Gigi Becali, CRITICAT NEMILOS de un fotbalist LEGENDAR: „Noi îi facem un rău amărâtului ăstuia. Săracul... este o victimă, spune numai prostii”

Gigi Becali, CRITICAT NEMILOS de un fotbalist LEGENDAR: „Noi îi facem un rău amărâtului ăstuia. Săracul... este o victimă, spune numai prostii”

Cornel Dinu, unul dintre simbolurile echipei Dinamo, l-a criticat pe Gigi Becali, din cauza deselor ieșiri la rampă ale finanțatorului de la FCSB.

Cornel Dinu a declarat că, în fotbalul cu pretenții, nu mai există un patron care să vorbească zi de zi despre viața echipei. „Procurorul” l-a criticat pe Gigi Becali, despre care a spus că nu înțelege fotbalul și spune numai enormități atunci când apare în public.

„Mai există undeva în lumea asta un proprietar de club care să vorbească atât de mult cum se vorbeşte la noi? Săracul... este o victimă, spune numai prostii, n-are nicio legătură cu fotbalul. În anii 80 se întâmpla un lucru asemănător. Sigur că sunt lucruri complet diferite. E vorba de marele Milan, cu Gullit, Van Basten, Ancelotti, Baresi. Cel care a avut ideea de echipă scurtă a fost patronul echipei, Berlusconi. Ştiu precis că în fiecare săptămână avea o discuţie cu Sacchi, în care îi explica punctul lui de vedere. Sacchi era pasionat de fotbal, dar provenea dintr-un proprietar de magazin de pantofi. Sigur că îl asculta pe Berlusconi, dar era altceva acolo.

La ei nu apare nimeni. De Laurentiis a vorbit o dată la Napoli, când avea o problemă cu suporterii, dar nu stai acum să apari în fiecare zi să vorbeşti. Nici la englezi nu apare nimeni. Niciun chinez, niciun indian. Noi îi facem un rău amărâtului ăstuia. Nu e nimic amuzant, e chiar dureros”, a spus Dinu la Telekom Sport.