Gabriel Biriș a demisionat din funcția de secretar de stat în finanțe, pe tema scandalului privind creșterea CAS

Gabriel Biriș a demisionat din funcția de secretar de stat în finanțe, pe tema scandalului privind creșterea CAS

Secretarul de stat din ministerul Finanțelor Gabriel Biriş a demisionat astăzi, pe tema scandalului creat de proiectul care prevedea creșterea CAS pentru salariați, precum și alte modificări fiscale.

Anunțul a fost făcut de Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Iolu a spus că premierul Dacian Cioloş i-a mulţumit lui Biriș pentru activitatea în Executiv, dar a lansat în dezbatere publică măsuri pe care Cabinetul nu şi le asumă.

"În acastă dimineaţă a ajuns la premierul Dacian Cioloş demisia domnului Biriş şi premierul a acceptat această demisie", a spus Iolu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că, în cazul propunerilor privind Codul fiscal, Executivul are un mandat clar de simplificare a fiscalităţii şi de menţinere sau chiar scădere a nivelului taxării, pe care Biriş nu l-a respectat.

"Din păcate Gabriel Biriş a depăşit acest mandat şi a lansat în spaţiul public măsuri pe care acest Guvern nu şi le asumă", a spus Iolu.