Gigi Becali a dezvăluit discuția privată cu Mircea Lucescu. De ce l-a sunat selecționerul
- Nicolae Comănescu
- 12 mai 2025, 19:55

Gigi Becali a fost sunat de Mircea Lucescu. Finanțatorul de la FCSB a vorbit în public despre discuția privată pe care a purtat-o cu selecționerul echipei naționale. Și care are legătură cu fundașul campioanei, Vlad Chiricheș (35 de ani).
Pentru că prima repreentativă nu poate să conteze pe mulți fotbaliști de bază, din cauza accidentărilor, Lucescu i-a cerut finanțatorului să apeleze la ajutor Divin. Și i-a transmis că ar vrea să-l convoace și pe Chiricheș. Fost căpitan al naționalei, ieșit din circuit după dese accidentări și evoluții catastrofale.

Mircea Lucescu Sursa foto: Facebook
De ce l-a sunat Mircea Lucescu pe Gigi Becali
„Eu cu Hristos fac tot ce fac. Oare îl va depăși cineva pe Hristos? El îmi spune să fac schimbarea X sau echipa. Îl va învinge cineva pe Hristos? Am vorbit cu Lucescu, m-a sunat ieri și mi-a zis: «Băi, Gigi, avem 7 jucători accidentați, să vină cineva să facă rugăciuni la biserică, să vină călugării la meci.»
O să mă rog atunci pentru echipa națională și o să vin cu un frate de-al meu de la Sibiu. M-a sunat mai mult ca să-mi spună despre jucători. Mi-a zis: «Băi, Gigi, mizez foarte mult pe FCSB, că ai jucători acolo la națională și că nu știu ce...» Chiricheș – îl va lua și pe el, că îl ajută mult, are experiență și după mi-a spus și treaba asta. Nu mi-a zis pe cine mai aduce, mi-a zis că îl ia pe Chiricheș”, a spus finanțatorul de la FCSB pentru fanatik.
Naționala lui Mircea Lucescu va evolua pe 7 iunie cu Austria (deplasare) și la data de 10 iunie cu Cipru (acasă) în preliminariile Campionatului Mondial din 2026, găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. În primele două partide, „tricolorii” au fost învinși pe terenn propriu de Bosnia, scor 0-1 și au câștigat cu 5-0, în deplasare, pe terenul celor din San Marino.