Avalanșă de fake news pentru susținerea lui Siegfried Mureșan. Bătălie dură pe online
- Dinu Marian
- 28 septembrie 2026, 07:25
Avalanșă de fake news. sursa: colaj AI
Un val de fake news s-a propagat în ultimele 48 de ore. Totul pentru susținerea lui Ilie Bolojan și Siegfried Mureșan, un joc de presiune la adresa lui Nicușor Dan. Cu efect și asupra PSD.
Care sunt fake news. Un presupus refuz al J.P. Morgan de a finanța România și afirmațiile despre o posibilă implicare americană în căderea Guvernului Bolojan au alimentat dezbaterea publică, fiind preluate de publicații și comentatori cunoscuți. Gen Iancu Guda și Andrei Caramitru, suporteri înfocați ai lui Ilie Bolojan. Bazându-se pe credibilitatea lor, informația s-a rostogolit peste tot. La aceasta s-a adăugat mult mai cunoscuta manipulare cu declarația ambasadoarei SUA din Grecia.
Numai că erau două dezinformări clasice, ultima venită dinspre G4Media, cealaltă dinspre “The Diplomatic Affairs”, o publicație obscură deținută de un adept al lui Călin Georgescu, Marian Ovidiu Stănică, fost politician local din Bacău. Totul pentru programul lui Siegfried Mureșan, după cum remarca stiripesurse.
Fake news pe bandă rulantă
Economistul Radu Hossu a explicat că „The Diplomatic Affairs” nu este un think tank din Elveția sau o instituție de „presă americană”, ci ar fi deținută de un fost membru PPDD din Bacău. El a semnalat mai multe detalii problematice ale publicației, inclusiv prezența articolelor scrise de „rusofilul” Cozmin Gușă, atitudinea pro-Trump și propaganda cu influențe rusești, îndemnând publicul să nu mai distribuie falsul.
Cele două episoade arată cât de ușor pot ajunge informațiile neverificate să fie tratate drept știri credibile. Povestea solicitării de finanțare a fost dezmințită explicit de ministrul Finanțelor, în timp ce controversa privind relatarea “Wall Street Journal” necesită o abordare separată.
Prima narațiune a pornit de la The Diplomatic Affairs. Publicația susținea, invocând trei surse anonime, că Nicușor Dan ar fi cerut la New York o linie de finanțare pentru statul român, iar J.P. Morgan ar fi respins solicitarea. Întâlnirea cu investitorii avusese loc, dar existența ei nu confirma și povestea creditului refuzat.

Iancu Guda. Sursa foto: Facebook
Postări șterse
Informația a fost comentată de Andrei Caramitru și Iancu Guda, ceea ce i-a amplificat vizibilitatea. Potrivit Știripesurse, ambii și-au șters ulterior postările, iar Caramitru și-a recunoscut public greșeala. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a respins explicit premisa știrii, precizând că statul român nu solicitase o asemenea linie de finanțare și calificând subiectul drept inventat.
O parte a controversei a vizat și identitatea sursei. Prezentarea informației ca provenind din „presa americană” îi conferea o autoritate înșelătoare. The Diplomatic Affairs este o platformă care se prezintă drept think tank cu sediul la Geneva, deținută și administrată de . Aceste date sunt relevante pentru evaluarea sursei, fără să constituie, singure, dovada falsității unui articol.

Andrei Caramitru. Sursa foto: Captură video Youtube
Articolul din Wall Street Journal, pasaj lipsă
Al doilea episod privește afirmațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, într-o investigație Wall Street Journal. Potrivit relatărilor despre articol, diplomata ar fi invocat, într-o conversație privată, posibilitatea schimbării unor guverne, cu referire la România. Descrierea conversației a fost contestată de avocatul său. O asemenea relatare nu demonstrează, prin ea însăși, că Washingtonul a organizat înlăturarea Guvernului Bolojan.
În disputa privind preluarea informației de către G4Media, Dan Andronic a lansat acuzații de manipulare, arătând că declarația nu susținea afirmațiua categorică din titlu. Mai mult, jurnalistul Mircea Marian a semnalat că pasajul invocat nu apărea în versiunea tipărită consultată de el.
Absența pasajului despre România și declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, din ediția tipărită a Wall Street Journal a fost explicată de Drew Hinshaw, unul dintre autorii investigației, prin limitările de spațiu.
Într-un răspuns transmis Știripesurse, jurnalistul a precizat că articolele destinate versiunii pe hârtie, inclusiv acesta, sunt frecvent scurtate, fără să invoce o retractare sau probleme de acuratețe. Separat, jurnalistul Paul Cozighian a avansat ipoteza că editorul ediției tipărite ar fi eliminat paragraful din cauza caracterului anonim al surselor, unele prezente la conversație, altele informate ulterior despre aceasta.