Gata cu țepele la mașinile second-hand aduse ”de-afară”. Kilometrajul va fi ușor de verificat, RAR primește acces la bazele de date internaționale

Gata cu țepele la mașinile second-hand aduse ”de-afară”. Kilometrajul va fi ușor de verificat, RAR primește acces la bazele de date internaționale

Registrul Auto Român va fi conectat la baza de date a tuturor instituțiilor similare din Europa.

Cei care cumpără mașini la mâna a doua din orice stat UE vor putea verifica oficial, peste doi ani, kilometrajul și istoricul mașinii.

Doar pe baza seriei motorului, se va putea vedea întregul istoric al mașinii, indiferent prin câte țări europene a fost aceasta. În momentul de față, pe site-ul RAR, se poate verifica doar istoricul mașinilor rulate în România, informeză Digi24.

Kilometrajul unei mașini second-hand a devenit unul din primele lucruri la care se uită românii, deoarece foarte mulți samsari au măsluit cifrele. De doi ani, Registrul Auto Român pune la dispoziție o aplicație gratuită de verificare a kilometrajului.

Cristian Bucur, șef departament emologări individuale RAR: Aceste valori ale kilometrajului reprezintă simple citiri. Legislația nu permite verificări suplimentare, vizavi de autenticitatea acestor valori. Acest lucru se va întâmpla in 2-3 ani, atunci când va deveni obligatoriu schimbul de informații la nivel UE.

Din 2023, RAR se va putea conecta la bazele de date ale instituțiilor similare din Europa. Până atunci, trebuie să fiți atenți la câteva detalii.

Cristian Bucur, Șef departament emologări individuale RAR: Un parcurs anual în România este undeva la 12-15.000, nu depășește 20.000 de kilometri pe an. Pe când în Germania, parcursul minim anual este undeva la 35-40.000 de kilometri. Asta înseamnă că foarte ușor putem să facem un calcul: 7 ani vechime ori 30.000 de km, mașina aceea are cel puțin 200.000 de kilometri rulați.

O minimă evaluare se poate face și de către cumpărători. Specialiștii care vând mașini la mâna a doua recomandă ca, atunci când vreți că cumpărați un automobil second hand, să vă uitați la o serie de detalii din interiorul mașinii. Concret, trebuie să vă uitați la scaun, ca să vedeți cât este de uzat, apoi - la volan, la schimbătorul de viteze și la pedalele de accelerație, frână și ambreiaj. Cu cât acestea sunt mai uzate, cu atât vă puteți face o idee mai clară despre adevăratul kilometraj al mașinii.

În Germania, modificarea kilometrajului unei mașini este infracțiune. În România, acest lucru nu este reglementat concret în codul penal.

Ne puteți urmări și pe Google News