Gigi Becali, speriat de decizia CCR: Îmi e frică, pe cuvânt. Nu mai zic nimic
- Emma Cristescu
- 6 decembrie 2024, 17:43
Gigi Becali, cunoscut pentru opiniile sale directe și implicarea sa activă în campania lui Călin Georgescu, a spus că nu mai vrea să mai vorbească pentru că îi este frică. Patronul FCSB a declarat că acum a realizat ce putere au autoritățile din țară și că preferă să tacă.
Gigi Becali este speriat
„Bă, dacă au hotărât asta, eu nu mai vorbesc! Mie îmi e frică. Gata! Abia acum îmi dau seama că trebuie să-mi fie frică în România. Îmi e frică, pe cuvânt. Nu mai zic nimic. Mă gândesc că până acum eram nebun. Vorbeam și nu îmi dădeam seama în ce țară trăiesc. Dar acum nu mai vorbesc. Îmi e frică. Gata!
Acum mi-au demonstrat ce putere au acum. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am făcut doar doi ani de pușcărie. Acum mă gândesc. M-a protejat Dumnezeu. Ăștia au putere să dea ani grei de pușcărie. Gata! Nu mai vorbesc”, a declarat Gigi Becali pentru GSP.
CCR a luat decizia, în baza articolului 146 din Constituție, de anulare a întregului proces electoral. Hotărârea Curții Constituționale a fost luată cu unanimitate de voturi.
Alegerile prezidențiale au fost anulate
„În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a exercitat atribuția prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție și, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele:
1. În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calenda-ristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.
2. Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedinte-lui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor ne-cesare.
3. Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Mo-nitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă publică.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul CCR.