Celebrul GANGSTER care a EVADAT cu elicopterul a fost prins

Celebrul GANGSTER care a EVADAT cu elicopterul a fost prins

Gangster francez Redoine Faid, care a evadat cu elicopterul, a fost arestat în noaptea de marţi spre miercuri la Creil, la nord de Paris, după aproape trei luni de la evadarea sa spectaculoasă din închisoare.

Arestarea celebrului gangster, care a avut loc în oraşul în care crescuse Redoine Faid, s-a derulat fără incidente, iar în timpul operaţiunii au fost descoperite două pistoale. Alte patru persoane au fost de asemenea arestate - între care şi unul dintre fraţii lui Redoine Faid - de către Brigada de Cercetări şi Intervenţie (BRI) şi Oficiul de luptă împotriva crimei organizate, transmite Agerpres.

Gerard Collomb, ministrul de interne care a demisionat recent, a salutat într-o postare pe Twitter operaţiunea.

Redoine Faid, cel mai căutat om din Franţa, fusese condamnat în aprilie la 25 de ani de închisoare pentru rolul său de "organizator" al unei spargeri ratate în 2010, soldat cu uciderea unei poliţiste.

Ne puteți urmări și pe Google News

La 1 iulie, în numai câteva minute, el a evadat din închisoarea din Reau, lângă Melun, la sud-est de Paris, ajutat de un comando armat care înainte de aceasta a luat ostatic un pilot de elicopter. La 10 iulie, anchetatorii au găsit la nord de Paris o geantă care conţinea arme, cagule şi un polizor care ar fi aparţinut comandoului. Cu o săptămână înainte, ultimul vehicul la bordul căruia se ştia că s-a aflat evadatul a fost de asemenea găsit în nordul regiunii pariziene.

Apoi, în 24 iulie, evadatul le-a scăpat la limită forţelor de ordine din departamentul Val-d'Oise. O urmărire în care au fost implicaţi jandarmi s-a încheiat în parcarea unui centru comercial, unde Redoine Faid şi complicele său şi-au abandonat maşina şi au reuşit să fugă. Plăcuţe de înmatriculare şi explozive false au fost descoperite în maşină.

Supranumit "regele evadării", celebrul gangster a mai evadat în 13 aprilie 2013 în mai puţin de o jumătate de oră din închisoarea din Lille-Sequedin, în nordul Franţei, luând ostatici patru gardieni pe care i-a utilizat drept scuturi umane. El a fost prins şase săptămâni mai târziu în regiunea pariziană.