Ghimpele din coasta URSS. Cum a trădat România „Marea Familie Socialistă” pentru China

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

România alături de China, împotriva URSS. În anii '60, harta politică a lumii comuniste era zguduită de o ruptură seismică: conflictul sovieto-chinez. După moartea lui Stalin în 1953, noul lider sovietic, Nikita Hrușciov, a început un proces de „destalinizare”. El a criticat cultul personalității și a propus doctrina „coexistenței pașnice” cu Occidentul capitalist.

Liderul Chinei, Mao Zedong a văzut acest lucru ca pe o trădare a marxism-leninismului pur. Mao credea că revoluția trebuie să fie agresivă și continuă, numindu-i pe sovietici „revizioniști”.

În timp ce majoritatea statelor din Pactul de Varșovia s-au grăbit să condamne „erezia” lui Mao Zedong, România a ales un drum periculos și spectaculos, transformându-se în singurul aliat european care a ținut partea Chinei, sfidând direct hegemonia URSS.

China, URSS și Declarația din Aprilie 1964

Relația specială dintre România și China nu a apărut din afinități ideologice, ci din pragmatism suveranist. Totul a început cu dorința liderului Gheorghe Gheorghiu-Dej de a se opune „Planului Valev”, care propunea ca România să rămână o țară pur agricolă în cadrul CAER.

Magistrala Albastră. Mii de pionieri au simbolizat grafic portretele lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu la inaugurarea Canalului Dunăre-Marea Neagră

Autostrada Moldovei schimbă harta rutieră a României. A7 se apropie de un moment-cheie

Momentul de cotitură a fost „Declarația din Aprilie 1964” a Partidului Muncitoresc Român. Deși redactată în limbaj de lemn, ea conținea o bombă diplomatică: principiul non-ingerinței în treburile interne.

Bucureștiul a refuzat să participe la excomunicarea Chinei din mișcarea comunistă, argumentând că fiecare partid este suveran.

Congresul al IX-lea al P.C.R. – Nicolae Ceauşescu se întreţine cu delegatul sovietic şi cu cel chinez. Bucureşti, iulie 1965. sursa: IICCMER

Mediatorul de la București

Pe măsură ce tensiunile dintre Moscova și Beijing escaladau, ajungând la ciocniri armate pe râul Ussuri în 1969, România a început să joace la două capete.

La conferințele internaționale ale partidelor comuniste, cum a fost cea de la Moscova din iunie 1969, delegația română, condusă de Nicolae Ceaușescu, a refuzat sistematic să semneze documente care înfierau China.

Inițial, URSS a ajutat China să își dezvolte industria și armata. Totuși, temându-se de agresivitatea lui Mao, Hrușciov a refuzat să mai livreze Chinei prototipul bombei atomice și a retras brusc toți experții sovietici din țară în 1960.Acest gest a lăsat economia chineză în pragul colapsului și a fost perceput de Beijing ca un act de sabotaj criminal.

România a continuat să acorde sprijin economic și politic. România a menținut și chiar a extins schimburile comerciale, devenind o „fereastră” prin care Beijingul putea accesa tehnologie sau informații din blocul estic.

Vizita din 1971: Apogeul axei București-Beijing

Momentul de maximă sfidare la adresa URSS a fost vizita lui Nicolae Ceaușescu în China, în iunie 1971. Primit de Mao Zedong și Zhou Enlai cu onoruri pe care niciun lider sovietic nu le-ar fi visat, Ceaușescu a fost aclamat de milioane de chinezi.

Sursele istorice arată că această apropiere a avut beneficii strategice imense pentru ambele părți. Pentru China, România era „vocea” lor în interiorul Pactului de Varșovia, oferind legitimitate internațională într-un moment de izolare totală. China a oferit Bucureștiului un împrumut uriaș, fără dobândă, de peste 250 de milioane de dolari, gest care i-a permis lui Ceaușescu să reziste presiunilor economice ale Moscovei.

La invitaţia lui Nicolae Ceauşescu, o delegaţie a R.P. China, condusă de Hua Guofeng, preşedintele C.C. al P.C. Chinez, a efectuat o vizită oficială în România, în perioada 16-21.VIII.1978. sursa: IICCMER

Rolul de „punte” spre Washington

Poate cea mai fascinantă contribuție a României în această ecuație a fost medierea relației dintre China și SUA.

Documentele declasificate ale Departamentului de Stat american arată că diplomații români, printre care și Corneliu Mănescu, au fost folosiți drept curieri secreți între Richard Nixon și Zhou Enlai.

„Canalul București” a fost esențial pentru pregătirea vizitei istorice a lui Nixon la Beijing în 1972. Faptul că România era singurul aliat al Chinei în Europa de Est a făcut din București centrul de comandă al acestei deschideri globale.

Reacția Moscovei

Moscova nu a privit cu ochi buni acest „joc dublu”. În august 1968, după invadarea Cehoslovaciei, România s-a temut că va fi următoarea pe listă tocmai din cauza insubordonării sale și a prieteniei cu China.

În acele zile tensionate, China a declarat oficial că va sprijini România în cazul unei invazii sovietice, o promisiune simbolică, dar care a cântărit enorm în moralul populației și în calculele Kremlinului.

O lecție de supraviețuire diplomatică

România nu a ținut partea Chinei dintr-o dragoste sinceră pentru maoism, ci pentru că China era „dușmanul dușmanului meu”. Folosind China ca o contrapondere la presiunea URSS, Bucureștiul a reușit să obțină o autonomie politică unică în spatele Cortinei de Fier.

Această epocă rămâne în istorie ca momentul în care o țară de mărime medie a reușit să joace pe degete trei mari puteri, SUA, URSS și China, folosind conflictul sovieto-chinez pentru a-și securiza propria supraviețuire politică.