Prezenţa poliţiei în oraşul cu peste 500.000 de locuitori a fost întărită, de sâmbătă, în jurul instituţiilor evreieşti şi a unor clădiri publice precum primăria, aeroportul şi catedrala, scrie DPA, citată de Agerpres.

În timp ce un meci de fotbal din Bundesliga urmează să aibă loc azi, oraşul se confruntă în continuare cu un „nivel de ameninţare ridicat'', a indicat pentru DPA un purtător de cuvânt al poliţiei, care a adăugat că a fost instaurat „un cordon de securitate în jurul Bremenului''.

Securitatea va fi întărită în şi în jurul stadionului Weser, care are o capacitate de peste 42.000 de locuri şi unde va avea loc meciul.

Aceasta este cea de-a treia alertă în Germania după ameninţările cu atacuri teroriste care au determinat mişcarea islamofobă Pegida să-şi anuleze marşul din Dresda în ianuarie şi oraşul Brunswick (nord) să-şi anuleze defilarea carnavalului în februarie.

Potrivit şefului sindicatului poliţiei, Oliver Malchow, ''politicienii ar trebui să înceteze să mai vorbească despre o ameninţare teroristă abstractă în Germania''.

„Germania este, fără îndoială, o ţintă pentru terorişti. Ameninţările teroriste sunt din ce în ce mai frecvente'', a spus Malchow.