Galatia 2021. Adicțiile virtuale și interdisciplinaritatea în psihiatrie în vremea pandemiei, tema dezbătută la cel mai important eveniment medical

Galatia 2021. Adicțiile virtuale și interdisciplinaritatea în psihiatrie în vremea pandemiei, tema dezbătută la cel mai important eveniment medicalProf. Univ. Dr. Anamaria Ciubara. Sursa foto: Arhiva EVZ

Peste 1.000 de participanți sunt așteptați la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală Galatia 2021, ediția a V-a, ce va avea loc în perioada 21-25 aprilie. Un eveniment dedicat medicilor, psihologilor, farmaciștilor, interesați de noi abordări în psihiatria modernă internațională.

Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală Galatia 2021 este un eveniment de referință în domeniul educației medicale continue, acreditate. Tematica abordată, precum și speakerii renumiți, vor aduce într-un format dinamic, ca și în edițiile anterioare, cele mai noi informații, practici și tendințe din domeniu.

Conferința este organizată de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie – și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Academia Română. Accesul se va face integral online, pe o platformă special creată pentru eveniment.

„Contextul prezent este încă o provocare pentru toată lumea, și mai ales pentru profesioniștii din domeniul sănătății, cei care au un rol de mare însemnătate în diminuarea efectelor negative pe termen scurt, mediu și lung, ținând cont de schimbările prin care trecem cu toții.

Din acest motiv, pentru cea de-a V-a ediție a Conferinței Europene de Psihiatrie și Sănătate Mintală Galatia 2021 propunem ca și tematică de cercetare și dezbatere : Adicțiile virtuale și interdisciplinaritatea în psihiatrie în vremea pandemiei”, spune Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar pshiatru, președintele Conferinței.

Credite de formare profesională continuă

Una dintre prioritățile acestui eveniment este unirea reprezentanților celor doua domenii: psihiatrie – psihologie, în vederea realizării unui profil terapeutic personalizat pentru persoanele afectate de tulburări din sfera psiho-patologică, conferința conținând în acest sens și o secțiune completă dedicată psihologilor clinicieni.

Specialiști recunoscuți pe plan național și internațional sunt invitați, în calitate de speakeri, oferind astfel, tuturor participanților, o perspectivă multidisciplinară, dar și o experiență interactivă, globală, autentică, pe parcursul celor 5 zile dedicate evenimentului.

Invitați de seamă precum prof. univ. dr. Michael Davidson – Israel, Președintele Societății Mondiale de Pediatrie - prof. dr. Enver Hasanoğlu, prof. univ. dr. Giangennaro Coppola – Italia, prof. univ. dr. Betul Ulukol - Turcia, prof. dr. Francesca Felicia Operto - Italia, Președintele Colegiului Psihologilor din România - prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, Președintele Asociației Psiwork Aurel Lefter, prof. univ. dr. Diana Iliescu-Bulgaru - directorul Institutului de Medicină Legală Iași, conf. dr. Iuliu Fulga, director Serviciul Medicină Legală Galați, Dr. Cristina Panisi – Italia, unul dintre cei mai renumiti experti ai Europei în tulburările de tip autist, sunt doar câteva dintre  personalitățile ce vor prezenta dezbateri și studii de ultimă oră din domeniu,  urmând ca programul definitiv să poată fi accesat pe pagina de web: lapsihiatru.ro precum și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Participarea la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2021” va conferi credite de formare profesională continuă celor prezenți online: medici, psihologi și farmaciști. Accesul se va face integral online, pe o platformă special creată pentru eveniment.

Cele mai bune lucrări scrise de participanți, evaluate de către comitetul științific, vor fi publicate în revista indexată WOS - Neuroscience, restul lucrărilor acceptate fiind publicate în ISI Proceedings.

Înscrierile la eveniment se fac online, accesând website-ul lapsihiatru.ro, iar organizatorii sprijină actul educativ  și prin permiterea accesului gratuit studenților de la facultățile de medicină, farmacie și psihologie, indiferent de orașul de studiu.