. Cel puțin nu acum.

Voi încerca să vă răspund la întrebarea «cu cine seamănă asta mică?». Băi, nu ne dăm seama. Unii zic că seamănă cu Andrei (n.r. Andrei Tiberiu Maria, numele complet al lui Smiley), eu zic că seamănă cu mine”, a fost una dintre explicaţiile oferite de Gina Pistol pe Instagram.