Proprietarul unui microbuz de transport persoane a constatat că dimineaţa când să plece în cursă cu microbuzul, locul unde acesta îl parcase era gol. Panicat, bărbatul a anunţat la Poliţie că i s-a furat microbuzul.
Furtul a avut loc în parcarea Autogării Roman, unde bărbatul îşi lăsase cu o seară în urmă, microbuzul.
După investigațiile de rigoare, polițiștii au reușit să găsească microbuzul furat, însă la aproape 100 de kilometri distanță, pe o stradă din municipiul Iași.
Poliţiştii au găsit la locuinţa hoţului și cheile vehiculului. Individul respectiv, în vârstă de 52 de ani, domiciliat în Iași, a fost reținut și va fi trimis în judecată pentru furt calificat.
„Furtul a fost sesizat chiar de către proprietarul autovehicolului, la data de 29 iulie, după ce a constatat că acesta dispăruse din locul în care îl lăsase parcat. Investigațiile au durat ceva vreme, iar aceasta din cauză că autovehiculul sustras nici nu se mai afla pe raza municipiului Roman sau a județului Neamț, ci în municipiul Iași, unde a fost depistat de polițiști pe o stradă din localitate. Polițiștii au identificat și persoana bănuită de comiterea faptei, iar la percheziția efectuată la domiciliul acesteia au fost descoperite chieile vehiculului. Bunurile au fost restituite integral persoanei vătămate. Față de bărbatul din Iași, Judecătoria Roman a dispus măsura preventivă a controlulu judiciar pentru 60 de zile”, a afirmat ag. Dimitrie Mocanu, biroul de presă IPJ Neamț
În vara anului trecut, niște hoți au reușit să fure trenulețul de agrement din parcul municipal, ba chiar să și fugă cu el până la marginea orașului, în timp ce agenții de pază se aflau în colțul diametral opus al parcului, potrivit inroman.ro