Gigi Becali s-a răzgândit. Un jucător a devenit tată și a scăpat de concediere
- Andrei Calin
- 4 august 2019, 13:52
Mihai Bălașa, fotbalistul celor de la FCSB, nu va mai fi dat afară de finanțatorul Gigi Becali, pentru că a devenit tată
Mihai Bălașa (24 de ani) nu va mai fi dat afară de la FCSB. Gigi Becali anunțase că va renunța la fundașul central, care n-a convins timp de doi ani cât a îmbrăcat tricoul „roș-albastru”. Însă, finanțatorul, care cerea 300.000 de euro pentru jucător, s-a răzgândit la o zi după ce luase această decizie.
Becali a fost sensibilizat de faptul că Bălașa a devenit tată și a anunțat chiar că fotbalistul va fi titular, luni, în partida pe care cei de la FCSB o vor disputa, de la ora 21.00, pe terenul Astrei Giurgiu. „L-am iertat! Uite, o să joace luni. Dacă i-a născut iubita, trebuie să vedem că e bucuros luni! Să joace ca lumea. Trebuie să fie bucuros, să joace bine”, a spus Becali pentru Pro TV.