Gianni Infantino candidează pentru un nou mandat la FIFA. Alegerile au loc în 2027
- Maria Dima
- 6 septembrie 2026, 18:00
Gianni Infantino. Sursa foto Captură video
Gianni Infantino va candida pentru un nou mandat de președinte al FIFA la alegerile din 2027. Confirmarea a fost făcută duminică de un purtător de cuvânt al forului mondial, după ce Infantino anunțase încă din aprilie că intenționează să intre din nou în cursa pentru șefia FIFA.
Giani Infantino, în vârstă de 56 de ani, conduce FIFA din 2016. El a fost reales în 2019 și apoi în 2023. Un nou mandat l-ar menține în funcție până în 2031.
„Președintele FIFA a anunțat, în aprilie, că va candida din nou în 2027. Desigur, nimic nu s-a schimbat. Domnul Infantino va candida din nou”, a transmis purtătorul de cuvânt al FIFA, citat de presa internațională.
Infantino a evitat întrebările despre candidatura sa
Confirmarea vine la o zi după ce Infantino a fost prezent în Polonia, la deschiderea Cupei Mondiale feminine Under-20. Întrebat despre viitorul său la conducerea FIFA, oficialul a evitat să ofere detalii.
„Va exista un moment și un loc potrivit pentru a discuta despre asta. Nu este astăzi, nu este aici”, a declarat Infantino înainte de a pleca, în ciuda întrebărilor repetate pe această temă.
În ultimele săptămâni, președintele FIFA a primit sprijin din partea unor federații, în timp ce alte organisme din fotbal au cerut retragerea sa. Confederația Africană de Fotbal și-a reafirmat sprijinul pentru Infantino, în timp ce UEFA, AFC și CONCACAF s-au numărat printre organizațiile care au criticat conducerea FIFA și au cerut plecarea acestuia.
Alegerile pentru președinția FIFA, în martie 2027

sursa: Facebook
Alegerile vor avea loc în cadrul celui de-al 77-lea Congres FIFA, programat la Rabat, în Maroc, în martie 2027. FIFA a anunțat că Infantino va candida pentru un nou mandat, iar termenul pentru depunerea candidaturilor este 18 noiembrie.
Până în prezent, Infantino este singurul candidat care și-a anunțat oficial intenția de a intra în cursa pentru președinția FIFA. Federațiile care vor să susțină un alt candidat trebuie să facă acest lucru până la termenul stabilit pentru depunerea candidaturilor.
Controversele din jurul FIFA Forward Enterprise
Candidatura lui Infantino este anunțată într-un context tensionat, după controversa legată de proiectul FIFA Forward Enterprise (FFE), o structură propusă de FIFA pentru gestionarea drepturilor comerciale și a operațiunilor legate de competițiile sale.
Proiectul prevedea reunirea unor drepturi comerciale ale FIFA, precum cele de difuzare, sponsorizare, licențiere, bilete și servicii de ospitalitate, într-o entitate separată. FIFA susținea că noua structură ar fi permis creșterea veniturilor și, implicit, a fondurilor destinate dezvoltării fotbalului în cele 211 asociații membre.
Planul a provocat însă reacții puternice în rândul mai multor confederații. Proiectul a fost ulterior abandonat, pe fondul opoziției, iar UEFA s-a numărat printre cele mai vehemente critici ale inițiativei. În contextul disputei, mai multe confederații au cerut inclusiv demisia lui Infantino.
FIFA a precizat, la momentul respectiv, că FFE era încă în etapa de consultare și că entitatea propusă ar fi rămas deținută și controlată de FIFA. Forul mondial a susținut că proiectul urmărea valorificarea mai eficientă a drepturilor comerciale și creșterea finanțării pentru dezvoltarea fotbalului.