Gigi Becali, ASALTAT de mesaje după ce a anunţat că vrea PORTAR. Cine s-a oferit să evolueze la FORMAŢIA lui Dică
- Daria Ioana Sebastian
- 21 februarie 2018, 11:39
Prestaţia slabă a portarului Andrei Vlad din derby-ul de România l-a determinat pe finanţatorul FCSB să tragă linie şi să caute un înlocuitor. Imediat după ce a făcut anunţul, Becali a fost asaltat de mesaje.
Patronul FCSB a mărturisit, imediat după finalul partidei de duminică, disputată pe Arena Naţională contra formaţiei lui Vasile Miriuţă, că portarul Andrei Vlad a avut o prestaţie dezamăgitoare, fapt ce l-a determinat să caute rapid un înlocuitor şi să realizeze un transfer în ultima zi de mercato.
În urma anunţului făcut, latifundiarul din Pipera a declarat că a fost asaltat cu sute de mesaje de la portari din toată lumea, dornici să evolueze sub comanda lui Nicolae Dică. Becali a fost surprins să vadă că, printre mesajele primite se afla şi o cerere a lui Mincă, fostul portar al celor de la CFR Cluj.
„Am primit 50 de mesaje duminică seara. Portari din toată Europa şi din toată lumea. Şi portari din România mi-au trimis mesaje. Unul mi-a zis să îl iau pe el, că e cel mai bun. Şi Mincă mi-a scris, dar m-am interesat şi nu am avut referinţe bune despre el”, a declarat Becali.