Gigi Becali nu s-a mai abţinut! Anunţă tăieri masive după ce a încasat o nouă ruşine. Îi dă afară pe toţi
- Nicolae Comănescu
- 28 februarie 2022, 11:48
Gigi Becali nu crede că FSCB mai are mari șanse pentru a deveni campioană în acest sezon al Ligii I. După înfrângerea suferită în fața celor de la Farul Constanța (scor 0-2), finanțatorul a făcut acuzații.
FCSB a fost învinsă, duminică, pe „Arena Națională”, de Farul Constanța, scor 0-2, în etapa a 28-a a sezonului regulat din Liga I. „Roș-albaștrii” se află la 11 puncte distanță de CFR Cluj, lidera campionatului, iar finanțatorul Gigi Becali a avut un discurs dur după primul eșec înregistrat de antrenorul Toni Petrea de la revenirea pe banca celor de la FCSB.
Gigi Becali și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu Farul Constanța
El le-a reproșat fotbaliștilor că nu se îmbracă și din cauza asta răcesc. La partida de pe „Arena Națională”, „roș-albaștrii” au avut mai mulți jucători indisponibili.
„Din cauza lui (n.r. - Edjouma) am pierdut și meciul ăsta, el nici nu era…. se încurca în minge, mi-a spus Petrea. Că dom’le, e foarte obosit, că nu a făcut antrenament. Bine mă, atunci. Bine, mai sunt și alte motive. Olaru, păi cum adică… Crețu, Olaru, Oaidă și cu încă unul…. patru jucători cu gripă? Eu de ce nu fac gripă? Ce virus? Eu dacă mă îmbrac…. eu de ce nu fac?! Normal că-i virus dacă ieși neîmbrăcat”, a spus Gigi Becali la Digi Sport. Finanțatorul crede că echipa sa nu mai are mari șanse pentru a deveni campioană în Liga I în acest sezon.
FCSB nu a mai câștigat titlul intern din sezonul 2014 - 2015.
Finanțatorul nu mai crede în șansele la titlu
„E cam terminată lupta la titlu! Ești dezamăgit când pierzi campionatul și ești la egalitate cu liderul, dar acum au fost 10 puncte de CFR, nu ne-am apropiat deloc de ei. În plus, jucătorii nu înțeleg un lucru. E debandadă la noi! Toți driblează la noi! Nu pasăm! Tănase se învârte pe loc...
Au poziții de pasă, se mișcă bine, dar nu pasează. Ăsta era un meci de câștigat, știam că Farul nu se închide. Aveam spații, puteam să câștigăm dacă jucam colectiv și pasam. Putea să fie vreo 4 sau 5-0 pentru ei. Avem un singur jucător la ora asta, Tavi Popescu. Doar cu el nu poți câștiga campionatul, n-ai cum”, a mai afirmat Gigi Becali pentru sursa citată.
„Nu putem să plătim la academie 150.000 de euro pe lună cu 30 de antrenori. O să fie 10 antrenori. Facem o selecție de elită și la revedere. Ce, am înnebunit?! Dădeam bani, dar dacă aveam rezultate. Restrângem bugetul, altfel ajung și eu ca Rapid, Dinamo. Acum trebuie să vedem, scap de cine pot”, a mai tunat Becali.