Gabi, tânăra în vârstă de 20 de ani ucisă într-un accident la Cluj, era studentă la Management și lucra ca make-up artist
- Iulia Cimpoeru
- 21 ianuarie 2019, 13:29
Fata care a fost ucisă de prietenul drogat într-un cumplit accident avea 20 de ani și se numea Gabi Rîpan. Era studentă la Universitatea Babeş-Bolyai, specializarea Management, din Cluj-Napoca. Încă din 2017, Gabi lucra ca make-up artist și era foarte apreciată în acest domeniu.
Tânăra provenea dintr-o familie foarte cunoscută în Suceava. Aceasta a venit în Cluj Napoca să studieze Managementul.
Conform paginii ei de Facebook, Gabi era și un talentat make-up artist. „Mânuțe magice ! Foarte atentă şi delicată având în vedere că am cerut să fiu machiată având jumătate de față inflamată după o rezecție apicală! Sa ai mereu încredere în tine fiindcă ai talent si îndemânare!" i-a scris o clientă pe pagina de Facebook.
„Super,recomand cu drag, lucrează finuț, elegant, exact cum e și ea„ a scris o altă clientă.
Duminică noaptea, Gabi se afla într-un autoturism marca Mercedes, care îi aparține, al[turi de prietenul ei care conducea. Șoferul era un tânăr de 19 ani, din Florești. Cei doi se aflau pe drumul dintre Gilău şi Cluj-Napoca, când șoferul a intrat într-o depășire și a pierdut controlul volanului . Apoi mașina a derapat.
Din cauza vitezei excesive, autoturismul s-a lovit de un stâlp metalic aflat pe marginea drumului și s-a rupt în două. În urma accidentului, tânăra care se afla pe locul din dreapta, a murit pe loc. Șoferul a ajuns cu răni grave la spital. Conform polițiștilor, tânărul se afla sub influența drogurilor în momentul accidentului.